10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateCovid şi bolnavii cronici: Când vor reveni spitalele la normalitate?

Covid şi bolnavii cronici: Când vor reveni spitalele la normalitate?

De peste un an, bolnavii cronici au devenit actori secundari ai sistemului sanitar. Secţii întregi au fost închise pe perioade nedeterminate, pentru a face loc pacienţilor cu coronavirus, iar altele funcţionează, de prea mult timp, la capacitate scăzută. Când se va reveni la normalitate în cazul bolnavilor cronici? Totul depinde, în continuare, de evoluţia pandemiei.

Numărul transplanturilor de organe a scăzut drastic anul trecut, după cum a semnalat GdS într-o anchetă din luna noiembrie. Internările au scăzut şi ele dramatic în spitalele care au intrat în lupta împotriva inamicului nr. 1 pe plan mondial.

Numărul externărilor a scăzut, în aprilie, la SCJU

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Craiova, numărul internărilor s-a prăbuşit în perioadele de vârf ale pandemiei. În perioada stării de urgenţă, anul trecut, au fost şi doar 300 de paturi ocupate la unitatea medicală, dintr-un total de 1400. În luna aprilie, anul acesta, sub ecoul vârfului celui de-al treilea val, SCJU Craiova a externat numai 2300 pacienţi. Adică circa jumătate din pacienţii externaţi, în mod normal, într-o lună antepandemie.

„În luna martie am avut 2800, iar în aprilie 2300 de externări. A fost o scădere a numărului de pacienţi externaţi faţă de martie, şi pe fondul valului de infectări cu Covid-19. Probabil că mulţi pacienţi nu au venit la spital de teama infectării cu noul coronavirus. Luna aceasta sunt sigur că va fi o creştere şi cred că vom reveni treptat la numărul de pacienţi dinaintea pandemiei. Aveam o medie de 4200 de pacienţi lunar anterior pandemiei”, spune directorul SCJU, Laurenţiu Ivanovici.

Vestea cea bună este că numărul pacienţilor de la terapie intensivă e în scădere (erau 14 pacienţi la ATI vineri, 7 mai) şi că în acest moment presiunea la oxigen este în parametri normali la Spitalul Judeţean. Urgenţele medicale şi intervenţiile chirurgicale nu mai sunt puse în pericol, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu o lună, când criza de oxigen a blocat activitatea. Spitalul este acum în faza de proiectare a lucrărilor pentru noua reţea de oxigen.

La „Filantropia”, secţiile din Sărari sunt închise pentru bolnavii non Covid

La Spitalul Municipal „Filantropia”, secţiile de la sediul din Sărari au fost închise pentru bolnavii non Covid şi va mai dura un timp până aceştia vor putea fi din nou internaţi aici. Cât? Nu se poate spune exact. Totul depinde de evoluţia pandemiei. Dacă infectările continuă să scadă, în această vară ar putea exista circuite Covid şi non-Covid şi secţiile ar funcţiona pentru ambele categorii de pacienţi. Dar dacă ar apărea un nou crescendo al internărilor pacienţilor cu coronavirus, bolnavii cronici non-Covid ar fi puşi din nou pe lista de aşteptare.

„Internările non Covid la Maternitate, Hematologie şi Oncologie se fac în mod normal în prezent, nu sunt probleme la aceste secţii. În acest moment, pe fondul scăderii numărului de pacienţi confirmaţi sau suspecţi de infecţie cu Sars-cov2, lucrăm la reorganizarea circuitelor în Sărari, astfel încât să încercăm să dăm drumul şi la secţiile Medicale, Cardiologie, Recuperare pentru non Covid. Ar funcţiona, astfel, în paralel.

Ne dorim să se întâmple cât mai repede, însă această reorganizare nu se întâmplă doar pe hârtie, este nevoie şi de nişte lucrări pentru a amenaja circuitele, pentru a obţine aprobarea de la DSP. Este greu să spunem acum dacă e vorba de o lună, de două luni. Este nevoie de secţii non Covid. Toate acţiunile noastre, până la urmă, sunt legate de dinamica infectărilor cu coronavirus. Dacă se păstrează această tendinţă de descreştere, mergem mai departe. Dacă nu, situaţia trebuie reanalizată”, transmite managerul spitalului Filantropia, Liviu Radu.

Soarta cronicilor depinde tot de Covid

Un lucru e cert. Sistemul nu este nici acum pregătit să menţină internările şi tratamentele bolnavilor cronici non Covid în paralel cu valurile epidemice. Presiunea este prea mare pentru mecanismele sale oricum şubrede, care abia au fost puse pe picioare pentru a putea gestiona o criză sanitară cu secţii de terapie intensive pline până la refuz, cu Unităţi de Primiri Urgenţe transformate în terapii intermediare, cu reţele de oxigen suprasolicitate, riscuri crescute de incendii, personal puţin şi epuizat. Şi chiar dacă secţiile funcţionează, nici pacienţii nu se încumetă să mai calce pragul spitalelor în plin val epidemic, de teamă să nu se infecteze.

Soarta bolnavilor cronici depinde în continuare de evoluţia pandemiei. Afecţiunile lor rămân tot undeva pe fundal când reapar avalanşe cu infectări Covid. Abia când vom ţine sub control infectările cu coronavirus, pacienţii puşi în aşteptare în timp ce bolile lor merg mai departe vor avea şanse mai mari să lupte pentru sănătatea lor. Problema este că pentru unii timpul nu e recuperabil.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS