3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMai multe locuri ATI Covid în Dolj. Toate, ocupate

Mai multe locuri ATI Covid în Dolj. Toate, ocupate

De câteva zile, a crescut numărul locurilor la terapie intensivă din judeţul Dolj, după ce Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Victor Babeş” a mai operaţionalizat 10 paturi. Unitatea medicală avea, până acum, 10 paturi de ATI.
Cele 10 puse în funcţiune pe 10 aprilie au mai luat din presiunea pusă pe sălile de aşteptare, însă pragul critic încă nu a fost depăşit. Locurile de ATI sunt ocupate în totalitate şi există în continuare pacienţi care aşteaptă eliberarea unui pat.

La Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, erau ieri 11 pacienţi cu coronavirus care aşteptau, în Unitatea de Primiri Urgenţe, internarea în secţia de terapie intensivă.

„De când a crescut capacitatea la Infecţioase, a mai scăzut presiunea de la noi, din UPU, dar avem în continuare pacienţi în aşteptare în izolator”, spune Laurenţiu Ivanovici.
Şi SJU avea în plan creşterea capacităţii ATI cu alte 10 paturi, însă problemele cu presiunea oxigenului au dat peste cap intenţiile conducerii.

53 de pacienţi cu coronavirus sunt internaţi la terapie intensivă în Dolj. Spitalul de Infecţioase are acum 20 de paturi ATI. La SJU Craiova sunt alte 23 de paturi, iar la Spitalul Clinic „Căi Ferate” sunt încă 10 locuri pentru pacienţi care necesită terapie intensivă Covid.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS