21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMedicinaO proteină umană ar putea vindeca alergiile şi astmul

O proteină umană ar putea vindeca alergiile şi astmul

O proteină existentă în organismul uman, numită neuritină, pare să aibă potențialul de a vindeca alergiile și astmul.
Descoperirea a fost făcută în cadrul unui studiu realizat de cercetători de la Universitatea Naţională din Australia (ANU). Proteina ar putea oferi soluţia pentru împiedicarea organismului uman să dezvolte alergii, boli autoimune şi astm.

Studiul a durat cinci ani

Neuritina determină un proces în sistemul imunitar care declanşează un mecanism natural de apărare împotriva reacţiilor alergice. După cinci ani de studiu al sistemului imunitar, echipa de oameni de ştiinţă a descoperit că neuritina împiedică organismul să producă imunoglobulină E (IgE) în exces, un anticorp ce provoacă reacţii alergice prin eliberarea de histamine.

“Am descoperit că neuritina previne formarea excesivă de IgE, care este de obicei asociată cu unele forme comune de alergie şi intoleranţe alimentare”, a declarat Carola Vinuesa, coautor al studiului.
“Am demonstrat că este unul dintre mecanismele propriii sistemului nostru imunitar de prevenire a autoimunităţii şi alergiei, iar acum avem dovada, putem să continuăm să valorificăm acest lucru pentru tratament”, a completat cercetătoarea.

Descoperirea poate duce la noi tratamente pentru alergii

Oamenii de ştiinţă sunt optimişti că aceste constatări pot sta la baza unor noi tratamente pentru alergii, astm şi boli autoimune, multe dintre care sunt cauzate sau exacerbate de anticorpi.
“Acesta ar putea fi mai mult decât un nou medicament; ar putea fi o abordare complet nouă pentru tratarea alergiilor şi a bolilor autoimune”, a precizat Vinuesa. “Dacă această abordare se dovedeşte un succes, nu ar fi nevoie să epuizăm celulele imune importante şi nici să amortizăm întregul sistem imunitar; în schimb, nu va trebui decât să utilizăm proteinele pe care propriul corp le foloseşte pentru a asigura toleranţă imună”, a explicat ea.

Cercetătorii consideră că această descoperire are o importanță majoră și ar putea ajuta un număr mare de pacienți în viitor.
“Este o descoperire incredibilă. Am observat că, în absenţa neuritinei, există o susceptibilitate crescută la deces din cauza anafilaxiei, ceea ce subliniază rolul său în prevenirea alergiilor care pun viaţa în pericol”, a declarat Paula Gonzalez Figueroa, la rândul său coautoare a studiului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS