9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateAnticorpi împotriva COVID-19, descoperiţi la un nou-născut a cărui mamă a fost vaccinată

Anticorpi împotriva COVID-19, descoperiţi la un nou-născut a cărui mamă a fost vaccinată

O echipă de cercetători americani a detectat anticorpi împotriva COVID-19 în sângele din cordonul ombilical al unui nou născut a cărui mamă a fost vaccinată împotriva virusului SARS-CoV-2, relatează miercuri EFE.

Este vorba, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Atlantică din Florida, de primul caz cunoscut al unui sugar în al cărui sânge a fost detectat imunoglobulina IgG. Acesta este unul dintre cei cinci anticorpi pe care organismul îi produce pentru a se apăra de agenţi patogeni şi care este asociat virusului SARS-CoV-2, potrivit Agerpres.

Acesta este un studiu preliminar publicat de medRxiv, o compilaţie de articole ştiinţifice

Acesta este un studiu preliminar publicat de medRxiv, o compilaţie de articole ştiinţifice ale căror concluzii au fost verificate de cercetători independenţi.

Semnatarii acestei lucrări amintesc de necesitatea urgentă de a cerceta siguranţa şi eficacitatea vaccinării anti-COVID-19 în timpul sarcinii.

Vaccinarea femeilor însărcinate cu vaccinul antigripal şi trivalent DTP (împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive) a fost bine studiată în termeni de siguranţă şi eficienţă pentru protejarea nou-născutului la trecerea anticorpilor prin placentă. Există astfel posibilitatea – potrivit autorilor – la o protecţie similară dacă mama este vaccinată împotriva SARS-CoV-2, virusul care provoacă boala COVID-19.

Vaccinul Moderna, administrat unei lucrătoare sanitare la momentul când sarcina avea 36 de săptămâni

Vaccinul, în acest caz cel de la Moderna, a fost administrat unei lucrătoare sanitare din prima linie, la momentul când sarcina avea 36 de săptămâni şi 3 zile. Naşterea, pe cale naturală, a fost normală şi spontană, la trei săptămâni după administrarea primei doze de vaccin anti-COVID-19.

Femeia a născut o fetiţă, cu evoluţie normală, căreia i s-au prelevat mai multe probe de sânge din cordonul ombilical. Acestea au fost trimise la laborator pentru a se realiza un test de anticorpi împotriva noului coronavirus.

Între timp, mama a primit a doua doză de vaccin de la Moderna, urmându-se protocolul de vaccinare cu rapelul la 28 de zile.

Rezultatele au indicat detectarea de anticorpi IgG în sângele din cordonul ombilical

Rezultatele au indicat detectarea de anticorpi IgG în sângele din cordonul ombilical al bebeluşului împotriva proteinei S a SARS-CoV-2 (folosită de virus pentru a penetra celula umană).

„Am demonstrat că anticorpii IgG împotriva SARS-CoV-2 sunt detectabili în testul de sânge prelevat din cordonul ombilical al unui nou-născut după ce mama a primit o singură doză de vaccin”, au subliniat cercetătorii. Aceştia au precizat că, deşi este vorba de primul caz consemnat, există totuşi o protecţie şi o scădere a riscului de infectare cu SARS-CoV-2 în cazul în care mama este vaccinată.

Nu se cunoaşte însă gradul de protecţie de care beneficiază nou-născuţii

Nu se cunoaşte însă gradul de protecţie de care beneficiază nou-născuţii şi momentul ideal când trebuie vaccinate femeile însărcinate, astfel încât este nevoie de mai multe studii pentru a se evalua cantitatea şi durata anticorpilor neutralizanţi prezenţi în organismul bebeluşilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS