Autorităţile de la Moscova au anunţat miercuri că au început testarea vaccinului rus împotriva COVID-19 pe 40.000 de locuitori ai capitalei. Etapa finală de testare a acestui vaccin a fost anunţată în august, potrivit Agerpres.
„Primii participanţi au fost vaccinaţi astăzi (miercuri) în centrele medicale din capitală“, a declarat într-un comunicat viceprimarul Moscovei, Anastasia Rakova. A salutat, astfel, „o zi importantă nu numai pentru oraş, ci şi pentru întreaga ţară“.
Orice locuitor de naţionalitate rusă care are asigurare de sănătate poate fi voluntar
În total, 40.000 de moscoviţi sunt invitaţi să participe la acest studiu. Orice locuitor de naţionalitate rusă care are asigurare de sănătate poate fi voluntar.
Rusia a anunţat la începutul lunii august că a dezvoltat „primul“ vaccin împotriva COVID-19, dezvoltat de centrul de cercetare Nikolai-Gamaleia. Preşedintele rus, Vlaidmir Putin, a precizat atunci că una dintre fiicele sale a fost vaccinată.
Denumit Sputnik V, vaccinul rus a fost privit însă cu scepticism în întreaga lume, mai ales din cauza absenţei fazei finale de testare la momentul anunţării sale.
Potrivit site-ului oficial dedicat vaccinului, „faza 3 a studiilor clinice care a implicat peste 2.000 de persoane“ din mai multe ţări a început pe 12 august. A doua zi după anunţul înregistrării Sputnik V.
Peste 20 de ţări au solicitat achiziţionarea unui miliard de doze de vaccin, potrivit Fondului suveran rus implicat în finanţarea sa