14.4 C
Craiova
luni, 28 septembrie, 2020
Știri de ultima oră Sanatate 57 de români din Berlin, confirmaţi ca infectaţi cu noul coronavirus. Unul este în stare critică

57 de români din Berlin, confirmaţi ca infectaţi cu noul coronavirus. Unul este în stare critică

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite joi că în total 57 de români din districtul Neukolln din Berlin au fost confirmaţi ca infectaţi cu noul coronavirus, iar unul dintre aceştia este în stare critică.

De asemenea, arată MAE, conform informaţiilor comunicate de autorităţile locale, aproximativ 370 de locuinţe se află în carantină, iar „primele concluzii indică faptul că infectările ar fi survenit ca urmare a participării la procesiuni religioase, precum şi a oficierii unor slujbe la domiciliul mai multor familii”.

MAE precizează că autorităţile locale au pus la dispoziţia persoanelor afectate un sistem de asistenţă pentru efectuarea cumpărăturilor necesare, iar toate persoanele afectate de plasarea în carantină vor primi documente justificative pentru relaţia cu angajatorul, precum şi despăgubiri financiare în cuantumul prevăzut de lege.

MAE precizează că, până în prezent, la nivelul Ambasadei României la Berlin nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară cu privire la această situaţie. Ambasada României la Berlin continuă dialogul cu autorităţile locale şi este pregătită să acorde asistenţa consulară, conform competenţelor legale şi în conformitate cu măsurile adoptate de autorităţile germane în contextul pandemiei de COVID-19.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Angela Merkel l-a vizitat pe opozantul rus Aleksei Navalnîi...

Cancelarul german Angela Merkel l-a vizitat pe...

ȘTIRI GdS

Primarul din Sadova a murit la câteva ore după...

Eugen Safta, primarul comunei Sadova, din județul Dolj, a murit în cursul acestei nopți. Edilul, care candidase din...

Craiovenii, la vot: Să se revizuiască, dar să nu...

La fiecare 4 ani, în oraş bate vânt de schimbare. Oamenii merg la urne şi spun că vor altceva. Că vor "să...

Craioveni din cartierul Romaneşti: „Când plouă, copiii merg în...

Craioveni din cartierul Romaneşti: Când plouă, copiii merg în cizme de cauciuc

Alegeri în 1 Mai: Unii au votat, alţii...

Alegeri în 1 Mai: Unii au votat, alţii au anulat buletinul

Cum se dau şi unde se folosesc voucherele pentru...

Zece cupluri infertile din Craiova vor primi bani de la bugetul local pentru efectuarea procedurii de fertilizare in vitro.

Craiovenii, la vot după „modelul Hagi“: Să fie bine,...

La secţiile de votare din Craiova oamenii au aşteptat liniştiţi să le vină rândul. S-a ţinut cont de toate măsurile de protecţie împotriva Covid-19.