Acasă Actualitate Reprezentanți SRI, audiați în Parlament pe tema coronavirusului

Reprezentanți SRI, audiați în Parlament pe tema coronavirusului

-

Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI îi va audia marţi, de la ora 14,00, pe reprezentanţii Serviciului Român de Informaţii cu privire la coronavirus.

Pe 18 februarie, vicepreşedintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, Marian Cucşa, anunţa că a cerut SRI un raport scris referitor la datele pe care le deţine privind coronavirusul.

„Am luat decizia să trimitem o solicitare SRI pentru a ne pune dispoziţie toate datele pe care le au despre ce înseamnă coronavirusul şi, dacă sunt riscuri, care sunt riscurile să pătrundă pe teritoriul României, care sunt măsurile care s-au luat, dacă au informaţii şi dacă au informat beneficiarii legali de informaţii despre posibilitatea pătrunderii virusului pe teritoriul României. E o măsură care vine pentru a preveni şi să nu mai reacţionăm ca urmare a unor evenimente care s-au petrecut şi am decis să solicităm şi audierea responsabililor de la SRI, pentru a ne prezenta raportul pe care îl vor trimite în scris. Până luni, am solicitat să ne trimită în scris un raport pe ceea ce înseamnă fenomenul coronavirus şi marţi (…) să audiem pe cineva de la SRI pe acest subiect”, preciza, săptămâna trecută, Cucşa.

ȘTIRI VIDEO GdS

Jurnal de antreprenor. SPIACT Craiova întâmpină sincope în aprovizionarea cu piese

Firma are 103 angajați și nu a întrerupt activitatea. Probleme apar la aprovizionarea cu diverse repere necesare în producție. „La produsele complexe, ca ale noastre, dacă lipsește o piesă nu putem face produsul“, a spus administratorul SPIACT.