9 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMedicinaTemperatura medie a corpului uman nu mai este 37°C

Temperatura medie a corpului uman nu mai este 37°C

O analiză recentă a analizei temperaturii corpului uman arată că temperatura medie a scăzut din secolul al XIX-lea din cauza unor schimbări fiziologice. Autorii unui studiu nou indică şi posibilele cauze ale acestor modificări.

Temperatura corpului, influenţată de mulţi factori

Temperatura normală a corpului uman a scăzut de-a lungul timpului, conform cercetărilor. Majoritatea oamenilor verifică, de obicei, temperatura atunci când prezintă semnele unei febre, cauzate de regulă de o infecţie sau o răceală. Însă temperatura corpului uman poate fi influenţată de o multitudine de factori: stilul de viaţă, vârsta şi temperatura ambientală pot avea efect asupra modului în care corpul nostru dispersează căldura.

Temperatura corpului este, de asemenea, un indice al sănătăţii metabolismului. Concret, cercetătorii spun că temperatura corpului uman poate indica rata metabolică, pe care unii specialişti au asociat-o cu longevitatea şi dimensiunile noastre fizice.

Care este temperatura noastră normală?

În anul 1851, un medic german pe nume Carl Reinhold August Wunderlich a chestionat 25.000 de persoane dintr-un oraş şi a stabilit că temperatura standard a corpului uman este de 37 grade Celsius. Însă analiza unor date şi sondaje recente arată că temperatura noastră este, în prezent, mai scăzută.


Un studiu care a inclus peste 35.000 de persoane din Marea Britanie şi aproximativ 250.000 de măsurări ale temperaturii a condus la concluzia că temperatura medie orală este, astăzi, de 36,6 grade Celsius. Întrebarea care se ridică este dacă această discrepanţă ar putea fi doar rezultatul schimbărilor apărute în cazul instrumentelor de măsurare sau noile date reflectă, de fapt, creşterea speranţei de viaţă şi o stare de sănătate mai bună a indivizilor.

Cercetarea a cuprins date din trei perioade istorice

Myroslava Protsiv, specialist în cadrul Departamentului de Boli Infecţioase din cadrul Universităţii Stanford, a demarat un studiu pentru a afla răspunsul la această întrebare. Echipa a pornit de la ipoteza că diferenţele observate în media temperaturii umane între secolul al XIX-lea şi prezent sunt reale şi schimbarea produsă de-a lungul timpului furnizează indicii importante legate de modificările intervenite în sănătatea umană şi longevitatea noastră de la Revoluţia Industrială încoace. Lucrarea lor, publicată în eLife, observă tendinţele de modificare a temperaturii umane din perspectiva istorică.

Pentru a testa ipoteza, specialistul şi echipa sa au analizat date din trei perioade istorice.
Prima perioadă a inclus anii 1862-1930, iar cifrele au fost obţinute de la veteranii războiului civil. Al doilea set analizat a constat în cifrele furnizate de un recensământ privind sănătatea şi nutriţia la nivelul SUA, care a avut loc între 1971-1975. Cea de-a treia perioadă analizată a fost 2007-2017, iar sursa informaţiilor a fost baza de date a universităţii, care conţine informaţii privind oamenii care au beneficiat de servicii medicale prin intermediul Stanford între aceşti ani.

Per total, oamenii de ştiinţă au avut acces la 677.423 de măsurători ale temperaturii. Datele au fost integrate pentru a forma un model al schimbării de-a lungul timpului.

Concluziile studiului, diferite de ce ştiam

Concluziile arată o scădere a temperaturii corpului unui bărbat cu aproximativ 0,59 grade Celsius faţă de perioada secolului al XIX-lea. Temperatura corpului unei femei a scăzut cu 0,32 grade Celsius.

Analiza a scos în evidenţă o scădere de circa 0,03 grade Celsius în fiecare deceniu.
Pentru a verifica dacă aceste modificări aveau legătură cu eventuale progrese în tehnologia de producţie a termometrelor, Protsiv şi echipa sa au urmărit eventuale discrepanţe în cadrul perioadelor analizate, pornind de la ideea că într-o perioadă mai scurtă de timp tehnologia era similară.

Dr. Julie Parsonnet, profesor în medicină şi cercetare în domeniu sănătăţii, a concluzionat că „temperatura noastră nu este cea pe care credem că o ştim. Ce am învăţat cu toţii, anume că temperatura noastră normală e de 37 de grade Celsius, este greşit“.

Totuşi, deoarece sexul, vârsta şi chiar perioada zilei în care ne măsurăm temperatura poate influenţa măsurătorile, cercetătorii nu recomandă momentan actualizarea standardelor de măsurare.

Care este cauza scăderii temperaturii umane?

Dr. Parsonnet spune că modificările temperaturii sunt legate de schimbări fiziologice. „Mediul în care trăim s-a schimbat, la fel şi temperatura din casele noastre, contactul cu microorganismele, mâncarea la care avem acces astăzi. Toate aceste lucruri ne indică, de fapt, că nu suntem la fel ca în trecut. Fiziologic, oamenii se schimbă“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS