Acasă Sanatate Mama si copilul Sfaturi utile în alimentaţia mamei care alăptează

Sfaturi utile în alimentaţia mamei care alăptează

-

Informațiile pe care le descoperi despre alimentația mamei care alăptează pot să fie derutante. Cât trebuie să mănânci și ce e bine să eviți?

Dacă te pregăteșți să devii mămică și îți dorești să alăptezi la sân este foarte important să te documentezi. Toate proaspetele mămici își pun întrebări de genul: oare cât trebuie să mănânc? Oare ce alimente să evit atunci când alăptez?

Specialiștii de la vestita Clinică Mayo răspund acestor întrebări și te pot ajuta să cunoști mai multe lucruri despre ce e bine și ce nu e bine să faci atunci când alăptezi la sân.

Am nevoie de extracalorii?

Da, trebuie să mănânci mai mult, însă extracalorii înseamnă cu 300 – 400 de calorii pe zi mai mult pentru a susține nivelul de energie al organismului.

Ca să completezi dieta ta cu aceste 300 – 400 de calorii în plus nu trebuie să te gândești că poți să mănânci foarte mult. Optează pentru alimente hrănitoare, cum ar fi o felie de pâine integrală cu o lingură de unt de arahide natural, o banană mică sau un măr și 227 de grame de iaurt.

Asta înseamnă să consumi cu 300 – 400 de calorii mai mult pe zi, nicidecum să exagerezi!

Ce alimente trebuie să consumi?

Optează pentru surse bune de proteine, cum ar fi carnea slabă, ouăle, lactatele, lintea, fasolea și fructe de mare sărace în mercur, recomandă specialiștii de la Clinica Mayo. De asemenea, este foarte important să alegi o varietate de cereale integrale, precum și fructe, și legume.

Suplimentele prenatale trebuie luate în continuare pe perioada alăptării la sân sau măcar până la șase luni, când începi diversificarea.

Ce cantitate de lichide trebuie să consumi?

Trebuie să bei frecvent apă, de preferat înainte să simți senzația de sete. De asemenea, dacă ai constatat că la micțiune urina este de culoare galben-închis trebuie să te asiguri că vei consuma apă, deoarece acesta este un semn de deshidratare.

Stai departe de sucurile carbogazoase, deoarece conțin prea mult zahăr și te pot împiedica să slăbești după naștere. În plus, dacă bei prea multe băuturi cu cofeină poți agita bebelușul și îi poți perturba somnul.

Pot să am o dietă vegetariană?

Da, însă este foarte important să alegi alimente hrănitoare și să te informezi înainte de a adopta o dietă vegetariană ce se bazează pe alimente nesănătoase, cum sunt cartofii prăjiți sau produsele de patiserie.

Consumă alimente bogate în fier, proteine și calciu (linte, cereale integrale, mazăre, legume cu frunze verzi, smochine uscate, citrice, ouă, lactate, soia, leguminoase, nuci, semințe, tofu). Vorbește cu un nutriționist despre suplimentele cu vitamina B12, care se regăsește în mod exclusiv în produsele de origine animală, dar este esențială pentru creierul bebelușului.

Ce alimente și băuturi să eviţi?

Alcoolul trebuie evitat cu strictețe, deoarece orice cantitate (oricât de mică) este dăunătoare pentru sănătatea bebelușului. În cazul în care ai consumat o cantitate mică de alcool, este de preferat să aștepți două – trei ore până să alăptezi la sân copilul.

Cofeina perturbă somnul bebelușului, însă consumată în cantități mici nu s-a dovedit a fi periculoasă pentru sănătatea lui.

Peşte și fructe de mare. Trebuie să le consumi cu atenție, deoarece chiar dacă sunt surse bune de calciu și acizi grași Omega-3, ele pot ascunde cantități mari de mercur. Acesta este periculos pentru dezvoltarea sistemului nervos al bebelușului. Poți să consumi sardine, somon, anșoa, ton, însă limitează-te la o porție pe săptămână.

Dieta mea poate să irite bebelușul și să stimuleze reacții alergice?

Anumite alimente și băuturi pot să predispună bebelușul la stări de irascibilitate sau să genereze o reacție alergică. Este foarte important să ai grijă la alimentația ta, iar dacă ai remarcat că bebelușul este iritat, face des diaree, congestie nazală și iritații de scutec este bine să discuți cu medicul.

Unele femei au constatat că e bine să evite laptele de vacă, alunele, soia, grâul, ouăle, porumbul, alimentele picante, ceapa, varza, usturoiul, însă nu există studii care să demonstreze că acestea ar fi considerate rele în general. Optează pentru alimente sănătoase și dacă ai constatat că vreunul are un impact negativ asupra stării bebelușului, evită-l!

ȘTIRI VIDEO GdS

Horoscop

Berbec Întâlnirile şi dialogurile cu prietenii sunt interesante, dar imprevizibile. Este posibil să revedeţi o cunoştinţă mai veche, de care nu mai...

Bancul zilei

Ştii că m-am măritat?Serios? Cu cine?Cu un marinar. E plecat unsprezece luni pe an.Săraca de tine, cum trebuie să suferi…Nu, o lună...

Florin Andone, integralist în Galatasaray – Real Madrid 0-1

Florin Andone, unul dintre atacanții reprezentativei României, a fost integralist în partida susținută ieri seară de echipa sa, Galatasaray Istanbul, pe teren...