8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateCeea ce nu ştiai despre somn

Ceea ce nu ştiai despre somn

Somnul este o stare fiziologică de repaus total, în care tot organismul se reface pentru a-şi putea relua activitatea în fiecare zi, fiind absolut esenţial oricărei fiinţe umane. Cu toate că savanţii nu au reuşit să înţeleagă pe deplin acest fenomen, există suficiente informaţii care să ne ajute să ne dăm seama ce se întâmplă cu noi odată ce am închis ochii.

Î n funcţie de vârstă, fiecare dintre noi are nevoie de un anumit număr de ore de somn zilnic. Bebeluşii dorm circa 16 ore pe zi, copiii cu vârste între 3 şi 12 ani dorm în jur de zece ore, între 13 şi 18 ani – nouă ore, după 19 ani dormim cam opt ore, iar după 65 de ani ne sunt suficiente șase ore.
În timpul somnului, organismul eliberează hormoni de care celulele şi creierul au nevoie ca să se poată regenera, iar întreg corpul să elimine toxinele acumulate peste zi.
Parasomnia reprezintă totalitatea tulburărilor ce însoţesc somnul, normale în timpul copilăriei şi patologice dacă persistă la maturitate. De exemplu, agitaţia şi mişcările bruşte, generate de coşmaruri, somnambulismul, bruxismul.
12% dintre noi visează numai în alb şi negru. Se spune că procentul era mai mare înainte de apariţia televizoarelor color!
Visele sunt normale. Persoanele care nu visează niciodată au tulburări de personalitate.
Poziţia în care dormim poate spune câte ceva despre personalitatea noastră. Poziţia fetusului (pe o parte, cu genunchii adunaţi) este preferata a 41% dintre noi. Poziţia soldatului (pe spate) este adoptată de 8% dintre oameni. Aici intră o mare parte dintre femeile care şi în timpul somnului sunt obsedate de frumuseţe. Somnul pe o parte facilitează apariţia ridurilor, în timp ce somnul pe spate întinde pielea feţei.
Ştiaţi că unu din patru cupluri căsătorite dorm în paturi separate? Vorbim, desigur, despre persoanele în vârstă, în cea mai mare parte, deranjate de sforăitul partenerului sau de alte tabieturi ale acestuia.
Somnul este mai important decât mâncarea. În lipsa alimentaţiei, decesul cauzat de foame survine în două săptămâni, în timp ce zece zile fără somn sunt suficiente pentru a ne omorî.
Vă mai amintiţi ce aţi visat? La cinci minute după trezire 50% din vis s-a şters, iar după zece minute ne mai amintim circa 90% din el.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS