17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSanatateNoi subprograme în sprijinul bolnavilor de cancer

Noi subprograme în sprijinul bolnavilor de cancer

Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății au în vedere dezvoltarea Programului de oncologie și introducerea unor subprograme noi, care să vină în sprijinul bolnavilor de cancer, atât copii, cât și adulți, a declarat ieri, într-o conferință de presă organizată de Asociația Pavel, directorul de programe de la CNAS Oana Costan.
Potrivit acesteia, programul de oncologie este unul prioritar, având alocat cel mai mare buget pentru acest an – peste 1,6 miliarde de lei.
„În anul 2006 au beneficiat de tratament cu medicamente specifice 75.826 de bolnavi, bugetul aprobat fiind la acea vreme de 288 de milioane de lei. În 2016, bugetul alocat este de peste 1,6 miliarde. Subprogramul de radioterapie a bolnavilor cu afecțiuni oncologice a început din 2015. În cele opt luni au fost 11.106 bolnavi, iar bugetul a fost de 69 de milioane. În primul trimestru al anului 2016 au fost tratați în cadrul subprogramului de radioterapie 5.106 bolnavi cu afecțiuni oncologice, cu o cheltuială de 29 de milioane. Pentru anul 2016 este prevăzut un buget de 150 de milioane de lei“, a spus Costan.
Ea a precizat că au fost introduse pe lista de medicamente compensate și gratuite – lista C2 – patru molecule noi pentru tratarea diferitelor tipuri de cancer.
„Au fost introduse în lista C2 pentru acest program patru molecule noi și anume cele care se eliberează în baza contractelor cost-volum încheiate de CNAS“, a precizat oficialul.
Potrivit Oanei Costan, pentru accesul mai rapid la tratament s-a înființat la nivelul CNAS subcomisia de hematologie și oncologie pediatrică pentru analiza și avizarea inițierii și continuării tratamentelor cu medicamente. „Această subcomisie se întrunește la nevoie ori de câte ori apar solicitări în cazul unor copii“, a precizat Oana Costan.
Totodată, a fost înființată și subcomisia pentru monitorizarea activă a terapiilor specifice oncologice la copii, care se întrunește ori de câte ori apar dosare pentru aprobare.
În ceea ce privește investigațiile prin PET CT, directorul din CNAS a declarat că, în primul trimestru al anului 2016, au fost deja investigate prin această metodă 880 de persoane.
Prezentă la conferință, Carmen Orban, managerul Institutului Clinic Fundeni, a semnalat că există încă foarte multe lucruri care nu funcționează în domeniul oncologic.
„Dacă nu ar exista ONG-urile și societățile de pacienți, am fi cu mulți ani în urmă pentru că, din nefericire, singurii de care se tem politicienii și toți factori decidenți au ajuns să fie asociațiile de pacienți. Ei știu de nevoile reale ale unui spital sau ale unui doctor pentru a salva pacienți. Există foarte multe lucruri care nu funcționează. Va trebui să recunoaștem și să facem ceva. S-au importat foarte multe medicamente, s-au adus medicamente noi, dar încă există medicamente care nu sunt pe piața românească și care există în toate protocoalele internaționale pentru tratamentul pacienților oncologici. Acele medicamente nu există încă în România. (…) În cadrul unor afecțiuni de leucemie se face o procedură de iradiere corporală în timpul tratamentului chimioterapic, fix într-o anumită zi. Sunt ani de când am făcut tot ce se poate pe lumea asta pentru ca pacienții să aibă acces la această terapie. Nici până în acest moment nimeni nu a făcut nimic. Este vorba de un număr restrâns de pacienți. Cred că la nivel național ar fi nevoie de 20 de proceduri pe an, din experiența noastră“, a susținut Oana Costan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS