14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSanatatePacienţii aşteaptă înghesuiţi într-un Ambulatoriu modern

Pacienţii aşteaptă înghesuiţi într-un Ambulatoriu modern

Pacienţii care se prezintă în Ambulatoriul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Craiova au la dispoziţie din această săptămână spaţii moderne pentru aşteptare şi consultaţii. Toată activitatea din Policlinică s-a mutat de marţi în aria renovată, unde vor figura, după finalizarea întregului proces de reabilitare a Ambulatoriul, cabinetele rezervate pediatriei. Proiectul de modernizare a Policlinicii SCJU Craiova, în valoare de 8,2 milioane de euro (derulat de Consiliul Judeţean Dolj, cu fonduri europene), prevede circuite separate pentru adulţi şi copii, dar până în toamnă, când va fi gata şi aria pentru adulţi, toţi pacienţii se vor înghesui în latura renovată.
În aşteptarea noii aparaturi medicale şi a mobilierului cu care vor fi dotate cabinetele, medicii folosesc tot vechea dotare, „pentru că activitatea nu putea fi întreruptă, iar pacienţii sunt foarte mulţi“, după cum susţin medicii specialişti. Cum prin Ambulatoriul Spitalului Judeţean Craiova trec anual în jur de 130.000 de pacienţi, nu e zi în care oamenii să nu facă cozi în faţa cabinetelor. „Nu prea avem ce să le facem, pentru că, deşi majoritatea vin cu programări şi ştiu şi ora la care trebuie să ajungă la cabinet, se prezintă la spital cu câteva ore înainte şi sunt nevoiţi să aştepte“, spun medicii. „Oricum, până la finalizarea întregii lucrări de reabilitare, vom fi nevoiţi să stăm înghesuiţi în această aripă modernizată. Se lucrează sub exploatare şi este dificil pentru toată lumea, medici, pacienţi. O să fie şi mai greu când lucrările de consolidare vor ajunge în zona unde se află Unitatea de Primiri Urgenţe, pentru că şi acolo este un flux continuu de pacienţi. Până nu se va termina cu totul, inclusiv cu mărirea Urgenţei, lucrurile nu vor intra pe un făgaş normal“, susţin cei din conducerea spitalului.       

Va fi respectată investiţia?

Pe holurile moderne ale Policlinicii era joi destulă agitaţie. Pacienţii ajungeau în noua arie de consultaţii ghidaţi de constructorii care lucrau deja la renovarea celeilalte părţi a Ambulatoriului. Mulţumiţi de noile condiţii oferite, pacienţii se aşteptau ca şi calitatea serviciilor medicale să se ridice la nivelul investiţiei. „Este altceva, în comparaţie cu condiţiile de până acum. Totul nou, totul modern. La asemenea investiţii ar trebui şi servicii medicale pe măsură, dar am înţeles că va exista şi aparatură de ultimă generaţie şi asta e un lucru bun“, afirmă un pacient.
Medicii spun că pacienţii vor beneficia de condiţii europene de investigaţii şi tratament, dar că şi ei trebuie să respecte, la rândul lor, investiţiile care s-au făcut şi se vor face. „Nu ştiu cum să vă spun, dar intraţi în baie să vedeţi cum se respectă aceste investiţii. Să vedeţi ce mizerie lasă pacienţii în urma lor. Înainte nu exista toaletă, acum sunt două şi degeaba“, susţine o asistentă. Pacienţii au timp să se „obişnuiască“ însă cu noile condiţii din Policlinică până la sfârşitul anului, când se va trage linie. „Nu putem vorbi acum de respectarea investiţiei, să aşteptăm să se termine toată lucrarea. Probabil că la final va mai fi nevoie de mici reparaţii în aria dată acum în folosinţă, dar după aceea o să începem să monitorizăm şi comportamentul pacientului, pentru că el trebuie învăţat să respecte condiţiile care i se oferă acum“, spun oficialii celei mai mari unităţi medicale din Oltenia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS