Diagnosticul arteriopatiei periferice (II)

Arteriopatia aterosclerotică periferică sau obliterantă reprezintă localizarea bolilor cardio-vasculare la nivelul arterelor periferice – altele decât cele cardiace şi cerebrale. Practic, termenul este folosit mai ales pentru ateroscleroza arterelor care aduc sângele la picioare.
Aşa cum am arătat în mod repetat în rubrica permanentă dedicată bolilor cardiovasculare, ateroscleroza este procesul de îmbătrânire a vaselor de sânge prin depunerea colesterolului pe pereţii interiori ai acestora. Crescând, plăcile de colesterol vor îngusta progresiv arterele pe care le afectează, reducând astfel fluxul de sânge spre ţesuturi şi organe.
Continuăm discuţia începută în articolul precedent despre arteriopatia aterosclerotică obliterantă cu descrierea metodelor de diagnostic ale acestei afecţiuni, considerată „mezina“ bolilor cardiovasculare din cauza interesului scăzut care i se acordă în comparaţie cu celelate două localizări obişnuite ale aterosclerozei: inima şi creierul.
Diagnosticul arteriopatiei periferice porneşte de la simptomatologia tipică a acestei boli – „claudicaţia intermitentă“, adică durerea în pulpe (muşchii gambelor), care apare la mersul rapid şi cedează după câteva minute de repaus. Diagnosticul este mai probabil dacă acea persoană suferă deja de alte forme de ateroscleroză (cardiopatie ischemică, afectare cerebrovasculară) sau dacă întruneşte mai mulţi factori de risc cardiovascular: diabet zaharat, fumat, creşterea colesterolului, hipertensiune arterială, predispoziţie ereditară, obezitate, sedentarism sau abuz de alcool. Dintre aceştia, fumatul şi diabetul zaharat sunt cei mai importanţi factori.
Cele mai simple metode prin care se constată îngustarea vaselor sanguine care irigă picioarele sunt la îndemâna oricărui medic de familie: palparea pulsului la arterele picioarelor arată prezenţa sau absenţa acestuia, testul de mers de şase minute reproduce claudicaţia, iar măsurarea tensiunii arteriale la picioare ne permite să aflăm dacă aceasta e mai mică sau nu decât cea de la nivelul braţelor.
Întrucât oscilometria oferă de multe ori rezultate eronate, este o tehnică în curs de abandonare. Cu toate acestea, din păcate, încă mulţi medici se bazează pe ea şi este încă foarte apreciată, în mod nejustificat, în rândul pacienţilor. Metode mult mai evoluate, dar mai costisitoare de diagnostic sunt testul de efort pe covorul rulant şi ecografia vasculară Doppler. În ultimii ani, au cunoscut o mare dezvoltare în acest domeniu tomografia computerizată (CT) şi rezonanţa magnetică nucleară (RMN).
Cea mai exactă tehnică de diagnostic este însă angiografia, care permite vizualizarea detaliată a arterelor care alimentează picioarele; pe baza angiografiei se pot lua decizii în ceea ce priveşte necesitatea şi locul unde se poate efectua o eventuală intervenţie de revascularizare, aşa cum vom vedea în articolul următor. În ultimii ani, au fost făcute eforturi pentru punerea în funcţiune şi la Spitalul Judeţean din Craiova a unui angiograf, eveniment care ar putea (şi ar trebui) să se petreacă în curând – având în vedere importanţa acestei metode diagnostice şi numărul mare de pacienţi care ar beneficia de ea.
Săptămâna viitoare vom discuta despre metodele de tratament ale arteriopatiei periferice obliterante – unele dintre ele eficiente, dar ignorate de medici şi pacienţi, iar altele fără nici o valoare, dar larg folosite.