Anticoagularea, un risc asumat

Ne vom referi astăzi la un tratament cardiovascular eficient, dar care, administrat necorespunzător, poate avea urmări mai grave decât însăşi boala pentru care a fost prescris – terapia anticoagulantă cu Acenocumarol, cunoscut sub denumirile comerciale de Sintrom sau Trombostop.
În ce tip de afecţiuni este indicat tratamentul anticoagulant? Atunci când în interiorul inimii sau al vaselor sanguine există zone unde sângele circulă cu viteză redusă, situaţie întâlnită, de exemplu, în caz de fibrilaţie atrială, proteze valvulare cardiace, tromboflebită profundă sau unele tipuri de infarct miocardic. Acolo unde circulaţia sângelui este încetinită se pot forma cheaguri de sânge şi pericolul este ca aceste cheaguri să fie purtate prin sistemul circulator spre organe vitale, cum ar fi creierul, ochii, rinichii sau plămânii. Ajunse aici, pot provoca unele complicaţii deosebit de grave: accident vascular cerebral, infarct retinian, infarct renal, infarct entero-mezenteric, tromboembolism pulmonar sau necesitatea amputării de urgenţă a mâinii sau piciorului. Multe dintre aceste complicaţii pot fi mortale sau pot duce la invaliditate.
Pentru a reduce acest risc, este bine să fie prescris un medicament care face sângele mai puţin coagulabil, mai „fluid“. Cele mai folosite medicamente cu acest efect sunt Sintromul şi Trombostopul, care conţin acelaşi principiu medicamentos – Acenocumarolul, dar în doze diferite. Neajunsul acestor medicamente este că efectul lor fluidificator variază cu timpul, mai ales în funcţie de dietă. Acest neajuns poate fi însă contracarat prin măsurarea periodică a efectului. Analiza care măsoară efectul acestor medicamente se numeşte INR sau timp Quick şi, în cele mai multe cazuri, INR-ul trebuie să aibă o valoare între 2-3.
Dacă efectul anticoagulant al medicamentului este mai mic decât necesar, INR-ul va fi sub această valoare, şi medicamentul nu îşi va exercita efectul protector. În acest caz, doza de medicament va trebui crescută.
Dacă efectul este prea mare, INR-ul va depăşi această valoare, şi există pericolul ca sângele prea „fluid“ să producă hemoragii: de cele mai multe ori din nas, din gingii, ori manifeste ca vânătăi pe corp sau colorarea roşie a urinei. În aceste condiţii, medicamentul va trebui întrerupt două-trei zile şi reluat apoi cu o doză redusă. Uneori însă, hemoragiile pot fi serioase: accident vascular cerebral, hemoragie oculară sau hemoragie digestivă. Aceste complicaţii grave, uneori mortale, reprezintă riscul nejustificat pe care şi-l asumă pacienţii trataţi cu Acenocumarol şi care „uită“ de INR.
Este deci neapărat necesar ca pacienţii care urmează tratament cu Acenocumarol să măsoare periodic INR-ul, la intervale stabilite împreună cu medicul cardiolog, de obicei lunar. Pacienţii care nu pot face periodic această analiză trebuie să informeze medicul, deoarece urmarea terapiei anticoagulante fără măsurarea INR-ului poate fi mai periculoasă decât absenţa acestui tratament.
În caz de operaţii sau intervenţii stomatologice, din cauza riscului hemoragic, este necesară oprirea temporară a medicamentelor anticoagulante. La anumiţi pacienţi este necesară înlocuirea acestora cu medicamente injectabile cu acelaşi efect protector anticoagulant, dar cu risc hemoragic mai mic, numite Heparine.