26.7 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăSanatateDe ce este important să ne vaccinăm

De ce este important să ne vaccinăm

Prin vaccinare ne putem proteja împotriva unor boli grave, cum ar fi tuberculoza, poliomielita, difteria, tusea convulsivă, rujeola, tetanosul, hepatitele de tip A şi B sau gripa. Nu toată lumea ştie însă că nu doar copiii trebuie să se vaccineze, ci şi adulţii.

 

Multă lume crede că vaccinarea este utilă doar pentru copii. În realitate, şi adulţii sunt în pericol să facă diverse boli infecţioase, motiv pentru care este nevoie ca sistemul de apărare al organismului să fie întărit prin vaccinare. Printre bolile infecţioase cele mai grave care afectează adulţii se numără tetanosul, hepatitele şi gripa. Acestea din urmă sunt afecţiuni care pot fi prevenite cu ajutorul vaccinării. Hepatita A, cunoscută şi sub numele de boala mâinilor murdare, este o afecţiune a ficatului, care se transmite preponderent prin intermediul alimentelor contaminate. Hepatitele B şi C sunt boli grave, care se transmit prin contact sexual neprotejat, prin sânge, instrumente chirurgicale nesterilizate sau de la mamă la copil în timpul sarcinii. Împotriva hepatitei B te poţi proteja vaccinându-te.

Gripa este afecţiunea aparatului respirator care, spre deosebire de răcelile obişnuite, poate avea o evoluţie gravă, cauzând chiar decesul.

Dacă v-aţi vaccinat în copilărie împotriva tetanosului, pentru a vă proteja în continuare, vaccinul trebuie repetat la fiecare zece ani, începând cu vârsta de 24 de ani. Dacă vaccinarea nu a fost făcută în copilărie, atunci este bine să întrebaţi medicul de familie.

 

Difteria a dispărut din România

 

Vaccinul este un produs care asigură imunitate, protejând organismul împotriva diverselor boli infecţioase grave (produse de viruşi sau bacterii). Evoluţia acestor maladii la persoanele nevaccinate este de obicei gravă, putând provoca şi decesul.

Prin vaccinare se administrează variante inofensive ale microbilor care produc o anumită boală. Vaccinul nu poate declanşa boala, dar determină organismul să producă anticorpi, care îl vor proteja de această afecţiune. Vaccinarea este gratuită doar la copii. Adulţii pot procura vaccinul de la farmacii, contra cost.

Datorită vaccinării, în România au dispărut unele boli cum ar fi difteria, iar pentru altele se mai înregistrează doar situaţii izolate, în general la persoanele care nu s-au vaccinat sau la cele în cazul cărora de la ultima vaccinare au trecut peste 20 de ani (cum ar fi tetanosul). De asemenea, de la introducerea vaccinării împotriva rujeolei (pojarului), numărul de cazuri a scăzut semnificativ, atât ca îmbolnăviri, cât şi ca decese. Pentru alte boli infecţioase, copiii vaccinaţi, chiar dacă se îmbolnăvesc, fac forme mult mai uşoare, cu evoluţie întotdeauna bună, cum ar fi în tusea convulsivă.

 

Calendarul imunizărilor

 

Vaccinarea nu se face oricum, ci în funcţie de vârstă sau de perioada din an în care sunt efectuate anumite tipuri de imunizări. Iată care sunt recomandările Ministerului Sănătăţii Publice:

1. La 24 de ore de la naştere, vaccin hepatitic B, iar la patru-şapte zile, vaccin BCG, împotriva tuberculozei. Ambele se fac în maternitate;

2. La două luni, vaccin diftero-tetano-pertussis (DTP împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive), vaccin hepatitic B, vaccin polio oral. Pentru copiii instituţionalizaţi şi cei care au contraindicaţii pentru VPO se va utiliza vaccin polio inactivat;

3. La patru luni, vaccin diftero-tetano-pertussis, vaccin polio oral;

4. La şase luni, vaccin diftero-tetano-pertussis, vaccin hepatitic B şi vaccin polio oral;

5. La 12 luni, vaccin diftero-tetano-pertussis, vaccin polio oral;

6. La 12-15 luni, vaccin antirujeolic;

7. La 30-35 de luni, vaccin diftero-tetano-pertussis;

8. La şapte ani, vaccin diftero-tetano-pediatric şi vaccin antirujeolic, în cadrul campaniilor şcolare;

9. La nouă ani, vaccin polio oral, vaccin hepatitic B, în cadrul campaniilor şcolare;

10. La 14 ani, vaccin diftero-tetanic-pediatric şi vaccin rubeolic pentru fete, în cadrul campaniilor şcolare;

11. La 24 de ani, vaccin diftero-tetanic de tip adult, care se va administra apoi la fiecare zece ani după această vârstă;

12. La studenţii din anul I de la facultăţile de medicină şi stomatologie şi elevii şcolilor sanitare postliceale se administrează vaccin hepatitic B, în cadrul campaniilor şcolare;

13. La orice vârstă, vaccinare antigripală, în timpul presezonului epidemic (toamna). Vaccinarea antigripală se face gratuit pentru persoanele încadrate în grupele de risc (bolnavi cronic, copii instituţionalizaţi, cadre medicale, bătrâni etc.).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS