Acasă Sanatate Cafeaua previne cancerul de ficat

Cafeaua previne cancerul de ficat

-

S-a demonstrat ştiinţific că persoanele care beau trei ceşti de cafea pe zi prezintă un risc redus de apariţie a cirozei, litiazei biliare, cancerului de colon, maladiei Parkinson, diabetului sau astmului bronşic.

 

Consumul de cafea în cantităţi moderate este benefic. Cafeaua este consumată în special datorită proprietăţilor sale revigorante şi energizante. De asemenea, are un efect bun asupra funcţiilor creierului, în special asupra concentrării şi atenţiei.

Beneficiile cafeinei

O ceaşcă de cafea conţine circa 130-150 mg de cafeină, un stimulent al sistemului nervos central. Cafeina creşte nivelul de dopamină din creier, măreşte frecvenţa cardiacă, tensiunea arterială şi fluxul de sânge în muşchii striaţi şi creşte diureza. O ceaşcă de cafea consumată dimineaţa înlătură somnolenţa şi oboseala. Persoanele care beau cafea sunt capabile de un efort intelectual susţinut. Cafeina îmbunătăţeşte atenţia, eficienţa şi performanţa la serviciu, reducând, în acelaşi timp, riscul apariţiei depresiei sau anxietăţii.

Specialiştii recomandă consumul zilnic de cafea

Cafeaua reduce riscul de cancer hepatic. S-a demonstrat că persoanele care beau ocazional cafea prezintă un risc cu 29% mai mic faţă de cele care nu consumă. De asemenea, cei care consumă cafea zilnic, în cantităţi moderate, prezintă un risc cu 42% mai mic. Substanţa răspunzătoare pentru protecţia ficatului nu este cafeina, ci acidul clorogenic. De aceea, consumul ceaiurilor care conţin cafeină nu protejează împotriva apariţiei cancerului hepatic.

Un studiu efectuat pe un eşantion de 125.000 de persoane a demonstrat că o ceaşcă de cafea pe zi reduce cu 20% riscul apariţiei cirozei, patru ceşti de cafea scăzând acest risc cu 80%.

O ceaşcă de cafea pe zi contribuie la menţinerea greutăţii între limitele normale datorită arderii caloriilor care provin din grăsimi. Acest efect este datorat prezenţei vitaminei B3 în cafea.

Băutorii de cafea nu fac Parkinson

Alte studii au demonstrat că băutorii de cafea prezintă un risc scăzut de dezvoltare a bolii Parkinson. Consumarea unei ceşti de 200 ml de cafea pe zi scade cu aproximativ 50% riscul de boală, comparativ cu persoanele care nu beau deloc cafea. De asemenea, două ceşti de cafea pe zi scad riscul cu 55%, trei ceşti, cu 65% şi patru sau mai multe ceşti de cafea, cu 82%.

Cafeaua poate fi folosită pentru a înlătura mirosurile neplăcute de peşte, ceapă sau usturoi de pe mâini. Se masează mâinile cu zaţ de cafea, acesta fiind îndepărtat ulterior prin spălare cu apă caldă.

S-a demonstrat că persoanele care suferă de astm bronşic şi consumă zilnic cafea prezintă crize mult mai rare comparativ cu cei care nu consumă cafea.

Remediu împotriva celulitei

Este cunoscut faptul că majoritatea cremelor anticelulitice conţin cafeină. Un amestec de ulei de măsline cu zaţ de cafea, preparat în casă, poate fi folosit împotriva celulitei, având o eficienţă similară produselor din comerţ. Acest amestec trebuie masat pe toate porţiunile corpului afectate de celulită, fiind îndepărtat apoi prin clătire.

ȘTIRI VIDEO GdS

4 COMENTARII

Horoscop

Berbec Căutaţi compania altor oameni şi sunteţi dependent de atenţia lor. Dacă nu primiţi sprijin şi confirmări din partea partenerului sau a...