Dacă experienţa celor câteva sute de ani de capitalism ne-a învăţat că oamenii aleargă neobosiţi pentru a aduna cât mai mulţi bani din piaţă, etapa de colaps al creditului pe care o parcurgem ne pune în faţă o realitate deopotrivă antagonică şi surprinzătoare: în sistemul financiar se aruncă cu banii! În filmul din 1969 „Ia banii şi fugi!“ („Take the Money and Run“) a lui Woody Allen, personajul principal interpretat de regizor, Virgil Starkwell, este un neînţeles care încearcă încă din tinereţe să îşi suplinească neajunsurile de integrare socială într-o carieră de hoţ şi jefuitor de bănci… pentru care nu are talent.
Ca şi nefericitul Virgil, bancherii centrali s-au lansat, începând cu 2008, într-o politică fără precedent de pompare de lichidităţi pentru a compensa implozia creditului privat, al cărei deznodământ admit că este necunoscut. „Aruncă banii şi fugi!“ pare a fi deviza jefuitorilor moderni ai economiilor oamenilor. Deşi efectul inflaţionist al sporirii masei monetare nu este negat pe termen lung, bancherii centrali încearcă să distragă atenţia de la fenomenul multiplicării nesustenabile de bani de la adăpostul unor aspecte care ţin de complexitatea procesului de creaţie monetară.
Acest lucru s-a observat şi la ultimul seminar organizat de Banca Naţională a României având ca temă „Masa monetară şi inflaţia. Teorie şi practică“. „Inflaţia este un fenomen monetar, dar a simplifica lucrurile într-atâta încât a spune că este numai un fenomen monetar (…) este categoric un lucru care nu ajută“, a declarat cu acest prilej guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
În România, cantitatea de bani are creşteri anualizate de 5-7%, însă analizele monetare sunt trecute în planul secund de către Banca Naţională care vizează o iluzorie ţintire directă a inflaţiei, pornind de la analize macroeconomice.
BNR pare să se fi raliat la o filosofie a băncilor centrale care vizează pomparea „iresponsabilă“ de bani, deşi reprezentanţii instituţiei recunosc faptul că nu ştiu care va fi deznodământul acestor politici fără precedent. Creşterea în ultimii trei ani, pe fondul unei perioade recesionare, cu zecile de miliarde de lei, a cantităţii de bani, într-o ţară în care, din 1990, inflaţia a fost de aproape 4.000.000% (aţi citit bine! 4 milioane la sută), ar fi trebuit să pună în gardă autoritatea de reglementare a sistemului bancar. Cei de la BNR par însă a fi liniştiţi, dindărătul unor teorii care spun că masa monetară creată în exces nu are efecte decât pe termen lung asupra preţurilor.
Dimpotrivă, cei care ar trebui să facă pasul înapoi ar fi cei care îşi manifestă îngrijorări faţă de derapajele monetare. „Aici, la Banca Naţională, credem că a simplifica această corelaţie şi a o prezenta publicului ca atare nu este deloc folositor; nu ajută nimănui. Dimpotrivă, creează un sentiment…“, a declarat guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, la ultimul eveniment organizat de instituţie. Teza vulgarizată a tipăririi de bani prinde la persoanele cu educaţie nespecializată, ceea ce este întrucâtva explicabil având în vedere că în istorie au fost perioade în care s-au tipărit bani în neştire, iar mai toate hiperinflaţiile au rezultat din astfel de procedee, la care s-a apelat în special pe timp de război sau după un război, a mai spus Isărescu.
De ce este distrugătoare inflaţia
Cristian Păun, conferenţiar universitar la Academia de Studii Economice Bucureşti, spune însă că aceste încercări de modificare a ratelor de dobândă de către băncile centrale induc distorsiuni în economie, iar antreprenorii iau decizii greşite în baza unor semnale false. Expansiunea monetară, fie că este generată de banca centrală sau de băncile comerciale, creează perturbări încă şi mai puternice, banii noi neavând calitatea unei economisiri prealabile. Lichidităţile introduse în sistem se amestecă în cele din urmă cu capitalul, iar reducerea temporară a dobânzilor favorizează erorile antreprenoriale.
Cantitatea de bani suplimentari are un efect redistribuţionist, favorizându-i pe cei care au primit accesul la ei, în timp ce ultimii care îi primesc sărăcesc în termeni reali. În plus, una dintre legile fundamentale ale economiei, care spune că nimeni nu poate consuma iniţial ceva fără să fi produs la rândul său un bun sau un serviciu vandabil pe piaţă, este încălcată. Atunci când se creează bani din nimic, cel care câştigă accesul la sumele respective poate cumpăra bunuri sau servicii fără să fi produs în prealabil nimic, a mai spus Păun. Mugur Isărescu afirmă că după cum relaţia mecanică şi pe termen scurt dintre masa monetară în creştere şi inflaţie este forţată, la fel este periculoasă abordarea potrivit căreia dacă măreşti cantitatea de bani va spori şi producţia.
„Istoria ne-a arătat că, de regulă, dacă sporeşti masa monetară nu prea creşte producţia. Producţia are alţi factori interni care duc într-o direcţie sau în alta. (…)
Probabilistic, o creştere a masei monetare se duce mai degrabă în preţuri“, a zis guvernatorul BNR.
Falsa avuţie şi „munţii de bani“
Distorsiunea asupra capitalului indusă de lichiditatea pompată periodic invocată de Cristian Păun pare a fi văzută din cu totul altă perspectivă de reprezentanţii Băncii Naţionale, care spun că majorarea cantităţii de bani nu este motiv de îngrijorare atât timp cât creşte şi componenta de depozite ale populaţiei în cadrul masei monetare în sens larg (M3). Mugur Isărescu afirmă că sistemul bancar nu are de ales şi trebuie să vireze numerarul atunci când deponenţii îl solicită. Panica bancară nu se tratează cu sfaturi şi cu teorie monetară, ci cu „munţi de bani“, zice guvernatorul, care a declarat că instituţia pe care o conduce are rezerve de bani fizici care ar urma să fie viraţi băncilor în cazul în care acestea s-ar confrunta cu retrageri în panică ale deponenţilor. Pentru preîntâmpinarea unei panici bancare însă, băncile centrale administrează pieţelor financiare tratamente cu „munţi de bani“. Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, atrage atenţia că analiza corelaţiei dintre bani şi inflaţie s-a făcut în vremuri normale. Acum însă statele se află în fenomenul „capcanei de lichiditate“, în care banii din sistemul financiar nu sunt absorbiţi de economia reală. Chiar se pune problema dacă băncile centrale pot scoate economia din anticipaţiile negative. Ideal ar fi fost ca acestea să fi intervenit în prealabil, pentru preîntâmpinarea bulei creditului, mai spune Croitoru. Realitatea de acum este însă cu totul alta, iar politica cea mai adecvată de a trata o economie post-bubble pare a fi cea preconizată de economistul american Paul Krugman, care mizează pe efectul cantităţilor suplimentare de bani. Acesta spune că politica monetară trebuie să continue pe o linie relaxată până când agenţii economici reacţionează favorabil la stimuli. Acest lucru presupune însă ca băncile centrale să se angajeze credibil într-un comportament iresponsabil. Atât firmele, cât şi populaţia au în vedere, în mod raţional, să scape de datorii, ceea ce, într-adevăr, ar reaşeza economia pe un făgaş normal. Totuşi, însumate, aceste decizii în micro creează stres pentru ansamblu. Statul intervine pentru a suplini prin cheltuieli publice retragerea consumului privat, dar în prezent sunt atinşi şi parametrii de sustenabilitate a datoriei publice. „Reducerea aceasta a datoriilor pe care o fac în mod combinat gospodăriile, firmele şi statul are un efect contracţionist foarte puternic şi, într-adevăr, pune o sarcină extraordinară pe politica monetară şi o face şi singura capabilă să aibă tracţiune, cu condiţia spusă de Krugman, să fie suficient de iresponsabilă suficient de mult timp“, spune Croitoru. El are dubii că în cele din urmă băncile centrale vor reuşi să reverseze procesul, retrăgând lichiditatea excedentară din piaţă, cu atât mai mult cu cât nu există precedent pentru astfel de politici. Viteza, în principal, cu care lichiditatea poate fi retrasă reprezintă o necunoscută.
Un experiment care se aplică şi milioanelor de români
„Am mărit cantitatea de bani şi nimeni nu ştie dacă nu mai trebuie să o mărim de câteva ori de acum încolo pentru că asta spune predicţia teoretică“, a spus Croitoru, referindu-se la politica adoptată la nivel mondial. Problema ar putea apărea însă în condiţiile în care pierderile se vor aduna pe bilanţurile băncilor centrale. Acestea s-ar traduce prin pierdere de credibilitate şi, ulterior, prin inflaţie, mai afirmă consilierul guvernatorului. Cristian Popa aminteşte că există o şcoală care avertizează asupra riscurilor antrenate de aplicarea acestei filosofii. „Suntem totuşi într-un experiment. E foarte greu să ştim dacă nu cumva va fi o adăugare la datoria publică prin caracterul cvasifiscal al pierderilor băncii centrale odată ce capitalul ei devine negativ“, a afirmat oficialul BNR.
