16.2 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăOpiniiŞi cu asta ce-am făcut?

Şi cu asta ce-am făcut?

Salariile şi pensiile, nesimţite sau nu, vor fi reduse! Lupta dintre grupările mafiei politico-economice româneşti, având ca pretext mincinos fie purtarea de grijă pentru salariaţii de la stat şi pensionari, fie dragostea pentru salvarea viitorului ţării, se apropie de final. Curtea Constituţională este controlată de actuala putere, aşa că nu vor fi surprize, ultimul atac al opoziţiei va fi risipit de onorabilii judecători ai Curţii. Ce mai poate face românul de rând? Să supravieţuiască! Românul se pregăteşte de o nouă „curbă de sacrificiu“. E obişnuit cu asta. Ceauşescu ne-a cerut să facem sacrificii pentru achitarea datoriei externe, promiţându-ne că „după“, în România Socialistă va fi raiul. Nu a fost decât un iad al foametei şi terorii. Iliescu ne-a încurajat „să nu ne vindem ţara“, „să muncim, să nu gândim“ şi ne-a promis o „democraţie originală“, un socialism „cu faţă umană“. Am răbdat tranziţia de la dictatura de partid comunist, la dictatura de tip capitalist. Nu ne-am vândut ţara. Au vândut-o ei, au furat-o ei, „băieţii deştepţi“. Noi nu am gândit! Am muncit până am ajuns şomeri. Ei au gândit mereu cu cinci minute înaintea noastră. Fabrici, uzine, ferme, institute de cercetări, flota comercială, resursele naturale ale solului şi subsolului au fost jefuite şi preluate, ilegal şi imoral, de mafia politico-economică. Din activişti PCR au devenit parlamentari, miniştri, preşedinţi de stat. Din ofiţeri de Securitate, au devenit oameni de afaceri, proprietari de rafinării, de posturi tv, de bănci, au ajuns stăpânii naţiunii, mii de clone ale dictatorului.
După 20 de ani de minciuni, de jaf şi de „furatul căciulii“, ni se cere să acceptăm un nou sacrificiu. Unii dintre noi chiar merită să fie sacrificaţi. Mafia politică se prăbuşeşte sub propria greutate. Statul român a fost privatizat în anii de aşa-zisă democraţie. Statul român, devenit stat mafiot, nu înseamnă altceva decât o administraţie supradimensionată, birocratizată, ineficientă, încărcată cu sute de mii de posturi plătite gras din bugetul naţional. Posturi călduţe, de tăiat frunze la câini sau de măsluit licitaţii pe bani publici, ocupate de fii, fiice, nepoţi, neveste, cumnaţi, amante şi alte rubedenii sau mercenari de partid. PSD, PDL, PNL, UDMR au contribuit din plin la naşterea acestui monstru care devorează resursele financiare ale statului. Acum, „Naşii“ mafiei au hotărât că e timpul să-şi sacrifice mercenarii. Altfel, viitorul mafiei este în pericol! Să conteze cumva că toţi cei 100.000 de bugetari care vor fi concediaţi sau cei care vor primi lefurile ciuntite sunt votanţii de ieri, aduşi cu arcanul la secţia de votare şi cărora li s-a cumpărat votul pe 100 de lei şi o plasă cu cadouri? Nu mai contează! Complicitatea lor nu-i mai ajută pe „Naşi“!
Asistăm nu la o dezbatere democratică, legală şi morală privind soluţiile ieşirii României din criză. Asistăm doar la un scandal între „Naşi“. Puterea şi-a apărat cu dinţii posesiunile. Cum să plecăm de la guvernare? Chiar şi în criză, avem ce fura! Opoziţia, ipocrită, a început să strige „Hoţii!“ în speranţa că ciolanul va sări în farfuria PSD-PNL. E greu când nu eşti la guvernare. Faci foamea! După acest scandal, democrat-liberalii rămân în fruntea bucatelor, cu speranţa că până în 2012 vor găsi ceva resturi de oase pentru a cumpăra iarăşi votul românilor. Şefii PSD şi PNL pleacă şi ei mulţumiţi de capitalul de imagine pe care l-au acumulat făcând circ prin parlament. Tovarăşi, frumoasă este viaţa!
Toată această nebunie macabră face însă multe, prea multe victime nevinovate. Ce vină au pensionarii de rând, cei cu pensii la limita supravieţuirii? Pensiile nesimţite, în marea lor majoritate, sunt ale indivizilor care au slujit mafia politică după 1989. Adică, ale unei minorităţi pentru a cărei imoralitate plătesc acum toţi cei aflaţi la vârsta când pensia trebuie să fie un izvor de bunăstare şi demnitate, nu instrumentul de tortură prin care, chinuit, îţi amâni sosirea morţii. Ce vină au bugetarii cu salarii derizorii, că mulţi dintre colegii lor, aduşi în instituţie de partid, au primit sporuri şi măriri cu adevărat nesimţite? De ce s-au amestecat dreptatea cu nedreptatea? Nu ştim. Domnul Boc nu a răspuns la această întrebare!
Totuşi, în România există şi oameni fericiţi. „Curba de sacrificiu“ nu-i loveşte! Sunt „băieţii deştepţi“ ai mafiei economice. Marile contracte pe bani publici, obţinute prin trafic de influenţă, prin mită sau comenzi de partid, se derulează fără probleme. Ţara este împărţită între PDL, PSD şi PNL, fiecare ronţăind o bucată de tort mai mare sau mai mică din avuţia naţională. PDL are guvernul, companiile naţionale, administraţia centrală. PSD, ajutat de PNL sau în anumite situaţii chiar de PDL, controlează consilii judeţene, consilii municipale, primării. O fi criză, dar afacerile sunt afaceri, tovarăşi! Cum spuneam, salariile şi pensiile, nesimţite sau nu, vor fi reduse! Şi cu asta ce-am făcut? Nimic! Nu poţi igieniza o hazna cu un păhărel de apă chioară. Ocin haraşo, tavarisci!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

42 COMENTARII