5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiAvem voie să protestăm?

Avem voie să protestăm?

„Mercenarilor!“, „Nu meritaţi să purtaţi tricoul Ştiinţei!“, „Ruşine să vă fie!“. Aşa sunau scandările venite dinspre tribună la sfârşitul meciului cu Vaslui. Atunci, fanii ar fi vrut să ia atitudine, dar erau mult prea scârbiţi ca să se mai manifeste dezaprobator la adresa jucătorilor Universităţii. Cei de la Peluza Sud, într-un acces de furie, au creat puţin deranj, dar incomparabil cu ce-au făcut dinamoviştii, spre exemplu.
La reunire însă, când era normală luarea unei poziţii, ultraşii au făcut doar act de prezenţă, trecând peste supărările şi ameninţările de la finalul meciului cu Vaslui şi dorindu-şi mai multă atenţie pentru ei. Să fim „prieteni“, să vină Costea să salute galeria, Mititelu să ne respecte şi, gata, s-au rezolvat problemele din Bănie.
Nu e prima dată când lucrurile se petrec astfel. Când ne duceam vertiginos spre liga secundă, nu au protestat decât câţiva oameni. Restul doar s-au „afişat“. Pe vremea lui Neţoiu, atitudinea a fost uniformă, dar asta datorită persoanelor cu state vechi în galerie, care au ştiut să adune toată lumea şi să se protesteze cu folos.
De când a venit Mititelu însă, niciodată publicul nu a ştiut să menţină o poziţie. Bună sau rea, atitudinea s-a schimbat în funcţie de diferite elemente exterioare. Spre deosebire de tribune, aproape inconstante la capitolul susţinere, peluzele şi-au schimbat gândirea în ultimii patru ani de nenumărate ori. Ba, mai mult, odată cu divizarea, se pare că niciodată sudul cu nordul nu au căzut de acord. Argumentele sunt bine ştiute, doar că dacă s-a protestat din total alte motive decât Craiova a fost pentru că aşa au vrut unii. Puţini, dar influenţi, acei oameni au manevrat masa după bunul-plac.
Acum, când în mod normal trebuia luată o poziţie, nordul protestează, sudul dă bine la televizor. Pentru că, dacă sudiştii şi-ar fi dorit altceva, ar fi putut acţiona la ultima întrevedere. Şi nu vorbesc despre manifestări violente, dar puteau, argumentat, să îşi exprime poziţia şi să le transmită jucătorilor şi patronului doleanţele.
Dacă stăm să analizăm situaţia, când vine vorba despre proteste, devenim hilari. De la Solomon, pe care unii l-au văzut „vinovat“ de la început, iar alţii acum, la Zürich. Trecând pe la războaie armate cu bodyguarzii lui Mititelu, pentru ca pacea să fie făcută apoi pe ascuns. Continuând cu momente de presiune şi scandal contra echipei, pentru ca, la fel, prietenia să continue numai cu cine trebuia, iar sintagma „urmărim binele echipei“ să dăinuie, chiar dacă e de faţadă. Şi sfârşind prin a ameninţa şi a bate alţi suporteri, pentru că încurcă planurile din spatele afacerii numite „susţinerea Universităţii Craiova“.
De ce nu e contestat Mititelu acum, când nu investeşte şi ne înconjoară de mediocritate, dar era contestat când, deşi era la început, cumpăra jucători? Şi cum de cei huliţi în ziarul lui Mititelu şi la televiziuni au devenit brusc prieteni de cataramă cu patronul?
„Mititelu se comportă ca un dictator, ca şi Ceauşescu. Ne terorizează. Dacă fanii nu iau atitudine şi nu sunt de partea noastră, Adrian o să distrugă echipa aceasta“, declara Baird săptămâna trecută. Doar că Michael nu ştie că războaiele sunt create pentru ca să existe „avantaje“ pe timp de pace.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII