7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiAtenţie, multă linişte! Inacţiune, motor!

Atenţie, multă linişte! Inacţiune, motor!

La Craiova rulează un film prost. O comedie ieftină, batjocoritoare. Regizorul ni-l prezintă ca pe unul care o să ia Oscarul şi o să rupă box-office-ul anul acesta, dar spectatorii nu mai vor să-l vadă. Echipa de producţie este veche, eşuată, iar nimic din ceea ce se promite nu se ridică la nivelul aşteptărilor. Cu nume precum Mititelu, Stălinescu, Păsărin şi mult aşteptatul Mogoşanu nu ai cum să faci rating. Şi asta, întrucât cei care aşteaptă filmul au mai văzut povestea şi în anii anteriori. Sau, mai bine spus, au auzit-o, pentru că povestea nu a fost finalizată niciodată precum a fost scrisă în scenariul iniţial.
La Craiova domneşte haosul. Nimeni nu vrea
să-şi asocieze imaginea cu un Mititelu prea puţin dispus la sacrificii pentru Europa. Dacă dai „17 milioane de euro“ (cum se laudă), din care faptul că stadionul arată normal e singurul lucru bun, înseamnă că nu ai treabă cu fotbalul.
Jucătorii vor să plece, deoarece înţeleg că performanţa e ceva prea greu de atins în Bănie. Au dreptate, având în vedere că an de an prindem doar locurile de la mijlocul clasamentului.
Conducerea e aceeaşi, cu unele mici schimbări, dar pe care oricum le ştim. „Prietenii casei“ s-au reîntors, numai că, personal, sunt surprins cum de figuri celebre, precum Balaci sau Geolgău, aleg să joace iarăşi în aceeaşi peliculă expirată, ba chiar să accepte un rol secundar şi modest.
Când performanţele presupun şi investiţii, la Craiova ne orientăm către altceva. Mai aducem doi-trei jucători gratis, vindem câţiva influenţi sau ne „certăm“ cu ei ca să avem scuză să-i vindem, luăm trei copii mai piloşi, rude cu cine trebuie, de la Primăvara şi păstrăm acelaşi lot. Că doar nu e sinucigaş Mititelu să bage bani ca să iasă în pierdere. Am scris şi în alte articole despre cum la Craiova nu s-a dorit niciodată performanţa. Nu vă aşteptaţi să o căpătăm în mandatul lui Mititelu, fiindcă e clar că omul nu o doreşte.
Indiferent de situaţie şi de ce o să fie în noul sezon, un lucru trebuie înţeles: oricine o să ia atitudine sau va lua poziţie împotriva lui Mititelu şi a mersului echipei o să fie catalogat drept duşman. Nu contează că argumentele o să fie pertinente sau nu, pentru că, practic, pe Mititelu nu-l interesează. Are timp destul şi se identifică, din păcate, prea mult cu echipa actuală pentru a nu-şi imagina că toţi sunt invidioşi pe el şi că vor să-i ia locul. Ei bine, nu cred că se buluceşte nimeni, deoarece e posibil să se înece în mocirla pe care a creat-o Mititelu acum la club. Iar dacă ar face-o cineva, sunt şanse să se descurce mult mai bine decât o persoană care se conduce mai mult din instinct şi mai puţin din gândire.
P.S. – Cei care „cred“ cu nebunie în patronul actual şi aşteaptă nerăbdători să cumpere abonamente pentru premiera din sezonul viitor sunt rugaţi să se adreseze în altă parte, deoarece Universitatea Craiova e singurul club care nu emite abonamente pentru propriii fani. Asta, ca să ştie şi Mititelu că nimeni nu poate îndemna pe altcineva să cumpere ceva ce nu există.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII