Campanie electorală, sodomie şi o firavă speranţă

Aceste cuvinte descriu România sfârşitului de primăvară 2009 şi au ca numitor comun alt cuvânt – păcatul. Ne aflăm în plină ofensivă a păcatului, a beznei. Toate îngăduite, nimic de folos în timpurile noastre. Campania electorală pentru alegerile europarlamentare ne-a oferit un şir de păcate deja cunoscute ca fiind atribute definitorii pentru mulţi dintre politicienii noştri. Minciuna rămâne regina acestei cohorte de duhuri întunecate care ne tulbură rămăşiţa de linişte sufletească pe care încă o mai avem. S-au promis multe şi se vor face prea puţine după ce le vom da votul noilor europarlamentari. Parlamentul European va fi în continuare un mister inaccesibil pentru românul de rând, o instituţie pierdută în birocraţia de nepătruns a Uniunii Europene. După minciună, cearta ca la uşa cortului a garnisit pseudocampania pentru aceste alegeri aşa-zis europene. Politicienii pro-Băsescu s-au certat cu politicienii anti-Băsescu, pesedeii s-au bălăcărit cu pedeleii, peneleii au primit de la toţi palme peste ochi, dar au şi dat câţiva pumni în gura guvernului. Vremea nebunilor! Sub minciună şi ceartă între fraţi aflăm cel mai hidos demon al politicii, hoţia. Se fură mult în România. De aproape 20 de ani se tot fură şi culmea, încă mai au ce să fure. Ţară bogată, popor muncitor, conducători trădători de neam şi ţară.
Hora păcatelor pe care domnii politicieni o joacă pe banii noştri i-a gonit pe români din agora, din inima cetăţii. Cetăţenii nu mai sunt interesaţi de politică. Unii politicieni chiar asta şi doresc. Să rămânem indiferenţi. De fapt, românul este foarte interesat de politică, numai că el crede că implicarea lui este inutilă. „I-am votat şi pe liberali, şi pe democraţi, şi pe social-democraţi, ba era să-i votez şi pe naţionalişti! Am fost la toate alegerile de până acum şi degeaba! Toţi mint, toţi fură!“, mi se plângea un amic. Într-un fel, are dreptate. Totuşi, indiferenţa, chiar dacă este provocată, indusă de nişte netrebnici care s-au cocoţat prin parlament, guvern sau preşedinţie, rămâne un păcat. A renunţa la lupta cu răul, a rămâne în deznădejde înseamnă a alege laşitatea, adică a păcătui faţă de tine însuţi şi, mai ales, faţă de viitorul propriilor copii. Democraţia românească, oricât de bolnavă ar fi, ne oferă totuşi suficiente căi de a ne împotrivi răului şi de a face bine. Este vorba doar de voinţa de a rămâne demni şi în lumină. Deocamdată, însă, mulţi dintre români zac în indiferenţă şi fac loc în bătătura ţării pentru hora păcatelor jucată de prea-puternicii zilei.
Parcă pentru a pune moţ la grămada de mizerie morală în care adăstăm şi nu ştim de ce, lesbienele, gay-ii, bisexualii şi transsexualii noştri, din aşa-zisa comunitate LGBT, s-au gândit să îşi plimbe păcatele pe străzile Capitalei, în cadrul pseudo-festivalului GayFest 2009. Despre acest festival, sodomiţii noştri zic că ar fi „o acţiune proactivă, un eveniment cultural, un moment de afirmare a culturii LGBT, un fenomen aparte, bine conturat şi care evidenţiază prin teatru, filme şi fotografii, valorile comunităţii LGBT!“. Hai, sictir! De când sodomia a ajuns să fie un fenomen cultural? Nimeni nu zice să-i aruncăm în puşcărie pe homosexuali. E treaba lor ce fac la ei, în casă, după perdea sau după plapumă. Dar de la a recunoaşte dreptul la libera opţiune sexuală, până la a cere unui popor, care zice că e creştin, să accepte un păcat de moarte ca fiind o valoare socială, e cale lungă, aşa cum e de la pământ până în mij-locul galaxiei. Însă, zbaterea mea şi a altor români nu a avut ecou în lumea politică. Primarului Oprescu, politicienilor le este frică de homosexualii din Occident, le este frică de Uniunea Europeană. Mai are importanţă că aceeaşi Uniune Europeană garantează, prin legislaţia ei, dreptul popoarelor de a-şi păstra identitatea culturală şi spirituală, identitate care la noi, la români, înseamnă printre multe altele, şi a te împotrivi sodomiei? Nu mai are importanţă!
Totuşi, mii de români, creştin-ortodocşi, dar şi creştini aparţinând altor culte creştine nu s-au lăsat descurajaţi de lipsa de reacţie a clasei politice sau a instituţiilor religioase oficiale şi au reacţionat. Forul Ortodox Român, Alianţa Familiilor din România şi Federaţia Pro-Vita au organizat vineri „Marşul pentru Familie“, ca o mărturisire publică împotriva „culturii morţii“.
Într-o anumită măsură, aceşti creştini oferă societăţii româneşti o cale de a lupta împotriva cohortei duhurilor întunecate, adică împotriva minciunii, scandalurilor, hoţiei, sodomiei. Lupta pentru bine se poartă prin rugăciune, prin fapta bună, prin mărturisirea adevărului şi practicarea dreptăţii. E greu să faci bine, însă doar binele poate opri răul. Altfel, împotrivindu-ne răului prin rău, nu facem altceva decât să înmulţim răul. Şi ar fi păcat…