Românilor mei le place să consume poveşti despre conspiraţii mondiale, despre comploturi, despre societăţi secrete care din umbră caută să ne controleze vieţile. Cât este adevăr şi cât este minciună în toate aceste poveşti? Există în România o astfel de Ocultă care stăpâneşte peste toţi şi toate? Sau avem de-a face cu nişte basme folosite de unii pentru a-şi ascunde afacerile sau slăbiciunea? Cert este că, de mai multe zile, în mass-media se vorbeşte tot mai insistent despre trădare naţională şi despre conspiraţii îndreptate împotriva intereselor româneşti. Nu ştiu dacă în România noastră se pune la cale vreo conspiraţie antinaţională sau antistatală, despre a cărei existenţă să putem vorbi aducând dovezi solide. Ştiu însă că în foarte multe dintre straturile superioare ale societăţii româneşti, evenimentele au un ritm care te provoacă să te gândeşti că undeva, cumva, cineva conspiră, ocultează.
Să medităm la câteva exemple. Platoul continental din zona Insulei Şerpilor. Câştigat la Haga, motiv de mândrie naţională. Privită mai cu atenţie, victoria este, de fapt, o înfrângere şi poate fi considerată rezultatul unei conspiraţii. Un guvern format de un partid în a cărui denumire se află şi particula „naţional“, în ultima lună de guvernare, oferă aproape gratis resursele naturale ale zonei unei firme controversate. Personajele poveştii sunt un prim-ministru, un magnat al petrolului şi mai mulţi membri ai structurilor guvernamentale, oameni ale căror vieţi s-au intersectat şi ale căror interese se împletesc într-o junglă greu de pătruns. În aceeaşi poveste să ne amintim şi despre ministrul de externe, Adrian Severin, cel care a reprezentat România în negocierile cu Ucraina în timpul regimului Convenţiei Democrate, cetăţeanul român despre care se spune că a propus Ucrainei să preia Insula Şerpilor. Pe cine slujea, în acele momente, cetăţeanul Adrian Severin? Greu de spus că pe români. Să fie vreo ocultă amestecată în toată povestea?
Reforma din justiţie, alt exemplu care ne poate determina să credem că există o conspiraţie împotriva românilor. Zeci de dosare, poate chiar sute, au ca acuzaţi politicieni români atât de nivel local, de prin consilii şi primării, cât şi de la cel mai înalt nivel, parlamentari, miniştri, preşedinţi de stat. Presa acestor timpuri este plină de dezvăluiri, dar şi de atacuri şi contraatacuri plătite de cei implicaţi. Se vorbeşte de prejudicii acumulate în valoare de sute de miliarde de euro. Fiecare guvern a lansat propria ofensivă împotriva corupţiei. Au apărut ciudăţeniile. Guvernul Adrian Năstase l-a vânat pe Băsescu în încercarea de a dovedi că flota comercială a fost înstrăinată de acesta. S-a făcut un scandal monstruos care a avut ecou în toată Europa, însă Băsescu a rămas neatins. Alături de Băsescu au fost anchetaţi în diferite speţe alţi membri ai Partidului Democrat. Nu s-a ajuns însă la proces în instanţă. Între timp, miniştrii PSD au devenit naşi pentru baronii locali, oferindu-le oportunitatea de a se hrăni din avuţia naţională. Băsescu este ales ca şef al statului şi lansează propria ofensivă anticorupţie. Vânătorul Adrian Năstase devine vânat. Dosarele penale au început să curgă în capul familiei Năstase. Acelaşi scandal monstruos. Totuşi, Adrian Năstase reuşeşte să scape de anchetă. Tot aşa scapă şi ceilalţi membri PSD, anchetaţi în diferite dosare penale. Bineînţeles, pe agenda anticorupţie a preşedintelui Băsescu nu vom afla vreun membru de marcă al PD-L sau vreun susţinător financiar al acestui partid. Ocrotiţii prezidenţiali şi-au văzut liniştiţi de afaceri. Acum, aceeaşi justiţie va fi obligată să-i vâneze pe liberali, foştii guvernanţi. Însă, dacă privim la trecutul aşa-zisei lupte anticorupţie, nu au de ce să se teamă. Oculta se îngrijeşte de toate, nu?
Ar mai fi multe exemple şi poate cea mai importantă este reforma economică. Într-o societate normală, majoritatea privatizărilor operate în România ar reprezenta material probatoriu pentru mii de dosare penale care în instanţă ar aduce vinovaţilor condamnări de sute de ani de detenţie. Totuşi, cineva, undeva, cumva a avut grijă ca jaful să fie ascuns şi uitat.
România ocultă poate fi întâlnită la tot pasul. În şcoală, în Biserică, în cultură, în viaţa politică, în administraţie, în economie, de la nivelul cel mai mic, până la cel mai înalt. O pânză de păianjen ţesută în taină pare că ne leagă viaţa sufletului şi a trupului, încercând să ne fixeze traiectoria, destinul încă din pântecul mamei. Undeva, cumva, „Big Brother“ ne poartă de grijă…
