Răspunsul oferit de guvernatorul Mugur Isărescu privind deprecierea leului faţă de euro, de la începutul anului, cu aproape 6%, doar la nivelul cursului, ne arată că mai este loc pentru scăderi.
Economia a ajuns la un punct în care sub extazul creşterilor rapide, influenţate de dorinţa fierbinte de a cheltui a românilor, la care băncile au răspuns cu promptitudine, am fost aduşi într-un moment în care era nevoie de un „duş rece“, având în vedere că, doar în cazul restanţelor la credite, am ajuns, în noiembrie, la aproape 800 de milioane de euro.
La rândul ei, Trezoreria aleargă după bani, după un victorios an electoral, în care, pentru a obţine voturi, banii au fost împărţiţi cu dărnicie şi în stânga, şi în dreapta, aducând deficitul bugetar, conform standardelor europene, la peste 5% din PIB.
Numai săptămâna trecută, Finanţele au atras miercuri 1,8 miliarde de lei (442 de milioane de euro) prin depozite cu scadenţa în 23 ianuarie, pentru care au acceptat să ofere un randament mediu de 14,17% şi unul maxim de 14,25%, egal cu dobânda percepută de BNR la facilitatea de credit (lombard). Trezoreria a plasat joi o emisiune de titluri de stat de tip benchmark, cu scadenţa la cinci ani, şi a atras din piaţă 152,19 milioane de lei, la un randament mediu de 12,99% pe an, respingând ofertele de cumpărare care au depăşit un nivel al randamentului solicitat de 13%. Oferta totală a băncilor a fost de 732,15 milioane de lei. Luni, Finanţele au mai atras 567 de milioane de lei prin vânzarea de certificate de trezorerie cu discount la o lună, cu un randament mediu de 14,24%.
Iar fuga după lei nu s-a terminat, Finanţele având luna aceasta nevoie de cel puţin 1,5 miliarde de euro pentru a acoperi găurile din buget.
Cum banii s-au împuţinat foarte mult, aceştia lipsind pe toate pieţele, după pierderile de mii de miliarde de dolari provocate de plasamentele în obligaţiuni „subprime“, „piramida“ Madoff părând un joc de copii, ceea ce a obligat marile bănci ale lumii să scadă dobânzile la minime istorice, cum este cazul Băncii Angliei, sau la aproape 0%, cum au făcut Rezerva Federală sau Banca Japoniei, posibilitatea ca România să se împrumute prin emisiuni de eurobonduri este aproape imposibilă.
De o astfel de situaţie, în care „cash-ul“ este mai important decât orice, nu puteau decât să profite speculatorii. Iar cum adâncimea pieţei valutare româneşti este foarte mică, volumul mediu zilnic de tranzacţionare fiind anul trecut de două miliarde de euro, faţă de cinci miliarde în Cehia sau Ungaria, a fost nevoie doar de câteva zeci de milioane de euro în fiecare şedinţă şi de panică din partea importatorilor, care nu mai ştiu când este bine să cumpere valută, pentru a creşte cursul peste praguri care nici măcar psihologice nu mai sunt, fiindcă în acest moment am ieşit din grafice.
Astfel că am văzut intrând în piaţă, pentru a creşte cotaţiile euro, bănci din Slovacia sau Ungaria, subsidiare ale unor bănci din Austria din Italia, semn că muşchii încordaţi de BNR la începutul lui octombrie nu au fost uitaţi, iar acum a venit scadenţa.
Într-o astfel de situaţie este de înţeles reticenţa băncii centrale de a interveni în piaţa valutară, costurile putând deveni imense, reaprecierea leului fiind de scurtă durată.
De la un curs al euro de 3,9852 lei, înregistrat în 31 decembrie, am ajuns vinerea trecută la 4,2127 lei. Cererea de valută a comercianţilor şi speculatorilor a forţat depăşirea acestui record istoric, euro urcând la peste 4,25 lei, maximul fiind de 4,2540 lei, nivel înregistrat după închiderea pieţei valutare româneşti.
În acest moment, rămâne de văzut cât de mult vor dori să îşi arate muşchii cei care speculează leul de la jumătatea anului trecut, iar speculatorii sunt în majoritate bănci care au suferit pierderi mari, în urma plasamentelor în „subprime“, unele dintre ele ajungând chiar să fie „naţionalizate“. Aşa că 4,5 sau 5 lei/euro, vi s-ar părea mult? Doar bugetul pe 2009 a fost proiectat la o medie de 4 lei!
