12 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăOpiniiMai buni decât liderul

Mai buni decât liderul

Scriam deunăzi că înfrângerea Craiovei în faţa Timişoarei nu este un capăt de ţară, că trebuie să ne concentrăm asupra meciului următor. Fotbalul nu aşteaptă văicăreli. Azi eşti mare, mâine poţi fi mic şi invers. Cam aşa s-a întâmplat cu Universitatea în aceste ultime etape de campionat. A pierdut din întâmplare cu Timişoara (greşeli individuale ale unor jucători), dar luni seară a condus ostilităţile în meciul cu liderul de până atunci, Unirea Urziceni. Şi a câştigat cu 2-1, printr-un joc combinativ superior elevilor lui Dan Petrescu. Aş putea scrie că lecţia de engleză, pe care a tot predat-o Unirea altor echipe, a aplicat-o acum Ştiinţa lui Napoli elevilor „Bursucului“. Presupun că partida de la Urziceni a fost urmărită la TV de cei interesaţi, aşa încât comentariile mele nu îşi mai au rostul. S-a văzut că Unirea a început în forţă, marcând gol destul de repede (’11), dar a terminat meciul în genunchi, cum se spune. Craiova s-a dovedit o forţă în teren, puncând de două ori, ceea ce a însemnat detronarea liderului Ligii I şi trei puncte contabilizate de olteni. Gazdele au acuzat oboseala meciului cu Hamburg (vizibilă!), iar oficiali ai Unirii (preşedintele MM Stoica şi antrenorul Dan Petrescu) au acuzat arbitrajul. Universitatea este, deocamdată, pe locul zece, dar cred că jocul Craiovei ne dă speranţe îndreptăţite de calificare în cupele europene, ediţia viitoare.
Etapa a 8-a s-a jucat în trei zile, iar lider a devenit Steaua, la egalitate de puncte cu Dinamo, ocupanta locului secund, cele două echipe ale Capitalei câştigând fără mari probleme în faţa Mediaşului (scor 4-0), respectiv a Iaşiului (2-0). La meciul Steaua – Gaz Metan a fost distracţie mare, atât în teren, cât şi în tribună. Cred că medieşenii au uitat că echipa lor este în prima ligă! După prima repriză a meciului din „Ştefan cel Mare“, credeam că Iaşiul va produce vreo surpriză, dar moldovenii n-au fost în stare.
Rapidul a obţinut un punct la Braşov, 0-0, într-un meci de mari orgolii atât pe teren, cât, mai ales, în afara lui. Pe terenul de joc, am văzut două echipe care păreau speriate una de cealaltă. Un plus pentru FC Braşov, pentru că a avut şi două ocazii de gol. Rapidul pare un tren care trebuie să-şi schimbe câteva vagoane, adică antrenorul şi unii jucători, care ar trebui înlocuiţi cu fotbalişti.
Cu moralul bun din Liga Campionilor, campioana en-titre, CFR Cluj, s-a „antrenat“ cu Farul (scor 3-0), „marinarii“ fiind ca pugiliştii neputincioşi în corzi. Examenele ardelenilor sunt însă în următoarele două meciuri – cu Steaua şi Chelsea.
Buzăul a obţinut primul punct din acest campionat (1-1 la Piteşti, cu FC Argeş) la capătul unei întâlniri fără prea mare spectacol pe teren.
Derbiul Timişoara – Vaslui s-a încheiat în favoarea gazdelor, care au reuşit, ca şi la Craiova, să întoarcă rezultatul: de la 0-1 la 3-1.
Vineri, „pandurii“ lui Neagoe s-au împotmolit acasă în faţa „lanternei roşii“, CS Otopeni (scor 1-1). Echipa olteană a rămas tot în zona fierbinte a retrogradării, iar oficialii clubului au gândit că ar fi necesar un şoc, aducând alt antrenor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS