Comisia latră, corupţia merge mai departe

Raportul de monitorizare a sistemului de justiţie din România emis de Comisia Europeană oferă prea puţine elemente de noutate pentru a reprezenta un document de senzaţie. Situaţia este aproape neschimbată: parlamentul rămâne principala instituţie responsabilă pentru blocarea dosarelor penale ale marilor corupţi, hotărârile instanţelor de judecată sunt adevărate obstacole ridicate în calea luptei anticorupţie, DNA este un fel de „câine de pază“ al justiţiei româneşti, însă un câine deocamdată legat de ţăruş cu un lanţ scurt, condamnările definitive şi irevocabile în cazurile de mare corupţie se regăsesc doar în speranţele deşarte ale opiniei publice. Conţinutul Raportului Comisiei Europene poate fi sintetizat prin spusele purtătorului de cuvânt al Comisiei, Johannes Laitenberger: „Deciziile privind corupţia la nivel înalt din România sunt prea politizate şi este necesar să se arate că există pedepse pentru astfel de fapte“. Chiar dacă situaţia este încă cenuşie, România scapă totuşi nesancţionată şi aceasta datorită haosului de la vecinii bulgari, care reuşesc trista performanţă de a pierde câteva sute de milioane de euro din fondurile europene ca pedeapsă pentru nivelul periculos de ridicat al corupţiei din Bulgaria.
În România, Raportul Comisiei a oferit liderilor de partid generoasa ocazie de a se lansa în declaraţii „tari“ la adresa adversarilor politici. Am observat un paradox. Dacă luăm separat fiecare dintre aceste declaraţii de genul „ceilalţi sunt de vină!“, vom constata că avem de-a face fie cu o declaraţie mincinoasă, fie cu o biată şi bolnavă jumătate de adevăr. Dacă luăm în calcul toate aceste declaraţii aşezate una lângă alta, vom obţine un adevăr de netăgăduit: clasa politică din România este singura responsabilă pentru marea corupţie! Din cauza marilor corupţi, ţara a pierdut o avere de mii de miliarde de dolari în anii de după decembrie 1989, o avere însumând, printre altele, rezerva valutară a României din 1990, flota comercială şi de pescuit a ţării, dreptul de proprietate al statului asupra unor importante resurse naturale – petrolul, resursele de metale preţioase, resursele de apă minerală, exploatările forestiere etc. –, diferitele sectoare profitabile ale economiei româneşti privatizate în pagubă pentru statul român etc. La marele jaf naţional putem adăuga şi jecmănirea permanentă la care sunt supuse bugetele locale, la nivel de judeţe sau localităţi. Consilierii locali şi primarii formează o castă privilegiată, în rândul căreia întâlnim de foarte multe ori indivizi care prin faptele lor ilegale nu sunt cu nimic mai puţin vinovaţi decât un ministru corupt. În fiecare lună, bugetele locale sângerează din cauza contractelor dezavantajoase încheiate pentru diferite lucrări sau servicii cu firmele „agreate“ de majoritatea politică ce deţine controlul respectivei administraţii locale. Rezultatele se văd în drumurile orăşeneşti sau judeţene, aflate mereu în construcţie şi niciodată terminate, în investiţiile inutile făcute pentru „înfrumuseţarea“ oraşelor cu grădini, fântâni cântătoare şi alte identice expresii ale „tichiei de mărgăritar“ aşezată cinic pe „chelia“ sărăciei şi mizeriei din oraşele noastre, în traficul cu terenuri sau autorizaţii de construcţie şi în tot felul de fapte aflate la limita sau chiar sub limita legii. Tabloul corupţiei din România este descurajant, există o solidaritate de tip mafiot între diverşi politicieni, oameni de afaceri, judecători şi procurori, o mafie născută pe ruinele aurite ale fostului regim comunist, crescută în perioada neocomunismului anilor ’90 şi maturizată sub guvernele capitalismului fără reguli de după anul 2000.
Raportul Comisiei Europene cere politicienilor noştri să renunţe la câţiva dintre „naşii“ sistemului corupt românesc. O rezolvare fără prea mare valoare, un fel de exerciţiu de imagine, nu o rezolvare de fond. Aplicarea legii în cazul unor politicieni suspectaţi de corupţie precum Năstase Adrian, Mitrea Miron, Mihăilescu Şerban, Chiuariu Tudor sau Sereş Codruţ ar fi un fapt binevenit, însă nu ar reprezenta dispariţia marii corupţii din România.
Suspecţi de acte de corupţie întâlnim în toate partidele şi la toate nivelurile administraţiei publice româneşti. Din decembrie 1990 s-au acumulat numeroase fapte de corupţie despre care depun mărturie sutele de mii de pagini constituite în mii de dosare penale. Aceste dosare sunt îngropate prin NUP, sunt făcute uitate până ce fapta se prescrie sau sunt blocate prin parlament ori instanţe. Comisia Europeană latră zadarnic, nesimţirea şi egoismul marilor corupţi din România sunt de neclintit. Până le va veni vremea, dacă le va veni vreodată, hienele corupţiei româneşti îşi văd netulburate de treabă urmând „legea“ în care s-au născut şi au crescut – „legea hoţiei“…