Desfiinţaţi bacalaureatul!

Ministrul educaţiei susţine că organizarea bacalaureatului a fost cea mai bună din ultimii ani. Presa a fost însă plină de scandaluri şi cazuri de furt, s-a ajuns până la implicarea DNA. Dar dacă nu este o problemă de organizare? E greu să organizezi un sistem imun la fraudă atunci când toţi participanţii, elevi şi supraveghetori, au interes să înşele regulile. Cred că problema nu ţine în primul rând de organizare, ci de filosofia sistemului. Trebuie să facem un pas în spate şi să ne întrebăm: de ce există bacalaureatul?
Singura motivaţie pare a fi obişnuinţa. Aşa ne-am obişnuit, „aşa s-a pomenit“, cum se zice la mine la ţară atunci când n-ai argumente pentru ceva, dar ţii neapărat să-l faci. Teoretic, bacalaureatul ar trebui să fie un examen de maturitate. Dar nu funcţionează deloc în acest mod. Bacalaureatul este o rămăşiţă a timpurilor în care absolvirea unui liceu chiar însemna ceva. A acelor vremi când mai puţin de 10% dintre români mergeau la liceu. Absolvirea unui liceu te propulsa deja într-o elită, puteai intra în rândul funcţionărimii, al micii burghezii pe care o cunoaştem acum mai mult din scrierile lui Caragiale. Atunci avea oarece logică organizarea unui bacalaureat: absolvenţii erau puţini, iar liceul te propulsa social. Acum, învăţământul liceal a devenit de masă. Selecţia elitei ar trebui făcută la facultate, dar tendinţa la nivel mondial este ca şi sistemul universitar să se masifice. Atunci, de ce mai este nevoie de bacalaureat? Devenit o obişnuinţă socială, nu mai este un examen de maturitate, ci doar ceva ce trebuie bifat, eventual pentru că angajatorii cer diplomă de bac. Şi de ce cer angajatorii diplomă? Pentru că aşa se obişnuieşte. Este un cerc vicios, din care nimeni nu câştigă. Ba chiar toată lumea pierde, pentru că elevii sunt învăţaţi că examenul de maturitate înseamnă pricepere în a fura.
Ar trebui să facem din bacalaureat un examen opţional, eventual necesar doar pentru cei care vor să meargă mai departe cu studiile, spre facultăţi. Altfel, e perfect onorabil să angajezi un şofer care a absolvit 12 clase şi nu a trecut prin bac. Profesorii care i-au trecut clasa s-au asigurat că au anumite cunoştinţe, că ar trebui să primească o diplomă de absolvire a 12 clase şi atât. Astfel, am elimina o întreagă categorie de elevi obligaţi acum să se înscrie la bac doar pentru că „aşa s-a pomenit“. Pentru ceilalţi, ar trebui organizat un sistem flexibil de certificare a cunoştinţelor, în funcţie de cerinţele facultăţilor. Dacă facultatea unde doreşte să meargă elevul cere diplomă de bac (deşi nu văd de ce ar face-o, mai degrabă ar prefera să organizeze un examen propriu), atunci trebuie să existe o procedură opţională, doar la materiile cerute de respectiva facultate. Astfel, liceenii nu ar da bacul în funcţie de profilul liceului, ci în funcţie de ce vor să studieze mai departe. Acest examen ar facilita traseul ulterior, nu ar fi o piedică pentru cei care vor să meargă la facultate (nevoiţi să înveţe în paralel pentru cele două examene, acolo unde şi facultăţile organizează o selecţie). Altă soluţie ar fi aşa-numitul „bacalaureat internaţional“, un sistem de examene certificate la nivel internaţional, implementat pe câteva şcoli-pilot de către prietenul meu Marian Staş, un absolvent de Harvard care se chinuieşte de ani întregi să importe idei bune pentru învăţământul românesc (detalii la www.lmt.ro/scoala/scoala.html).