România (ne)simţirii civice

„Tatiţo, unde nu e moral, acolo e corupţie şi o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are!“. Aferim, nene Iancule, că bine ai mai zis! Alegerile locale abia încheiate confirmă cu vârf şi îndesat profeţiile nenicului, ba, pe alocuri, realitatea chiar bate ficţiunea. Politichia românească şi-a dat în petic, aşa cum o face de optsprezece ani. Taximetria electorală – transportarea alegătorilor cu maşinile partidului până la secţia de votare, mita electorală – împărţirea de bani sau bunuri pentru a cumpăra votul, influenţarea alegătorilor – discursurile încărcate de promisiuni şi mai ales de ameninţări rostite prin preajma secţiilor de votare de candidaţii la primăriile rurale, afişajul electoral ilegal – afişe, panouri, postere lăsate neridicate în raza secţiilor de votare, incompetenţa membrilor şi a preşedinţilor din birourile electorale, toate acestea şi multe altele reprezintă atitudinea de sfidare cu care partidele politice implicate în lupta electorală tratează principiile democraţiei moderne europene.
Alegerile locale 2008 au fost arena în care marile grupuri de interese din interiorul partidelor s-au luptat pentru dobândirea sau păstrarea controlului asupra avuţiei naţionale. Miza a fost imensă. În procesul de integrare a României în Uniunea Europeană urmează o etapă deosebit de importantă. Transferul puterii către regiuni şi comunităţile locale. Primarul şi preşedintele de consiliu judeţean dobândesc o importanţă fără precedent în istoria postdecembristă a societăţii româneşti. Aceste două personaje vor controla administrarea fondurilor europene, adică sume de milioane de euro la nivelul fiecărui judeţ al ţării. O importanţă cel puţin egală o are şi faptul că, prin deţinerea primăriilor, partidele învingătoare vor controla viitoarele circumscripţii electorale ale votului uninominal pentru parlamentul naţional la alegerile din toamnă.
Mizeriile clasei politice româneşti ne erau cunoscute. Alegerile locale din 2008 ne-au dezvăluit însă şi o parte a chipului de sclav pe care îl poate avea alegătorul român. Demonstraţiile de la Ştefăneşti şi Sinteşti, în care au fost implicaţi sute de cetăţeni aşa-zis indignaţi că nu au reuşit să voteze, ne arată că românii pot să se umilească dincolo de mita electorală, considerată până acum limita de jos a vânzării demnităţii umane la români. Situaţii asemănătoare, dar ţinute sub control de mafia politică, se pot afla în majoritatea localităţilor din jurul Capitalei. Sumele de bani imense care vor fi investite în zonele respective, în construirea de autostrăzi, platforme industriale, comerciale sau cartiere rezidenţiale au transformat aceste localităţi în linia de front a războiului dintre mafiile politico-economice din Bucureşti. Fenomenul „Ştefăneşti“ s-a manifestat şi în restul ţării, chiar dacă în proporţii suficient de mici pentru a rămâne în ocrotitoarea beznă a anonimatului. Mita electorală a fost dată de partide într-un cuantum direct proporţional cu importanţa primăriei rurale asaltate de candidaţi. Politicianul a mituit, cetăţeanul s-a lăsat mituit…
Alegerile locale din 2008 ne-au înfăţişat o Românie în care aproape jumătate dintre cetăţeni refuză să voteze, lăsând decizia în mâna maselor de votanţi controlate şi manipulate în mare măsură de batalioanele de asalt formate din activiştii de partid, o Românie în care au loc demonstraţii de protest la care indivizi arvuniţi de mafia politică şi incitaţi de provocatorii de profesie trimişi de partide strigă ipocrit „Vrem să votăm!“, o Românie în care democraţia este o mizerabilă paradă a mutanţilor şi saltimbancilor care ţipă şi se bat în ritmul muzicii de circ.
Putem să facem calcule şi să acordăm medalia de învingător unuia sau altuia dintre partidele sau candidaţii implicaţi în alegeri. Ar fi însă inutil, învinşii suntem tot noi, românii care dorim să trăim în normalitate. Primele alegeri locale organizate în România ca ţară membră a Uniunii Europene nu s-au ridicat peste nivelul celor din perioada interbelică. Aceleaşi bătăi şi scandaluri, aceeaşi demagogie, aceeaşi dorinţă de îmbogăţire rapidă şi, ceea ce este mai grav, aceeaşi nesmiţire civică a majorităţii cetăţenilor alegători. România merge spre Europa cu dosul şi priveşte spre un orizont care, de fapt, reprezintă trecutul. România lor aruncă la gunoi România noastră…