La conferinţa de presă de la Neptun, ţinută la sfârşitul întrevederii, preşedinţilor George W. Bush şi Traian Băsescu li s-au pus patru întrebări. După astfel de întrevederi între doi şefi de stat, la care se presupune că s-au discutat relaţiile bilaterale, presa de la faţa locului se interesează cu precădere despre problemele abordate, dar, mai ales, despre deciziile luate în planul relaţiilor dintre cele două ţări.
Prima s-a referit la Afganistan. A doua, la zona Mării Negre (pusă de o ziaristă de la noi, întrebare plasată, cum s-ar spune, în limbaj gazetăresc). A treia, referitoare la întâlnirea Bush-Putin de la Soci. Abia ultima, a patra (pusă de un autohton), a vizat chestiunea de relaţii bilaterale dintre SUA şi România.
În mod surprinzător, dintre cele patru întrebări, doar una s-a referit la o chestiune vizând relaţiile dintre SUA şi România: cea a vizelor.
Ce înseamnă asta?
Înseamnă că, dincolo de momentele strict simbolice, mult îndrăgite de hollywoodianul George W. Bush, întâlnirea dintre preşedintele român şi cel american a fost complet lipsită de conţinut. E drept, în cursul discuţiilor anterioare conferinţei de presă, Traian Băsescu s-a angajat în faţa preşedintelui american să suplimenteze trupele noastre în Afganistan. Dar asta n-are nici o legătură cu ceea ce se numeşte relaţie bilaterală. Are legătură cu disponibilitatea lui Traian Băsescu de a-i oferi lui George W. Bush, drept răsplată că i-a lăudat pe CNN îngheţata, carne de tun românească în aventura din Afganistan.
Explicaţia reducerii acestei vizite la momente de montaj literar-artistic (conferinţă de presă pe malul mării, plimbare după-masă, un medicament ideal pentru siestă în jurul locului, întoarcere către mare, în direct, la TV) e simplă.
Practic, relaţia dintre România şi SUA continuă să fie o suită de cadouri făcute Americii de către România, fără a primi mare lucru în schimb. Şi, când spunem aceasta, ne gândim la faptul că ţări precum Ungaria, mai puţin zeloase în sprijinirea americanilor, s-au bucurat de mult mai multe avantaje decât România.
În prezent, relaţia cu SUA se reduce la un singur lucru: România e un aliat necondiţionat în plan militar. America e însă un aliat care doar cere, fără a oferi nimic.
Nici măcar vize României, o membră NATO şi a UE.
Ar fi momentul ca România să treacă la un nou stadiu în relaţiile cu America: al cooperării economice şi culturale.
Un stadiu impus nu numai de noua situaţie a României, dar şi de legea de fier a relaţiilor internaţionale: nu se dă nimic fără a primi ceva în schimb!
