Doi capitalişti, Chirieac şi Becali

„Înţeleg să mă retrag într-un moment în care în România asistăm la o confuzie gravă a valorilor economiei de piaţă“. Aşa spune Bogdan Chirieac în scrisoarea sa de demisie. Nu e prima dată când aud lecţii de capitalism de la oameni care nu au nici în clin, nici în mânecă cu subiectul. Poate doar dacă prin capitalism înţelegem să îţi foloseşti forţa mediatică pentru a face afaceri cu statul.
Publicaţiile serioase din Occident le cer ziariştilor să evite până şi aparenţa unui conflict de interese. Ziariştii de la publicaţiile financiare nu joacă la bursă, pentru că ar putea folosi acolo informaţiile aflate în calitate de jurnalist sau pentru că ar putea influenţa bursa prin ce scriu. Noi, în România, suntem departe de asemenea griji. Pur şi simplu, dezbatem dacă un şef de ziar are dreptul să vândă tehnologie de securitate oficialilor pe care îi critică sau îi laudă. Numai într-un mediu moral decăzut se poate ridica această dilemă. Iar un om care se ştie cu musca pe căciulă, Sorin Roşca Stănescu, îi face cretini pe cei care îi contestă dreptul de a face asemenea afaceri.
Bogdan Chirieac s-a aflat într-un conflict de interese mare cât Casa Poporului. L-am auzit spunând că afacerile sale nu au interferat cu activitatea jurnalistică. Poate că are dreptate, poate că scria editoriale de atacat concurenţa din pasiune, iar profiturile veneau ca un beneficiu suplimentar şi surprinzător. Dar nu aceasta este chestiunea esenţială. Întrebarea corectă e: putea Chirieac să îşi folosească influenţa mediatică pentru a aduce contracte firmei respective?
O firmă care vinde tehnologie instituţiilor de stat se orientează spre cei care pot să deschidă uşi. Iar un om care apare toată ziua la televizor, care trece drept editorialist influent şi perpetuu candidat la şefia Ministerului de Externe poate aduce contracte. Pentru ce altceva ar fi avut nevoie Motorola de Bogdan Chirieac? Pentru calităţile stilistice din editoriale? Pentru priceperea inginerească acumulată înainte să se facă ziarist? Vorbim de un caz clar de afacere bazată pe transferul de influenţă dinspre media.
Acesta nu este capitalism. A avea succes în capitalism înseamnă să munceşti, să inovezi, să îţi baţi concurenţa, să aduci ceva pe piaţă sau să schimbi condiţiile de piaţă. Care e piaţa lui Chirieac? Nici una, statul cumpără. Ce a inovat Chirieac? Traficul de inflenţă este ceva vechi de când lumea. Acum a venit doar vremea să recunoaştem că şi ziariştii se bucură de influenţă şi să le interzicem să mai abuzeze de această influenţă.
Nu e prima dată când oameni care s-au căpătuit prin mijloace deloc capitaliste ne dau lecţii de capitalism. Uitaţi-vă la Gigi Becali! A făcut avere dintr-un amestec de noroc, mentalitate ţărănească şi corupţie de tranziţie. A cumpărat pământ ca să crească oi, în logica sănătoasă de la ţară: dacă ai ceva bani, cumpără pământ, că ăsta nu se devalorizează. Pământul lui Becali s-a nimerit în ceea ce a devenit ulterior cea mai scumpă zonă imobiliară din ţară, datorită expansiunii Bucureştiului. Nu e nimic ilegal sau imoral aici, dar nici dovadă de mari abilităţi de afaceri. El spune că Dumnezeu a vrut aşa, i-a dat o misiune. Eu cred că e mai degrabă ilustrarea expresiei populare „Prost să fii, noroc să ai!“. Apoi a făcut diverse şmecherii cu retrocedările, odată avut şi cu relaţii, obţinea mai uşor pământurile decât ţăranii simpli. Unde nu a mers convingerea, a încercat intimidarea, ca în vestul sălbatic. Ştiu cazuri de oameni cărora li s-a interzis accesul pe proprietatea pe care nu doreau să o vândă latifundiarului din Pipera. Aici vorbim de ilegalităţi şi imoralităţi, dar era deja prea bogat ca să mai poată fi controlat de nişte instituţii atât de slabe şi corupte precum cele din România.
Ei bine, acest om ne spune mereu ce deştept capitalist este el. Mi se pare greţos. Altă expresie populară potrivită zice: „Prostul nu e prost destul până nu e şi fudul“.