22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiO fantomă bântuie România

O fantomă bântuie România

În mocirla scandalului dintre Băsescu-PD, pe de o parte, şi PSD-PNL, pe de altă parte, s-a aruncat, pentru a conferi un plus de mizerie, tovarăşul Iliescu, fost nomenclaturist comunist, şef al conspiratorilor din Decembrie 1989, principalul responsabil pentru provocarea mineriadelor din anii ’90, fost preşedinte al statului şi, din nefericire pentru mulţi dintre noi, membru al Senatului României şi preşedinte de onoare al PSD.
Într-o scrisoare plină de invective, compusă în stilul celui mai decăzut activist bolşevic şi adresată preşedintelui Băsescu, tovarăşul Iliescu ne ajută să-l redescoperim sau, mai exact, să ne reamintim că un comunist notoriu nu va muri altfel decât ca un comunist notoriu. Cine este acest nou Ion Iliescu? S-a transformat într-o forţă moralizatoare un individ născut din tată ilegalist comunist şi agent al Moscovei, cu un unchi ofiţer superior de Securitate în vremea criminalului Drăghici, ministrul de interne al lui Dej, crescut de o mătuşă servitoare şi bucătăreasă în casa Anei Pauker, ajutat de această ucigaşă de români să studieze la Institutul Energetic din Moscova bolşevică? A devenit un apostol al moralei în viaţa politică democratică un fost secretar al CC al UTM, un fost şef de secţie al CC al PCR, un fost prim-secretar al CC al UTC, un fost ministru comunist al tineretului, un fost membru al CC al PCR?
Se transformă Ion Iliescu într-un cruciat al virtuţilor, acel Ion Iliescu şef de stat despre care Tom Gallagher, profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie, spunea că „a acordat instantaneu undă verde mai-marilor zilei pentru acumularea unor averi la care nici un politician occidental n-ar îndrăzni să viseze. În perioada mandatelor lui Iliescu, activele uzinelor şi băncilor de stat au căzut, pe rând, pradă procesului edificării unei clase politice inimaginabil de înstărite; sub privirea paternală a lui Ion Iliescu au avut loc marile devalizări. Pentru majoritatea cetăţenilor ţării, anii în care acesta s-a aflat în fruntea statului nu au adus altceva decât prăbuşirea standardului lor de viaţă, astfel încât mulţi au ales să-şi părăsească ţara în căutarea unui trai mai decent“?
Poate face apel la morală Ion Iliescu, neocomunistul care a graţiat membrii CPEx al CC al PCR care fuseseră condamnaţi pentru că au aprobat în şedinţa din 17 decembrie 1989 reprimarea Revoluţiei române din 1989, acelaşi Ion Iliescu care a graţiat pe ofiţerii condamnaţi pentru deschiderea focului împotriva tinerilor şi muncitorilor care manifestau în zona Calea Lipovei din Timişoara, Ion Iliescu, cel care a protestat public la condamnarea generalilor Victor Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac, care fuseseră găsiţi vinovaţi de reprimarea Revoluţiei şi de moartea a 72 de persoane şi rănirea altor 253 în timpul desfăşurării evenimentelor de la Timişoara?
Este Ion Iliescu un apărător al democraţiei, aceeaşi democraţie pe care Ion Iliescu a siluit-o manipulând masele de mineri chemaţi să „planteze panseluţe“ cu târnăcoapele în capul studenţilor şi intelectualilor anticomunişti din Piaţa Universităţii, mineri despre care acum câteva luni Iliescu afirma că „au făcut un act civic“ în timpul mineriadelor, mineri abandonaţi, de fapt, de mentorul lor politic şi lăsaţi pradă şomajului pentru că nu i-au mai fost de folos?
Ion Iliescu nu este nici măcar un comunist pentru că faptele lui de dinainte şi de după Decembrie 1989 au demonstrat că nu a înţeles niciodată ceva din marxism, Ion Iliescu este doar un trădător al tuturor: a trădat PCR conspirând să-l detroneze pe dictatorul Ceauşescu şi să-i ia locul, a trădat comunismul de care a făcut atâta paradă în anii ’60, când căuta să ocupe funcţii politice înalte în aparatul politic comunist permiţând ca în perioada mandatelor sale de preşedinte să apară o clasă de capitalişti macabri prin jaful imens la care a fost supusă ţara, iar acum îşi trădează şi propriul partid, atrăgând asupra PSD reacţia anticomuniştilor şi partizanilor democraţiei prin mizerabila scrisoare adresată lui Băsescu.
Partidul Social Democrat nu are nici o şansă de a deveni un partid al stângii europene moderne dacă păstrează la conducerea sa activişti comunişti notorii sau progenituri de astfel de indivizi morbizi. Intervenţia lui Ion Iliescu nu numai că nu ajută PSD în lupta cu Băsescu, ba chiar încurcă, face rău, ne determină să credem că PSD nu s-a schimbat, că PSD este în continuare un fief al foştilor nomenclaturişti comunişti şi al urmaşilor acestora.
Cât despre tovarăşul Ion Iliescu, mai putem spune doar că îi sunt absolut valabile cuvintele pe care el le adresează lui Băsescu: „Nu puteţi da la infinit lecţii altora, nu puteţi poza mereu în incoruptibil, în luptătorul cu sistemul ticăloşit, câtă vreme aţi contribuit şi contribuiţi din plin la ticăloşirea lui“. Hai, sictir, tovarăşi…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

17 COMENTARII