Parlamentabilii

Vine vacanţa parlamentară, se simte în aer. Disputele au trecut în cu totul alt plan. Politicienii români&familionul au hotărât destinaţiile, şi-au luat deja biletele de avion, nimeni nu prea mai are chef de dezbateri. A fost o sesiune tensionată. A debutat glorios cu admiterea României în UE şi se termină lamentabil, lăsându-ne un gust amar. Putea fi o primăvară, o renaştere după 17 ani de tranziţie greoaie, gâfâită, limitată şi coruptă… Dar politicienii nu s-au ridicat la înălţimea situaţiei. După 1 ianuarie aveau toate premisele să producă o detensionare a relaţiilor dintre diferitele grupuri de interese şi să arate mai mult echilibru. Adevărul este că mirosul banilor europeni i-a înnebunit pe mulţi. I-a făcut să se agite nepermis, să devină violenţi şi să treacă la un război pe faţă pentru a pune mâna pe ei în dauna altor grupuri. Euroii constituie miza disputelor din acest an. Cum sunt bani care vin prin instituţiile administraţiei publice şi nu prin piaţă, politicienii noştri s-au trezit în posturi de crupieri de cazinou. Dau cărţile, aranjează cine câştigă şi cine nu, cine e figurant şi ia firimiturile, şi cine dă marea lovitură. Brusc, nişte oameni insignifianţi, care făceau şi ei mici furtişaguri prin primării, şi-au dat seama că potul a crescut şi cine câştigă un tur om s-a făcut, şi el, şi familia lui până la a şaptea spiţă, şi partidul, şi amicii. Frenezia, fireşte, a crescut, adrenalina la fel, nervii au debordat… Alţii nu se ocupau nici înainte de 1 ianuarie de mărunţiş. Adică au furat din gros şi în trecutul postcomunist – unii chiar înainte de ’89 – dar sunt lacomi şi vor şi mai mult. Dacă au 100 de milioane de euro la teşcherea mai vor o jumătate de miliard. Să fie acolo, că nu se ştie. Jumătate cel puţin trebuie să dea la Garda Financiară, procurorilor şi judecătorilor, ca să scape cu faţa curată şi să rămână cu restul din avere. Cred că niciodată politicienii nu s-au găsit la o cotă mai joasă la capitolul încrederea populaţiei. Şi asta e foarte rău pentru vulnerabila noastră democraţie. Lumea îşi vede de treburile ei şi preferă să se decupleze de la viaţa politică.
Televizoarele stau mai mult închise sau sunt fixate pe fotbal, divertisment, filme… Emisiunile cu discursuri parlamentare, conferinţe de presă, apariţiile comico-vulgare stil Popeye ale lui Basescu, sau cele cu şapte ani de acasă ale premierului, sau cele fonfăite ale lui Voiculescu şi caţavenciene ale lui Geoană nu ştiu dacă mai conving pe cineva… Sunt previzibile, spun aceleaşi lucruri, pe deasupra realităţii, din „cercul lor strâmt“ de intrigi bizantine şi conclave care se ascund în spatele uşilor închise…
Aşa că, de la procedura de suspendare la schimbarea guvernului prin părăsirea lui de pedişti şi la învestirea noului cabinet Tăriceanu cu voturile PSD, la referendum şi ciudata coaliţie PNL, PSD, PRM&UDMR am asistat la un şir de cascade de mari comici ai ecranului… Tot aşa o mare pierdere de vreme a fost când Camera Deputaţilor a fost pur şi simplu blocată în 2005, când toată lumea, cu mic cu mare, a luptat pro şi contra Năstase preşedinte. Ce tăiat frunze la câini, ce discursuri, ce manevre! Totul pentru nimic. Primăvara asta, scenariul s-a repetat. Este o artă mare să ocoleşti agenda publică, să te dai ocupat, preferând teme secundare, care preocupă doar politicienii. Ei, fireşte, sunt obsedaţi de puterea şi influenţa lor, de scaunul/fotoliul pe care stau, de rivalii care roiesc în jur, de pericolul de a-şi pierde funcţia.
Primul lucru pe care ar trebui să îl facă aleşii neamului ar fi să mediteze în vacanţa asta cu călduri tropicale la ce ar trebui să facă pentru a spori popularitatea instituţiei, să consolideze convingerea în societate că este esenţială pentru un regim democratic. Altfel, vine uraganul numit Băsescu şi îl face praf. Inventează el un parlament aservit preşedinţiei, deferent, oricând dizolvabil şi trimis în campanie. Ar trebui să înceapă cu lucrul de care le este cel mai frică: o reformă a sistemului electoral, adică votul uninominal…