In asteptarea momentului când Calin Popescu Tariceanu va anunta, in sfârsit, lista noului guvern, confirmând ca porecla de Razgândeanu a fost o nedreptate, in presa au aparut multe stiri si zvonuri despre numele celor care vor ocupa demnitatile scoase la mezat.
Indiscutabil, multe dintre stiri si zvonuri si-au avut izvorul in operatiunile de diversiune anti-PNL declansate de copoii din Servicii sub comanda directa a lui Traian Basescu.
Unele sunt insa exacte.
Printre acestea se numara si informatia privind solicitarea adresata Renatei Weber de a ocupa postul de ministru al justitiei.
Indiscutabil, telul ascuns al acestei initiative liberale a fost cel de a contracara eventuala paguba de imagine ivita din debarcarea Monicai Macovei, Ileana Cosânzeana a comisarului Frattini si a câtorva rataciti din presa si din asa-zisa societate civila.
S-a contat astfel pe faptul ca Renate Weber, stâlp de sustinere al asa-zisei societati civile, va reusi sa tina locul, in inimile frânte ale talibanilor din presa si din politica, numitei Monica Macovei.
Dupa opinia noastra, cei din conducerea PNL care s-au gândit la aceasta manevra demonstreaza ca n-au inteles nimic din dezastrul care a fost ministeriatul Monicai Macovei.
Din clipa in care a fost cocotata intr-un fotoliu prea inalt pentru masura ei, Monica Macovei s-a preocupat exclusiv de propria imagine.
Imitându-l pe partenerul de Politie Politica de la Cotroceni, Monica Macovei nu s-a gândit o clipa la facut ceva, ci la facut scandal.
N-a existat zi de la Dumnezeu in care ministrul justitiei sa nu deschida un nou front de conflict inutil: cu parlamentul, cu CSM, ba chiar si cu justitia.
Ca si in cazul lui Traian Basescu, naravul bolnavicios i-a adus glorie in rândurile unui electorat hranit la scoala telenovelei de maidan.
Oamenii seriosi, lucizi, stiau insa ca un proces atât de urias, precum reforma justitiei, cere, inainte de toate, munca sârguincioasa, dar tacuta, si, mai ales, subordonarea tuturor mijloacelor scopului.
Reforma justitiei a presupus si presupune trecerea unor legi prin parlament.
Cum sa se intâmple asa ceva sub ministeriatul Monicai Macovei, câta vreme initiatoarea legii isi propunea din start sa demonstreze ca parlamentul se opune legii, Domnia sa asumându-si ipostaza de Jeanne d’Arc a politicii românesti?
Dar chiar daca s-ar fi comportat normal, respectând regulile jocului, Monica Macovei n-ar fi reusit mare lucru. Dintr-un motiv simplu. In istoria României, dar si in cea a Europei, postul de ministru al justitiei a fost dat intotdeauna unui fruntas al partidului responsabil de guvernare.
Autoritatea sa in partid si autoritatea partidului faceau ca Ministerul Justitiei sa aiba o uriasa putere politica.
Monica Macovei n-a fost nimic din toate acestea.
N-a fost lider al PD.
A fost un ministru independent.
N-a apartinut principalului partid de guvernamânt, ci unui partid mai putin important al coalitiei.
Oricât de bine intentionata ar fi fost, Renate Weber ar fi repetat esecul Monicai Macovei.
Concluzia?
La justitie, Calin Popescu Tariceanu trebuie sa desemneze un ministru politic.
Unul cu o mare putere in PNL.
