Deseori sunt intrebat – si li se intâmpla tuturor eurodeputatilor nostri – ce se spune la Bruxelles despre situatia de acum din România. Inevitabil, raspunsul meu descumpaneste: nu se spune aproape nimic. Iar ce se spune este previzibil. Cel putin in Parlamentul European, regula e foarte simpla: fiecare grup politic european sprijina partidul national din familia sa. De exemplu, tot ce face PD in România va fi apreciat de Partidul Popular European, dar va fi criticat de Partidul Socialist European; premierul Tariceanu, in ce face la Bucuresti, va avea sprijinul liberalilor europeni, dar va fi mustrat de voci din alte familii – si tot asa.
Mai pe scurt spus, trebuie sa intelegem (si sa acceptam in jocul politic intern) ca nu exista o opinie a Bruxelles-ului. Fiecare grup politic, acolo, are opinia sa. Uneori ele concorda, alteori nu. Oficialii europeni nu sunt diriginti continentali, care sa dea cu rigla la palma unora si sa mângâie pe crestet pe altii. In ultimii 17 ani, la noi s-a creat acest reflex: când avem impresia ca am facut vreo boacana, ciulim urechea sa vedem ce spune Europa despre noi. Si suntem uneori descumpaniti când vedem ca nici Europa nu vorbeste pe o singura voce. Un exemplu recent: grupul liberal-democrat de la Bruxelles (la care este afiliat PNL) a spus ca decizia premierului român de a amâna alegerile europene – pentru a favoriza dezbaterea, pentru a le feri de contaminarea cu subiecte nationale etc. – a fost una buna; grupul popular european (din care face parte PD) a spus ca aceeasi decizie a fost una proasta s.a.m.d.
In plus, trebuie sa ne fie la fel de limpede ca UE – acum, când implineste 50 de ani de reale succese, dar totodata e in fata unui viitor imediat plin de provocari certe – are probleme cu mult mai mari decât sa stea cu ochii pe România. Fiecare tara din Uniune are, cum e si normal, problemele sale si nimeni nu-si pierde vremea ca sa sufle-n supa altuia.
Singura amenintare pentru România, deocamdata, este ca membri ai Comisiei Europene sa capete impresia ca, din cauza luptei de orgolii de la Bucuresti, ritmul reformelor postaderare a incetinit. Nu lupta politica din România deranjeaza; ceea ce ar deranja ar fi daca aceasta lupta ar consuma toate energiile si ar pune in pericol parcursul integrarii noastre. In acest caz, ei ar putea cere impunerea unor clauze – ceea ce, evident, nu ar fi o nota buna pentru noi. In rest, ramâne ca si pâna acum. Din când in când, câte un oficial european va veni la Bucuresti si, dupa caz, va lauda sau va critica guvernul. El nu e vocea Bruxelles-ului, ci un mesager al unei familii politice. Interesati-va din ce partid european face parte respectivul si veti intelege de ce spuneam ca reactiile Europei sunt, in cea mai mare parte, previzibile.
