Cele ce se intâmpla in politica româneasca, in special in ultimele saptamâni, nu pot fi intelese nici macar de cei intregi la minte; de mine, cu atât mai putin.
In ce societate traim, ce soi de democratie am reusit sa incropim? Ce drumuri vom alege pentru viitor, ce modele vom considera ca trebuie sa adoptam? Evident, nu putem alege modelul unei anumite tari democrate, fiindca va trebui sa tinem seama si de specificul national, si de problemele noastre. Si apoi, chiar vechile democratii europene au intre ele divergente. Dar toate democratiile europene au unele principii, reguli generale, de care trebuie sa tinem seama.
Intr-o emisiune televizata, transmisa de curând de la Sibiu, Gabriel Liiceanu prezenta drept model democratia vechii Elade. Si eu sunt admirator al culturii vechilor greci, care in Atena au inventat democratia; dar nu pot uita ca aceeasi democratie ateniana l-a condamnat la moarte pe Socrate. Modele perfecte nu exista; ele trebuie ameliorate incontinuu. Dupa superbul si inflacaratul cuvânt al domnului Liiceanu, au urmat discutii din partea celor aflati in sala. Un tânar a spus ca ar fi fost mai potrivit ca, dat fiind problemele acute ale ciobanilor, sa se vorbeasca despre brânza. Tradus, asta inseamna ca in prezent trebuie sa ne ocupam de fapte, nu de principii. (Desi lucrurile mari si trainice se sprijina pe idei si principii).
M-am adresat atunci unui gânditor contemporan, Alain de Botton, pentru a vedea care sunt, in versiune moderna, caracteristicile unei societati viabile. „Fiecare societate isi are notiunile sale despre ce ar trebui sa creada sau cum ar trebui sa se comporte cineva pentru a evita neincrederea si dezaprobarea. Unele dintre aceste conventii sociale sunt formulate prin legi, altele sunt inglobate in mod intuitiv intr-un vast corp de judecati etice si practice, denumit «bun-simt», care ne dicteaza ce sa purtam, ce valori financiare sa adoptam, pe cine sa respectam… Bunul-simt se afla in afara oricarei indoieli, deoarece judecatile lui de valoare sunt considerate prea firesti pentru a deveni subiecte de analiza“.
Avem mult de reflectat asupra celor spuse de Botton; iar oamenii inteligenti si responsabili ar putea trage si unele concluzii. Cred totusi ca noi avem mult prea mult bun-simt care se manifesta, cu precadere, in sânul clasei politice. Astfel, parlamentarii cu foarte mult bun-simt transforma sedintele lor in circ; noroc ca absenteaza mult si astfel reprezentatiile sunt rare. Insultele, calomniile, denigrarea, jignirile sunt facute cu mult bun-simt. Totusi, recent, in Senat am avut ocazia de a saluta o dovada de bun-simt, când un senator si-a aparat colegul, numit „patru bile“, spunând ca de ce se face atâta scandal pe tema asta, fiindca persoana incriminata n-a furat decât un vot, pe când in parlament se practica acest lucru inca din 1990. Apoi a spus ca tot ceea ce a facut senatorul a fost o farsa; eu cred ca farsa a fost atunci când ati fost alesi in parlament. Montaigne spune ca „daca ar fi intelept, omul ar judeca adevarata valoare a lucrurilor dupa utilitatea lor si dupa câta nevoie avem de ele in viata“. Va intreb, stimati cititori, câti oameni politici ar satisface cerintele formulate de Montaigne? Dar poate noi nu suntem sau n-am fost suficient de intelepti. Si n-am stiut sa gasim o cale de a stavili unele activitati daunatoare.
Se spune ca o tânara din Milet, vazându-l pe Thales plimbându-se cu ochii la bolta cereasca, i-a pus piedica, spunându-i ca va avea timp suficient sa cerceteze ce este dincolo de nori dupa ce va sti ce se petrece la picioarele lui. Si noi continuam sa ne uitam in sus, la parlament, la guvern, la presedintie, si nu la cei de jos, la noi. Cine i-a urcat acolo unde sunt? Noi. Si tot noi ii putem da jos. Desi ma indoiesc ca ni se va da voie. Asa ca ramâne cum am stabilit.
Imi vine in minte acum o anecdota sovietica. Mergând pe linia ferata, Cazimir Cazimirovici Fefeleaghin se intorcea acasa beat mort. Mecanicul, disperat, a tiuit, a dat drumul la un jet de aburi zgomotos. In ultima clipa, Fefeleaghin a sarit intr-un sant. Sotia, când l-a vazut in ce hal este, a pus samovarul sa-i faca un ceai. Dar când samovarul a inceput sa suiere si sa pufaie, Fefeleaghin l-a aruncat jos si a inceput sa-l calce in picioare, spunând: „Astia trebuie striviti de mici“.
Daca atunci, imediat dupa revolutie, am fi intuit ca aceia care erau atunci mici vor deveni mari poate ca alta era viata noastra astazi.
Dar asa ramâne cum s-a stabilit; sau cum au stabilit.
