Guvernantii nostri nu obosesc sa demonstreze ca ei „se bat“ pentru a convinge autoritatile apusene sa nu puna bariere in calea românilor dornici sa munceasca in Europa. Si nu-i banuiesc de demagogie. Cu siguranta, sunt sinceri când ataca tema „restrictiilor“. Nu le reprosez decât tonul folosit uneori. Nu mi-a placut deloc, pentru a da un exemplu, sa vad ca ministrul nostru de Externe i-a asigurat pe oficialii de la Bruxelles ca nu trebuie sa se sperie – atentie! de „hoardele“ din România care ar putea navali in Occident dupa 1 ianuarie 2007.
De ce cred ca, in privinta aceasta, guvernantii nostri sunt sinceri? Motivul mi se pare simplu si evident. Plecarea cât mai multor români la munca in Europa reprezinta o tripla sansa pentru ei.
Sa le iau pe rând. In primul rând, exodul ii ajuta pe cei aflati la guvernare sa nu-si mai bata capul cu rata somajului. Oricât de putin s-ar face pentru a se crea noi locuri de munca, rata somajului nu e in pericol sa se inflameze. Apoi: câta vreme emigratia va functiona ca o supapa a nemultumirilor, nu va creste nici rata tensiunilor sociale. Se stie, cei care isi iau lumea in cap, cautându-si de lucru aiurea, reprezinta categoria cea mai radicala de nemultumiti; cei care n-au gasit in tara lor o solutie decenta de supravietuire. In fine, prin banii trimisi rudelor acasa, emigrantii devin o deloc neglijabila resursa bugetara. Numai in primele noua luni ale acestui an, cei plecati au trimis in tara peste trei miliarde de euro. Adica, de sase ori mai mult decât suma pe care spera s-o obtina statul din vânzarea CEC-ului!
Nu cred ca gresesc afirmând ca actuala „bajenie“ este fara precedent in România. Nici pe vremea când navalirile pârjoleau, periodic, principatele si nici pe vremea fanariotilor n-au existat atâtia români risipiti in lume. Potrivit unor statistici neoficiale, in prezent, in Italia ar exista peste un milion de români. Si aflu ca peste tot in jurul Romei auzi vorbindu-se româneste. Unii imigranti si-au gasit, se zice, o ocupatie, fie si umila, dar asa numitii „metronomi“ care locuiesc in padurile din apropierea Romei sau in cimitirele de masini au tot bagajul intr-un rucsac, umblând in cautarea unei slujbe temporare cu metroul (de unde si numele care li s-a dat). Un sfert din românii plecati s-ar afla in Spania. Barbatii muncesc, de regula, in constructii (intrând in categoria „peoni“), iar femeile ca menajere („limpiese“). Si, fara indoiala, dupa Anul Nou, exodul va creste. Potrivit unui studiu realizat de Fundatia pentru o Societate Deschisa, in anul urmator, primul an al integrarii noastre europene, vor mai pleca din România aproximativ 1.400.000 de persoane.
N-ar fi exagerata, de aceea, o intrebare care pare retorica, dar care implica probleme serioase. Cum ne vom integra in Europa, individual sau impreuna? Nu i-am auzit nici pe presedintele Basescu, nici pe cineva din guvern (si mai mult: nici din Opozitie!) ingrijorându-se ca satele românesti devin din ce in ce mai pustii. Si nici orasele, unde e mai greu sa-ti dai seama de numarul celor plecati, nu stau mai bine. Fireste, nimeni din cei care emigreaza nu trebuie impiedicat sau descurajat s-o faca, dar n-ar fi oare timpul sa ne ingrijoram ca tot mai multi compatrioti nu mai reusesc sa spere acasa?
