1. Intr-un volum autobiografic, Klaus Mann, fiul lui Thomas Mann, evoca o intâmplare de la inceputul anilor ’30, petrecuta intr-o berarie din München. La o masa, intr-un grup galagios, un ins se agita, grotesc, ca un clovn isterizat. Prietenul cu care Klaus Mann iesise „la o bere“ i-a soptit pe un ton ingrijorat: „Sa nu te miri daca o sa-l vezi, intr-o zi, cancelar al Germaniei“. Klaus Mann a facut un gest dispretuitor: „Cine, caricatura aceea? Imposibil“. Caricatura se numea Adolf Hitler.
2. Seneca povesteste ca pretorul Piso condamnase la moarte un cetatean invinuit de crima. Când condamnatul a fost dus in piata unde urma sa fie executat, si-a facut aparitia, vie si nevatamata, presupusa victima. Centurionul a oprit executia si a trimis pe cineva la pretor sa-i aduca la cunostinta ce se intâmplase. Pretorul a pronuntat atunci trei sentinte capitale. In prima spunea ca, de vreme ce exista un verdict, el trebuia dus la indeplinire. In a doua, il condamna pe centurion, deoarece nu executase o sentinta. Iar in a treia, osândea la moarte presupusa victima, fiindca fusese cauza mortii a doi oameni nevinovati. Rostind aceasta tripla sentinta, pretorul ar fi exclamat: „Sa se faca dreptate, de-ar fi sa piara lumea“. Exclamatia a ajuns celebra si e mereu citata, desi in spatele ei sunt trei cadavre.
3. In Roma antica, imparatul Hadrian se amuza sa repete in Senat ce-i raspunsese un filosof pe care-l intrebase de ce nu se revolta niciodata când el, imparatul, comitea o nedreptate grosolana: „Pentru ca un om care dispune de treizeci de legiuni inarmate are dreptate totdeauna“.
4. Mapamondul devine din ce in ce mai mult un „sat mondial“. Se intâmpla ceva, in prezent, care evoca, pâna la un punct, bulversarea petrecuta in Renastere prin spargerea orizonturilor de catre marile descoperiri geografice. Numai ca atunci idealul „omului universal“ putea fi intruchipat de un Leonardo. Acum, progresul tehnic si stiintific a devansat sensibilitatea, fara certitudinea unui progres interior. E greu de prevazut ce va deveni omul dupa aparitia Internetului: deocamdata, pare un explorator care nu stie ce vrea sa descopere.
5. Prin ’91, am fost invitat la Paris la un simpozion international a carui tema era o intrebare: „Spre o Europa unita sau spre o Europa a triburilor?“ Bineinteles, „triburile“, cum se exprimau „delicat“ organizatorii, nu se gaseau prin Occident. Mentalitatile „tribale“ erau puse pe seama Estului. Si, pe cât se pare, Occidentul isi paraseste greu prejudecatile.
6. Departe de a fi regretabil, un „conflict al generatiilor“ e, dupa opinia mea, util. Din când in când, e bine ca experienta sa fie aerisita.
7. Nu credeam ca voi ajunge sa iau in serios afirmatia inteleptului oriental care se ruga, zilnic, divinitatii sa-l crute de privilegiul de a trai intr-o epoca interesanta. Banuiam ca la mijloc era doar o ironie. Azi, constat ca m-am inselat. Si nu ma pot abtine sa regret ca soarta a tinut sa ne rezerve noua, românilor, o epoca mult „prea“ interesanta.
Adevaratul conflict, azi, la noi, nu-i opune, cred, pe „anti-europeni“ „pro-europenilor“, desi banuiesc ca exista si persoane care nu se bucura de integrarea noastra in Uniunea Europeana. Adevaratul conflict e intre pro-europenii care vor sa ne integram in Europa pastrându-ne „dreptul la diferenta“, adica identitatea nationala, si pro-europenii care isi inchipuie ca a fi „european“ inseamna a fi cât mai putin, sau daca se poate deloc, „national“.
