Tragedia atâtor oameni care si-au vazut avutul agonisit dupa o viata de truda distrus a stârnit reactii diferite. La o extrema gasim indiferenta celor care nu au fost afectati de dezastru; indiferenta mergând pâna la nesimtirea aproape criminala a celor care au putere si care au dispus inundarea unor localitati pentru a-si proteja propriile bogatii. A caror origine, daca ar fi atent si obiectiv cercetata, s-ar putea constata, in multe cazuri, ca e bogatia noastra. La cealalta extrema se situeaza compatimirea lacrimogena si ipocrita, fara eficienta, a celor care urmaresc dobândirea unui capital politic de pe urma nenorocirilor oamenilor. Intre aceste extreme perfide, drama oamenilor loviti de soarta este crunta; sunt oameni saraci, fara asigurari sau conturi in banca, ale caror surse de venituri erau animalele din ograda, acum lesuri, si pamântul, care nu va redeveni productiv asa curând.
Apoi s-a trecut la identificarea vinovatilor. Pe locul intâi a fost trecut Dumnezeu, care a vrut sa ne pedepseasca; dar de ce sa-i pedepseasca pe cei deja pedepsiti de soarta? Fiindca l-au votat pe cine nu trebuia? Al doilea vinovat, in ordine ierarhica, e Ceausescu, care a desecat baltile. Dar avea consilieri, specialisti in ape, chiar de ploaie! De ce nu l-au consiliat? De ce lingaii afirmau ca este un geniu, la fel si ea, genii naturale, fiindca erau semianalfabeti? Este adevarat ca orice violare a naturii (ca si a istoriei) poate avea consecinte tragice; la noi lucrul acesta este dureros de vizibil. Dar guvernarile postdecembriste ce-au facut, in afara sa fure? Daca existau fonduri suficiente si preocupari responsabile, nu s-ar fi putut limita dezastrul si, mai ales, remedia rezonabil efectele lui? Si acum, marele specialist in ape, dupa Invierea Domnului, se margineste sa spuna ca si el a inviat si ca Iisus era socialist. Avem totusi satisfactia ca unii cetateni sunt solidari cu clasa noastra politica si le urmeaza exemplul, furând cu raspundere de la cei necajiti. Dar sa nu fim nedrepti; si dupa nenorocirea de la Cernobil, hotii au intrat in case si au furat. Numai ca, obiectele fiind contaminate, acestia au murit dupa doi ani. Noi n-avem norocul acesta; si nici suficiente inchisori, cum spunea un ambasador strain. Bucuria noastra este ca lupta impotriva coruptiei a luat avânt. Avem un corupt de serviciu, Mischie, care va fi anchetat inca 20 de ani, ca sa avem ce raporta, si un corupt peripatetic, de a carui sanatate ne ingrijim punându-l sa faca miscari pâna la tribunal si inapoi; timp in care justitia arde rompetrolul de pomana. Insa, dupa ce Monica Macovei va fi indepartata, lucru la care se lucreaza intens, nu vom mai avea corupti; asa cum se intâmpla pe vremea Rodicai Stanoiu.
Cu timpul, drama sinistratilor va intra in desuetudine, mai importante fiind privilegiile parlamentarilor, cheltuielile guvernamentale si certurile politice, singurele mijloace capabile sa asigure progresul real la tarii. Eu apreciez eforturile politicienilor de a ne prezenta realitatile obiective, precum si impresia lor ca suntem, cu totii, complet idioti.
Uneori am impresia ca urmaresc, ca pe vremuri, un film cu Charles Boyer, marele amant al ecranului, dupa disparitia lui Rudolph Valentino. (Spre cinstea lui Charles Boyer, desi era idolul a milioane de femei, el a iubit o singura femeie, cu care a trait toata viata. La doua zile dupa moartea sotiei, dupa ce si-a pus ordine in afaceri, a dizolvat un flacon de barbiturice intr-un pahar de coniac, l-a baut, dupa care a plecat s-o intâlneasca). Charles Boyer fiind scund de statura, in scenele in care saruta frumoasele partenere, de multe ori mai inalte decât el, era suit pe un scaunel. Evident, scenele erau filmate de la brâu in sus, si spectatoarele erau entuziasmate. Politicienii nostri, prezentându-ne activitatea lor de la brâu in sus, ne cred suficient de cretini ca sa ne entuziasmam.
Dar, având o statura politica prea scunda, ei se suie pe un scaunel; care e din ce in ce mai vizibil.
