Ani de zile, m-am gândit la lumea descrisa de Caragiale in comediile lui ca la o lume simpatica, dar depasita, ramasa undeva la intretaierea secolului 19 cu secolul 20. Azi, perspectiva mea e cu totul alta. Lumea lui Caragiale mi se pare o lume de-a dreptul idilica. In comparatie cu canaliile de azi, Catavencu e aproape un cavaler, iar Dandanache are un farmec nebun. Demagogii de tipul senil, gen Trahanache, sau demagogii juni, ca Rica Venturiano, te bine dispun, te fac sa râzi si nu-i iei nici o clipa in serios, pentru ca nici ei nu prea se iau. Te astepti mereu sa-ti faca, in plina tirada, cu ochiul. Si ce sa mai spun de „cetateanul turmentat“? El nu e patimas, nu e furios, nu-i injura pe cei care sunt de alta parere. Se plimba prin „democratia“ trahanachilor, farfurizilor, catavencilor si tipatestilor ametit de bautura, dar amuzat. Si amuzant. Ipingescu ii explica lui jupân Dumitrache, in „O noapte furtunoasa“, ca „sfânta Constitutiune“ inseamna „sa saza numai poporul la masa, ca el e stapân“, iar pentru conul Leonida democratia adevarata ar incepe cu „dreptul“ de a nu mai plati nimeni bir… ce mai, lumea lui Caragiale are un enorm bun simt in mizeriile si ticalosiile ei, care nu-i permite sa treaca de ridicol.
E ceea ce nu se intâmpla azi. In circul din parlament nu exista nimic agreabil. El a devenit grotesc si exasperant. Controversele pe tema „sfintei Constitutiuni“ nu mai au nici un haz. Rica Venturiano injura ca la usa cortului, Catavencu nu mai striga „sa-si vaza de trebile ei Europa“, dimpotriva, vrea sa fie „observator“ la Bruxelles, desi nu stie mai mult decât Catavencu nici despre Europa, nici despre „principii“.
Recent, presedintele Basescu a anuntat pe un ton razboinic ca PSD saboteaza, prin plângeri la Bruxelles, integrarea europeana a României. In replica, PSD a refuzat sa participe la consultarile parlamentare organizate de Palatul Cotroceni, zicând, prin d-l Geoana, ca nu vrea „sa fie partas la o mascarada politica orchestrata de un sef al statului care nu se comporta ca un presedinte al tuturor românilor“… „Batalie la toarta, soro“, ar zice Efimita catre conul Leonida, care s-ar mira „filosofic“ si nehotarât: „Apoi, cum vine treaba asta“?
Pai, vine cam asa. Multa vreme, dupa ce s-a vazut inlaturat de la cârma si impins in Opozitie, PSD a ramas cam naucit, nevenindu-si in fire. In prima jumatate a anului nici n-a contat, de fapt, pe scena politica. Era ocupat cu intrigile interne. Situatia s-a schimbat putin dupa congresul din aprilie, dar cutia Pandorei n-a fost inchisa. Rivalitatea dintre Mircea Geoana, care se zbate sa se impuna si „de facto“ ca presedinte ales la congres, si Adrian Nastase, care nu se poate impaca, se pare, cu rolul de secund, nu e decât partea vizibila a conflictelor din PSD. Exista si alte conflicte mai „discrete“. Doar atacul la baioneta pornit de Alianta pentru a-i inlatura pe Nicolae Vacaroiu si pe Adrian Nastase de la presedintia celor doua camere legislative a obligat PSD la solidaritate, la un armistitiu intern. Instinctul de conservare a determinat grupurile de interese sa puna o relativa surdina orgoliilor si rivalitatilor, facând mai putin stridente fracturile existente intre diverse „factiuni“.
Probabil, si asta a contribuit la decizia de a respinge oferta consultarilor de la Cotroceni. Dar nu cred ca e singura explicatie. Si nici, macar, nu e cea mai importanta. Sondajele din ultima vreme au semnalat o erodare serioasa a creditului de care se bucura Alianta in ochii populatiei. Si inundatiile, si unele gafe ale guvernului, si crizele din Sanatate sau din Invatamânt, si haosul din politica fiscala, si circul din parlament, care tine „afisul“ de peste patru saptamâni, au avut efecte negative pentru tabara „portocalie“. Incât PSD a prins mai mult curaj. Intuieste ca dezamagirile lucreaza pentru spalarea imaginii proaste pe care, ca „partid al coruptilor“, cum e perceput PSD, o duce cu sine.
„Si noi dormim, domnule!“, ar exclama conul Leonida, daca ar fi la fel de naiv si predispus la umor ca pe vremea lui Caragiale.
