Tot mai mult se reliefeaza in ultima vreme necesitatea raspunderii personale pentru greselile comise. Orice culpa dovedita trebuie sa fie sanctionata printr-un verdict, care nu e neaparat numai un verdict juridic. Poate la fel de bine sa fie un verdict dat de opinia publica, de pilda.
Este clar ca orice om e supus greselilor; nu exista om perfect (in afara de Ion Iliescu). Dar fiecare trebuie sa raspunda de greselile sale; chiar si in cazul cind ele n-au fost premeditate sau nu au adus nici un cistig celui care a gresit. Dimensiunea juridica a sanctiunii nu trebuie sa depinda de pozitia sociala sau politica a faptuitorului; insa ea capata o incarcatura morala suplimentara cind faptuitorul ocupa o pozitie inalta in stat sau societate. De aceea, independenta justitiei este imperios necesara si efectiva. Dar oare la noi asa se intimpla?
Din recenta actiune a senatorului Iorgovan reiese ca, in ultimii patru ani, sub conducerea PSD-ului, asa a fost. (Ma refer la actiunea domnului Iorgovan cu privire la casa lui Basescu, nu la trimiterea la dracu’ a lui Adrian Nastase; dupa cum reiese din framintarile din interiorul marelui partid, aceasta actiune este in curs de desfasurare si are toti sortii de izbinda, avind si aprobarea dracului cel mare.) Sint multe fapte care argumenteaza aceasta afirmatie. Iar daca cineva a gresit, a platit.
De pilda, Rodica Stanoiu, pe atunci ministru de justitie, prinsa cu casa-n sacul de dolari, n-a platit? Ba a platit. I s-a dat o sanctiune groaznica. A fost numita consilier pe linga Ion Iliescu.
Dar Ion Iliescu, cind a intervenit in problema retrocedarii imobilelor abuziv nationalizate si am fost amendati la Strasbourg, n-a platit? De fapt, am platit noi, dar cine poate masura fericirea noastra de a plati in locul aceluia care cind rasare si minerii apare! (Sic). Cind s-a dat o lege speciala in urma careia Iliescu a putut fi ales senator, cind Iliescu a facut propaganda electorala, n-a urmat plata? Si plata a fost pierderea alegerilor.
Daca din cei sapte demnitari implicati in accidente de circulatie cu multi morti, nici unul nu mai este in puscarie, aceasta se datoreaza faptului ca pesedeii nu suporta puscariile. Se pare insa ca in viitorul apropiat, in urma tratamentului aparut la sfirsitul anului trecut, care se bazeaza pe medicamentul numit „mesa“, si pesedeii vor putea intra in rindul oamenilor normali.
De asemenea, ca sa se evite repetarea cazului Tarau, care a fugit din tara cu citeva milioane bune de dolari, se recomanda ca anchetele sa aiba loc numai vineri dupa-amiaza.
Sa nu fim totusi rautaciosi. PSD-ul a dus o lupta crunta impotriva coruptiei, lupta cu atit mai dura cu cit coruptii nici nu existau. Erau o creatie a presei si a oficialitatilor straine. Cu chiu, cu vai, a fost depistat unul, in persoana lui Mischie, devenit astfel coruptul de serviciu.
Sa revenim totusi la ultima perioada. Este acuzat Iliescu ca a intervenit in ancheta desfasurata in cazul lui Ion Ion Tiriac. Hai sa fim seriosi! Cine mai e si Tiriac asta? Pai, Iliescu ar fi vrut sa intervina si in ancheta declansata impotriva lui Suca a lui Prapaditu din Cracanatii din Dos, dar daca Suca n-a vrut sa faca trafic cu droguri, ce vina are Iliescu? Suca a furat si el ceva de-ale gurii dintr-o alimentara. Rusine! Din cauza astora nu intram in Europa!
Un caz extrem de interesant este cel al antrenorului Octavian Belu, fara indoiala, cel mai bun din lume, in meseria lui. Dar care a incalcat niste principii morale, ajungind foarte aproape de granita delictelor juridice. S-a evidentiat astfel o dilema: este preferabil un mare profesionist, care a adus multa glorie tarii, dar are unele deficiente de ordin moral sau un om perfect moral, dar mediocru in meseria lui? Raspunsul este numai unul: raspunderea pentru faptele comise nu trebuie sa tina cont de valoarea sau rangul celui care le-a comis. Belu ramine un mare profesionist, dar cu niste limite de moralitate. Pentru primul aspect trebuie apreciat si rasplatit, pentru al doilea insa poarta raspunderea. Subiectiv, dar ingust, as opta pentru accentuarea primului aspect. Citi mari creatori, de geniu chiar, n-au avut probleme de moralitate?
Sa revenim acum la cazul Basescu, in opinia domnului Iorgovan, singurul si cel mai mare corupt din România. Fara a se tine seama de demnitatea care-l onoreaza, cazul trebuie analizat cu obiectivitate si rezolvat conform legii. (Sa speram ca domnul Iliescu nu va da vreun telefon ca sa influenteze ancheta; in bine, evident). Dupa mine, o culpa foarte mare a lui Basescu este ca a cumparat un apartament cam darapanat. Insa faptul ca un alt inalt demnitar si-a procurat mult mai multe case si n-a patit nimic nu poate constitui o scuza. In fond, acel demnitar a fost, intr-un fel, foarte crud pedepsit, fiind constrins sa impuste fiinte fara nici o aparare, ceea ce i-a produs dure mustrari de constiinta.
Un distins jurnalist incheia editorialul sau publicat recent spunind ca e pacat ca tocmai acum, cind a inceput o autentica lupta impotriva coruptiei, sa apara cazul Basescu. Autorul sugereaza numai faptul ca aceasta lupta a inceput tocmai datorita lui Basescu. Si atunci, ce sa mai intelegi? Basescu a inceput aceasta lupta stiind ca va fi nevoie sa se sanctioneze pe el insusi, dind astfel un exemplu teribil? Sau nu cunostea legile in momentul cumpararii apartamentului, ceea ce este de asemenea impardonabil.
Oricum, un efect pozitiv al acestui caz trebuie subliniat. El a trezit, in sfirsit, constiinta unor membri PSD, care acum, ajunsi in opozitie, au inteles ce inseamna coruptia puterii. Fiindca, atunci cind au fost la putere, atitea au facut si n-au raspuns cu nimic.
Dar oare au inteles? Sau actiunea a fost cauzata si de oarece mustrari de constiinta pentru o serie de pungasi aparati in fata instantei?
Oricum, ajungem la ceea ce unii au numit „obsesia lui Basescu“; credibilitatea justitiei.
