Un spectacol amestecat

Nu trebuie sa fac un efort de imaginatie pentru a intui cam ce fel de sentimente ii inspira lui Adrian Nastase niste colegi de partid ca Nicolae Mischie si Bebe Ivanovici. Multe i se pot reprosa actualului premier, si in ce ma priveste am si facut-o, dar in nici un caz nu poate fi banuit, cred eu, de asemenea afinitati si gusturi. Acestea raman apanajul altora, tot din PSD si tot din prima garnitura a partidului. In plus, premierul stie foarte bine, la ora aceasta, ca in relatiile noastre cu autoritatile europene s-a produs o schimbare vizibila si ca momentul este critic. Niciodata pana acum cei de la Bruxelles n-au iesit din uzantele unei ipocrizii profesionale, specifica diplomatilor, in care reprosurile si recomandarile sunt indulcite cu complezente. De data aceasta, au facut-o. Semn ca semnalele venite de la Bucuresti au produs iritare si ca avertismentele date guvernului roman sunt foarte serioase. Daca nu se va intreprinde nimic impotriva „pestilor mari“, cum le-a zis, metaforic, comisarul Verheugen marilor corupti, Romania risca sa nu fie primita in Uniunea Europeana in 2007. Va fi amanata pentru un „mari tarziu“; un „mai tarziu“ vag si periculos, caci poate fi ceva de ordinul calendelor grecesti.

Ani in sir, guvernele post-decembriste au incercat s-o scalde de cate ori li se amintea de coruptie. Ba, ca nu suntem noi o exceptie, intrucat coruptie exista peste tot. Ba, ca ea ar fi sub control. Infiintarea Parchetului Anticoruptie a fost insotita de un mare zgomot propagandistic. Mai lipsea o statuie cu figura lui Vlad Tepes si cu versurile lui Eminescu din finalul „Scrisorii a III-a“ sapate pe soclu pentru a ne astepta la fapte mari pe frontul luptei cu „smintitii“ si „miseii“. Din pacate, PNA a facut ceea ce eu am banuit din capul locului: a ridicat praful prin mahalalele coruptiei, fara sa indrazneasca sa se apropie de centrul ei, deosebindu-se, astfel, radical, de miscarea „mainilor curate“ din Italia care a zguduit viata politica italiana. Si ceea ce era fatal sa se intample s-a intamplat: coruptia de pe malurile Dambovitei a devenit un scandal international. Incat, daca vrem sa ne integram in Europa, taurul trebuie luat de coarne. Sau, macar, de coada. Sunt convins ca nu pentru noi, ci pentru auzul celor de la Bruxelles, Nastase a anuntat recent „toleranta zero fata de coruptie“.

Sigur, nu e nimeni atat de naiv incat sa creada ca „pestii mari“ inoata doar prin apele din provincie. Dar, cum era de asteptat, s-a pornit cu provincia. Mai exact, cu „baronii locali“ care, de multi ani, alimenteaza cu scandaluri pagina intai a ziarelor. Si, cum era, de asemenea, de asteptat, „toleranta zero“ a fost uitata a doua zi. PSD nu s-a delimitat de „baronii“ sai, nici nu le-a retras sprijinul politic pentru functiile administrative, care le lasa in maini painea si cutitul, ci le-a dat doar o mica recreatie „de partid“ pana va trece „furtuna“ iscata la Bruxelles.

In cel mai pur stil autohton, spectacolul „suspendarilor“ s-a transformat, dupa primul act, din melodrama in farsa. Unii dintre „baronii“ de care conducerea centrala a indraznit sa se atinga s-au revoltat, refuzand sa joace rolul lui Motoc, si au amenintat cu represalii. N-au ezitat sa le aduca aminte celor de la Bucuresti ca au varsat multi bani in „pusculita“ partidului si au bombanit ceva despre „ingratitudine“. Clientela „suspendatilor“ s-a tulburat si ea. Prin Ilfov, s-au auzit si strigate comice: „Cui ne lasi, Bebeee…?“ Drept care PSD a dat asigurari ca totul „se aranjeaza“. Stalpii partidului, oricat de putrezi, nu vor fi inlaturati.

Doua concluzii se pot trage din acest spectacol amestecat, in care dramele Romaniei sfarsesc, cum spunea Paul Morand, in comic. Pe de o parte, ca, in prezent, coruptia de la noi e impartita pe „feude“. S-a „feudalizat“. Pe de alta parte ca, intr-un partid cum e PSD, bazat atat de mult pe coruptie, „toleranta zero“ nu e nici macar o utopie. E o gluma. Sau nici atat.