Despre organizarea serviciilor publice

Ca multă altă lume, ştiu şi eu că trebuie să plătesc taxe pe maşină (eu nu am carnet, dar nevastă-mea are şi, slavă Domnului!, il foloseşte, cind nu i-l ridică poliţia pentru exces de viteză, că dinsa crede că maşina e racheta Sputnik) şi pe apartamentul de la etajul nouă din Bucur Obor. Dar nu mă indemn niciodată să mă duc să le plătesc. Ştiţi cum este. Acum n-am timp. Săptămina următoare nu sint bani destui. Peste două săptămini am uitat. Şi uite aşa trece anul şi nu am plătit taxele pe proprietate.

In anul 2001, am primit acasă o scrisoare frumoasă semnată de primarul sectorului in care locuiesc in care imi spunea că am atita de plătit pentru casă, pentru maşină. Plus o grămadă de penalităţi pentru cele neplătite ani de-a rindul. Cred că a doua zi am trimis pe cineva cu banii, mi-a adus chitanţa şi mi-am luat un gind. Anul următor la fel, numai că nu mai aveam penalităţi, ba mi-a mai dat şi o reducere pentru că am plătit la timp. In 2003, nu am primit nici o scrisoare. O fi luat-o cineva de la cutia poştală, n-o fi venit, cine ştie! Oricum ar fi, nu am plătit. Acum, la inceput de ianuarie 2004, am primit din nou epistola, in care primarul spunea şi ce a făcut cu banii de anul trecut. Am trimis să se plătească, visind la momentul cind voi sta in faţa calculatorului şi-mi voi vira taxele prin internet. S-ar putea să prind momentul, imediat după ce ies la pensie. Adică peste vreo zece ani.

Aceasta inseamnă administraţie coerentă şi responsabilă. Nimeni nu plăteşte taxe de bunăvoie, dar toată lumea ştie că poţi scăpa de orice in afară de taxe şi de trecerea pe altă lume. Fie mai bună, fie mai rea, vom vedea. Dacă administraţia iţi trimite scrisoare din timp, procentul celor care plătesc la vreme şi integral este mult mai mare decit dacă funcţionarii respectivi stau la ghişeu şi aşteaptă cu ochii in soare să le pice taxele din cer. Dacă fetele de la casierie au un calculator, ştiu să-l folosească, o bază de date, apasă pe butoane, se uită pe ecran şi-ţi spun că mai ai de plată o restanţă pe de cind era bunica fată, trebuia plătită către Imperiul Austro-Ungar, dar nu-i nimic, o poţi plăti acum. Administraţia publică inseamnă calculatoare, baze de date şi disciplină. Mai inseamnă ceva, dar mi-e frică să scriu, să nu cumva să fiu considerat plecat cu pluta: respect faţă de plătitorul de taxe. Salariul prefectului este plătit din banii de taxe. Salariul primarului la fel. Aceste salarii nu sint drepturi pentru inteligenţa lor ieşită din comun, pentru felul in care ne fac morală că nu sintem civilizaţi, ci pentru munca pe care o depun. Iar munca lor este să ne ia banii, să facă treabă şi să ne raporteze ce au făcut. Dacă vor să-i mai votăm o dată.

Duminica trecută m-am dus la urgenţă, cu o gilmă cit toate zilele sub bărbie. Nu vă povestesc cum arată secţia de urgenţă la Facultatea de Stomatologie din Bucureşti. Cum arată scările, saloanele, toaletele, geamurile, scaunele dentare, pereţii. Ştiţi şi dumneavoastră: rupte, stricate, murdare, vechi, neingrijite, nu mai am adjective. Mă vede un băiat tinăr şi spune: „Aveţi o piatră pe canalul glandei salivare. Mergeţi la parter, faceţi o radiografie (dar trebuie să plătiţi două sute şi ceva de mii de lei) şi veniţi inapoi“. Mă duc la parter (liftul nu merge), stau la coadă, intru la radiografii şi doamna respectivă imi spune: „Aaa, nu se poate, veniţi miine dimineaţă“. Vin miine-dimineaţă, ce să fac – spun eu, cu fatalismul celui care a trăit vremuri şi mai proaste. Mă intorc la doctor, acesta nici măcar nu se miră că nu se pot face radiografii, nici măcar nu intreabă de ce nu se pot face. Zice „Hai să vedem dacă putem să facem ceva fără radiografie. Dar n-am anestezic“. „Nu-i nimic“, zic eu cu aerul celui care a avut dureri mai mari pe lume. Şi tinerelul cu mina lui de aur imi scoate piatra şi-mi dă drumul acasă. A doua zi mă intorc, stau la coadă, imi scot fişa, stau la coadă, imi fac radiografia, stau la coadă şi ajung la doctor. „Nu mai aveţi pietre“, imi spune el. „Să-ţi dea Cel de Sus sănătate“, ii urez eu şi mă uit cum pot să-i dau şpaga. Pregătită din vreme, in plic opac. Şi el zice: „Nu-mi daţi mie nimic. Vedeţi că la radiografie e o mamă cu doi copii care nu are să plătească filmele“. Mă duc jos, plătesc, mama şi copiii sint rezolvaţi. Dar imi vine să blestem pe cineva. Şi am uitat pe cine.

Iar seara, baroneasa Nicholson imi spune că avem probleme cu administraţia publică, cu justiţia, cu corupţia, cu sistemul de sănătate publică. Dau din cap cam pieziş să nu se vadă gilma incă neretrasă. Dacă zic că nu are dreptate, mă bate Cel de Sus că mint. Dacă zic că are dreptate, atunci s-ar putea să mă acuze cei nevăzuţi, care ne ascultă, că nu sint patriot. Şi tac şi eu ca prostul.