Cu indoieli despre optimism

Animalele – suntem asigurati de specialisti – nu cunosc disperarea. Unii vor zice ca n-ar fi trebuit sa avem parte nici noi de ea. Ma tem, insa, ca fara disperari multe lucruri n-ar fi fost facute si ca insasi speranta se naste, uneori, la limita, din disperare. E adevarat ca exista doua feluri de disperare. Unele te golesc de orice putere de a astepta, dar te golesc si de teama. Iti zici ca nu mai ai ce pierde sau nu te mai intereseaza ce pierzi. Nu mai stii decat ca „asa nu se mai poate“. E ceea ce ne-a scos in strada la 21 si 22 decembrie ’89. Eram optimisti, atunci? Poate, altii, da. Eu n-am fost optimist pana in clipa in care l-am vazut pe Ceausescu fugind cu elicopterul. Disperati, am gasit, insa, in noi curajul de a nu ne mai fi frica.

In viata curenta, in conditii normale, e firesc, desigur, sa fim optimisti. Altfel, cu ce incredere putem astepta ziua de maine? Indoielile fac parte din igiena mintii, dar cand omul nu mai are decat indoieli e in pericol. Ramane fara puncte de sprijin.

Aceste ganduri mi-au fost inspirate de sondajul Gallup care a sondat optimismul pe mapamond la sfarsitul lui 2003. Sondaj contestat la Bucuresti de unele voci cu argumentul ca a fost manipulat pentru a face din noi unii din marii optimisti ai momentului. Daca luam in serios versiunea pusa in circulatie de agentia Mediafax, numai americanii si englezii ar fi mai optimisti decat noi, ceea ce, sa recunoastem, suna destul de surprinzator, ca sa nu zic suspect.

Mie, sondajul cu pricina mi-a provocat, mai intai, un zambet. Cum sa sondezi ceva atat de inefabil ca optimismul? Banuiesc ca domnii de la Centrul pentru Studierea Opiniei si Pietei, care au furnizat date despre optimistii din toate tarile cuprinse in sondaj, nu s-au gandit la teoria lui Chesterton, ca umanitatea produce optimisti atunci cand inceteaza sa produca oameni fericiti; teorie care ar justifica, oarecum, rezultatele in ce ne priveste. Probabil, l-au lasat pe fiecare dintre cei intrebati sa inteleaga ce vrea prin optimism.

Si de ce n-ar fi fost unii care sa rationeze astfel? „Mai rau decat e acum, sper sa nu fie. Deci, sunt optimist“. Dar imi amintesc ca, la noi, in afara de „optimistii de profesie“, dornici sa fie pe placul guvernului din diverse motive si sa nu auda de nelinisti, de ingrijorari (pe care eu i-am impartit in trei categorii: incapabili de indoieli, cinici si oportunisti), exista, nu putini, optimisti sinceri, de buna credinta, pentru care optimismul are rol de sedativ, de drog. Am si o experienta personala in privinta aceasta. De mai multe ori, in ultimii patrusprezece ani, am fost invinuit de persoane de o onestitate evidenta ca as fi prea sceptic. M-am vazut chiar, de cateva ori, comparat cu Cassandra. Am incercat sa ma apar cu argumentul ca din orice dictionar de mitologie se poate afla ca sarmana Cassandra, pedepsita de Apolo sa nu fie crezuta (fiindca dupa ce i-a dat harul profetiei, n-a vrut sa se culce cu el), a prevazut exact toate nenorocirile ce urmau sa se intample, numai ca nimeni nu i-a ascultat avertismentele. Inutil. Am incercat si altfel: „N-au fost plini de deceptii ultimii patrusprezece ani?“ „Da, si ce-i cu asta?“, mi s-a raspuns. Am apelat la logica. „De vreme ce au existat atatea deceptii, atatea asteptari inselate, atatea temeri care s-au confirmat, n-ar fi cazul sa luam in seama, macar, temerile, ingrijorarile de azi, pentru a evita in viitor alte deceptii?“ Numai ca, exact ca pe muntele lui Sisif, bolovanul s-a rostogolit din nou la vale. Pana la urma, m-am impacat cu ideea ca romanilor nu le plac indoielile. Cred ca noi am fi in stare sa palavragim despre speranta si sa-i admonestam pe sceptici si in drum spre infern. Nu prea vrem sa stim ca optimismul practicat ca sedativ, ca drog, ne lasa descoperiti in fata primejdiilor si a ghinioanelor, ne face si mai vulnerabili, in vreme ce ingrijorarile ne mentin intr-o stare de veghe atenta, de luciditate. Eu, unul, cred ca atunci cand vom avea mai multi sceptici care sa-si exprime temerile legate de tranzitia noastra vor exista mai multe sanse de a ne apropia de normalitate.