Dilemele lui Ion Iliescu

Cand nimeni nu se astepta, Miron Cozma, liderul mineriadelor, a revenit in actualitate. Posibila lui gratiere pluteste in aer. Vechi pasiuni care inflamau vocabularul prin anii ’90 au iesit din uitare, unde stateau printre alte relicve, si tulbura iarasi spiritele. S-au inregistrat si proteste. Se fac si pronosticuri.

E posibil ca Ion Iliescu sa fi asteptat un moment favorabil pentru a-l scoate din inchisoare pe Miron Cozma. Si nu exclud nici posibilitatea ca in aceasta dorinta sa fi prevalat nu calcule obscure, ci sentimentele, precum si convingerea – de ce n-ar fi sincera? – ca turbulentul personaj a primit o pedeapsa „exagerata“. La urma urmei, orice om cu o sensibilitate normala nu poate fi fericit, cred, sa stie pe cineva in puscarie, chiar daca, rational, iti dai seama ca puscariile sunt la fel de necesare, in lumea civilizata, ca bisericile.

Dar parerea mea e ca Ion Iliescu a fost surprins de virulenta unor proteste. Probabil, cand a spus ca se va gandi la ipoteza unei gratieri, a mizat pe ceea ce sterge uitarea. Va fi crezut ca necazurile, suferintele si mizeriile tranzitiei au anesteziat traumele lasate de mineriade. Nu se astepta, poate, ca „evenimentul“ sa resuscite atatea amintiri dureroase. Si va fi redescoperit – cel putin, asa sper – ca nu are aceleasi drepturi la compasiune ca o persoana particulara. O persoana particulara isi poate permite sa se gandeasca numai la ceea ce simte. Si oricat ar sti ca Miron Cozma a provocat tarii un rau imens prin escapadele minerilor, ducand Romania pana in pragul razboiului civil, i-ar fi greu, poate, sa zica: nu, sa putrezeasca acolo in puscarie, fiind un pericol social si national. Iliescu, in schimb, ca sef de stat, nu-si poate pune in balanta sentimentele proprii. E obligat, prin functie, sa se gandeasca numai la binele public, la ratiunile statului. El nu poate, in mod normal, sa evite constatarea ca Miron Cozma nu e doar o problema penala. Altfel spus, nu poate trece cu vederea peste modul brutal in care Miron Cozma a calcat in picioare principiul suprematiei legii, chiar daca acest principiu e decorativ in Constitutie. Si cum sa ierti, fiind sef de stat, fara garantii ca istoria nu se va repeta, tentativa de a inlatura cu bata guverne, de a transforma in anarhie democratia, ma rog, cata democratie avem noi? Mai ales ca, sangerand din nou, ranile vechi pot activa tensiuni pe care le credeam depasite.

Dar sa zicem ca lui Ion Iliescu nu-i pasa de implicatiile etice pe care le poate avea o eventuala gratiere a lui Miron Cozma, intrucat politica n-are sentimente, ci doar interese. Sa zicem ca nu se sinchiseste prea tare nici de faptul ca, inca o data, se va vedea ce inseamna „stat de drept“ in Romania. Si ca nu-l tulbura nici faima „terorista“ a lui Miron Cozma, din vremea cand Valea Jiului devenise un soi de „regiune autonoma“, desi terorismul e azi pus la zid.

Raman, totusi, doua categorii de consecinte, previzibile, despre care ma intreb: nu-l intereseaza, oare? Pe de o parte, Iliescu ar pierde, probabil, in ochii multora, prin acest gest, capitalul de simpatie acumulat in ultimii doi sau trei ani in care a lasat impresia ca si-a inteles unele greseli savarsite in mandatele precedente. Dintr-o data, in scena s-ar intoarce Ion Iliescu cel de-acum zece, unsprezece ani. Ii convine asta in final de cariera? Apoi, de aceasta gratiere ar profita, cu siguranta, cei care l-au condamnat pe Cozma. Ei vor sari ca arsi pentru a vorbi de „pasi inapoi“, de „restauratie“. Parca il si aud pe Emil Constantinescu facand vocalize pe tema aceasta ca sa iasa din dezinteresul aratat de romani incercari lui de a reveni in politica. E dispus oare Ion Iliescu sa-i dea o mana de ajutor lui Constantinescu ca sa-si amelioreze situatia de personaj politic expirat? Astept si eu sa ma lamuresc ca si dumneavoastra.