Rusia

Vizita presedintelui Iliescu la Moscova a fost una de mult aminata. Macar ca fost student la inceputul anilor ’50 la Moscova trebuia sa se duca mai devreme si sa-si impartaseasca amintirile cu fostii colegi. Lumea a uitat de Gorbaciov si de zvonul ca au lucrat impreuna la comsomolul universitatii. Gorbaciov, omul anului 1989, este azi un fost lider politic, care mai incearca uneori iesirea la rampa. Cei doi nu s-au vazut saptamina trecuta. Merita. Pentru ca, evident, Iliescu vrea sa evite sa aiba soarta lui Gorbaciov. Azi un simplu particular. Iliescu doreste sa ramina si dupa retragerea de la presedintie, sa joace un rol important in politica romaneasca. Modelul lui este, evident, rivalul chinez, Deng Siao Pin, care a ramas numarul unu al politicii chineze pina la moarte. Si as spune, si dupa.

Una peste alta, vizita s-a incheiat cu ceva, nu a fost una de curtuoazie. Avem un tratat cu Rusia. Se pare ca relatiile s-au mai incalzit. Premierul Nastase a gasit, in urma cu ceva vreme, niste rusi de gheata la Moscova. Poate ca le era si lor drag sa semneze tratatul, si faceau presiuni… psihologice. La chestii din astea se pricep bine si de mult. Acum, protocolul a fost cum trebuie, fanfarele, ceremoniile, tot tacimul. Era si timpul. Chestiunea trena de prea multa vreme. Daca facem o retrospectiva, ne amintim cum, imediat dupa revolutie, ministrul de externe al URSS, Edvard Sevardnadze, a venit la Bucuresti si a facut drumul de la Aeroportul Otopeni la Palatul Victoria intr-un tanc. Zile fierbinti pe gerul Bobotezei! Apoi era cit p-aci sa semnam tratatul, in aprilie 1991. La Moscova s-a semnat, dar reactia din tara a oprit ratificarea in parlament. Asa am ramas fara… De aici, relatiile cu Rusia s-au racit. Noi am tot zis de tratatul Ribbentrop – Molotov, de Basarabia si Bucovina, de tezaur. Ei s-au facut ca nu aud si si-au vazut de treaba. Alte state si-au rezolvat problemele pe diferite teme si au semnat. Polonia, de pilda. Daca in 1991 noi eram singurii care semnaseram, in 2003 eram singurii care nu semnaseram inca un tratat cu Rusia. Noua ne place sa facem exceptie.

Momentul cel mai tare al povestii a fost cind Evgheni Primakov a venit la Bucuresti, si era prim- ministru, sa semneze. Avea cerneala pregatita in stilou. Partea romana l-a trimis acasa ramburs, cu geanta goala. Rusia a luat rau afrontul. Bucurestiul a refuzat atunci sa semneze, desi negociase si se ajunsese la o forma finala a textului. Motivul: nu e oportun. Adica se apropiau alegerile, eram in 1995, si cadea greu la electorat. Putea fi o tema dificila de campanie. Uite- asa, vremea a trecut. Constantinescu nu a vrut nici el sa se apropie de subiect. A preferat sa semneze in graba, eram inainte de summit-ul de la Madrid, un tratat cu Ucraina, foarte prost pentru Romania. Se spera atunci ca, daca semnam, vom fi membri NATO. Nu am reusit nici una, nici alta. Am ramas cu tratatul, iar de intrat in NATO s-a intimplat abia dupa dezertarea lui Constantinescu de la Cotroceni.

In 2003, climatul e schimbat. Lumea pare sa se teama mai putin de Rusia. Si asa tot au mai aparut discutii despre tezaur, despre Pactul Ribbentrop – Molotov. Dar tonul a fost mult mai putin infierbintat. Acum ne gindim mai mult sa avem liniste, sa avem relatii normale. Chestiunea nu putea fi aminata la nesfirsit. Apoi ne gindim la afaceri, la piata uriasa care e Rusia, la resurse, la bani. E mai sanatos asa. Romania a iesit din Rusia cu produsele sale in anii ’90, din motive ideologice adesea. Altii s-au grabit sa mearga acolo pentru a face comert. Si nu le-a mers rau. Apoi e clar ca economia romaneasca s-a vazut concurata de produsele occidentale mai ieftine si mai bune. Si aici nu sint multe de spus. O luam de la inceput. Un obstacol a fost trecut.