CONTRAOFENSIVA

O sa avem remaniere de guvern. Chiar mai mult decit atit, o simplificare a lui. In iarna asta, „remanierea“ era o sperietoare, o riposta, dupa refuzul lui Iliescu de a accepta alegeri anticipate. Ideea a cazut atunci. A fost nevoie de sase luni de negocieri in culise, de conciliabule prelungite pentru a se trece la pasul hotaritor. Afacerea e delicata pentru ca guvernul – asa cum a fost conceput in 2000 – era efectul unor compromisuri interne. Lista a trebuit sa satisfaca atunci multe interese, vanitati si era expresia unor raporturi de forta din interiorul PSD. Factorul Iliescu a jucat, de asemenea, un rol decisiv. Unii dintre membrii guvernului au fost amprentati de fidelitatea pentru actualul presedinte. Altii de dependente legate de premier etc. Altii, nu stii pe ce teren sa ii plasezi, fac propriul lor joc. A rezultat un guvern prea numeros si la capitolul ministri, dar mai ales la cel al adjunctilor lor. Asa au fost satisfacute toate pretentiile. Intre timp insa, in 2003 lucrurile s-au schimbat. Mai ales raporturile de forte interne.

Lucrurile au mers pina acum multumitor. Echipa a aratat destula coeziune. A parut ca – pina la un punct- stie ce vrea. A avut un calendar si s-a tinut de el. Dupa Praga si Copenhaga, si mai ales dupa ratarea alegerilor anticipate, lucrurile s-au schimbat. Cadenta s-a pierdut. Guvernul a inceput sa ezite, a parut lipsit de directie. Si chiar daca nu a oferit spectacolul jenant oferit de administratia Constantinescu si guvernele sale multicolore, puse pe certuri, totusi fisurile au inceput sa se vada. L-a tinut de-o parte de incurcaturi mai mari si faptul ca este un guvern monocolor. Si destul de etans. Presa are putine informatii despre disputele din interior. Disciplina de partid conteaza si se vede, mai ales in timpuri mai dificile. Ideea remanierii, a „restructurarii“ mai exact spus, s-a impus. A taia in carne vie, a imputina masiv numarul de ministere inseamna a atinge multe interese care pareau pina acum o vreme de neatins. Sase luni de negocieri a trebuit pentru a face, in sfirsit, mutarea.

Un anumit factor a grabit lucrurile. Ultimele sondaje arata o scadere de popularitate. E vorba de mai mult de zece puncte. Cineva trebuie sa fie ingrijorat si are si de ce. Alegerile bat la usa. Guvernul are nevoie de o noua imagine. Sigur ca a fost o iarna prelungita la mijloc. Sigur ca erodarea e normala dupa doi ani si jumatate de guvernare. Dar ce politician ar privi calm perspectiva de a avea un esec? Or, daca tendinta de declin se instaleaza, atunci vom avea alta configuratie a puterii in primavara 2005. Mai sint doua ierni pina la campania pentru parlament si se pot intimpla multe. Cum poate fi oprit declinul? Guvernul, totusi, daca se tine de parcursul spre UE, va trebui sa ia destule masuri dureroase. Va tine el – ca pina acum – linia spre Bruxelles? Sau va incerca sa mituiasca electoratul, oferind mici avantaje de moment? Faza decisiva a schimbarilor poate fi ratata tocmai de suprapunerea cu o perioada electorala. Si daca pierdem si trenul asta, nu stim cind si unde va mai veni altul. Si, mai ales, daca va mai veni unul.

Sub aceste doua prioritati – alegerile 2004/2005 si Bruxelles – prima decizie a fost sa se simplifice guvernul. E inceputul unei contraofensive, care trebuie sa opreasca scaderea popularitatii din sondaje, dar si pentru a satisface cerintele deloc simple ale UE. Nu cred ca aceasta desfasurare se va opri aici. Aspectul interesant este ca noua formula guvernamentala satisface ambele cerinte. Nu vad ce alti pasi ar reusi sa impace in asemenea maniera si una, si alta. Masurile de reforma ar aduce destule nemultumiri, cu pretul scaderii popularitatii guvernului. Pretul se va simti la urne. A renunta la aceste masuri inseamna a pierde contactul cu UE. Cu un pret si mai mare.