Gestionari inventivi

Spitalele, medicii de familie, policlinicile de stat, dispensarele sint toate finantate dintr-un pachet de taxe cunoscute de contabili sub numele de CASS – contributii la asigurarile sociale de sanatate. Din aceste taxe, foarte mari pentru nivelul salariilor din Romania, se aduna anual aproape un miliard de dolari. Firmele private platesc de obicei aceste taxe, nu numai de frica penalitatilor si controalelor, ci pentru ca multe drepturi ale salariatilor sint legate de plata la zi a acestor taxe, altfel impovaratoare.

Banii de asigurari de sanatate sint prin urmare banii oamenilor, statul nu da nimic, chiar daca opereaza spitalele, policlinicile, cumpara medicamente, angajeaza medici si personal sanitar. Asigurarile de sanatate constituie un fond excedentar, respectiv, la sfirsitul anului, ramin de obicei citeva mii de miliarde de lei (citeva zeci de milioane de dolari, ca sa ne fie mai simplu). La fel sint bugetele asigurarilor locale, excedentare si ele. La fel si fondul de somaj, acumulat prin taxele asupra salariatilor care platesc pentru ca daca, Doamne fereste!, ajung in somaj, sa aiba de unde lua o mica suma de supravietuire pina isi gasesc un alt loc de munca. Pensiile se platesc si ele din taxe speciale, numai ca fondul de pensii este de obicei deficitar, nu excedentar, din foarte multe motive, pe care nu le amintim aici.

Unul din bugetele cele mai deficitare este bugetul fiscal al statului, constituit din taxe si impozite numite fiscale, respectiv impozite pe salarii si colaborari, TVA, taxe vamale, accize. Din acest buget fiscal al statului sint platiti politistii, preotii, vamesii, functionarii statului, pompierii, jandarmii, profesorii si invatatorii, ofiterii si subofiterii, politicienii, respectiv cei care fac o munca in folosul tuturor, fie ca asigura invatamintul, functionarea institutiilor statului, bisericilor etc. Din pacate, tot din acest buget fiscal al statului sint platite si salariile, investitiile, taxele generate de intreprinderile economice aflate in proprietatea statului care genereaza pierderi constante. Cu o mindrie nedisimulata aflam ca TAROM, compania de aviatie a statului roman, o adevarata forta pe piata de aviatie mondiala, cu doua Airbus-uri si vreo sapte Boeing-uri, a pierdut, in 2000, 55 de milioane de dolari, in 2001, 45 de milioane, si in 2002, numai 35 de milioane de dolari. Cu cit pierde TAROM-ul pe an s-ar putea plati pensiile dintr-un judet intreg. Tot cu nedisimulata mindrie patriotica aflam ca intreprinderile feroviare pierd vreo 350 de milioane de dolari pe an si mai si cumpara automotoare de 250 de milioane de dolari, asa, ca sa avem si credite de platit, nu numai pierderi considerate de acum normale. TERMOELECTRICA, sursa tuturor batailor cu facturile la incalzire, pierde si ea vreo 400 de milioane de dolari pe an. Si nu am listat aici decit cele care apar prin presa, foarte imprecis si foarte vag, nimeni nu este dispus sa comenteze ca gestioneaza un sector care pierde bani.

Inainte de 1997, toate aceste taxe si impozite se varsau intr-un fond comun, gestionat de Ministerul Finantelor, si apoi se cheltuiau dupa cum spunea Legea bugetului aprobata de parlament. Dupa 1997, la presiunea organismelor internationale, in special FMI si Banca Mondiala, fondurile au inceput sa se separe, ce se aduna la pensii se da la pensii, ce se aduna la sanatate se da la sanatate si asa mai departe. Numai ca atunci s-a vazut limpede ca bugetul fiscal al statului nu putea sa asigure si pierderile din intreprinderile economice si functionarea serviciilor publice. Asa ca guvernarea CDR cu cei trei ministri de finante recunoscuti pentru valoarea lor mondiala (nu-i uitati, ca multa durere au adus acesti oameni in Romania, respectiv Ciumara, Daianu si Remes) au recomandat majorarea taxelor, care au ajuns in 2000 la un nivel la care 90 % din firmele romanesti nu mai puteau plati.

Ce-a facut guvernarea PSD? In loc sa taie in carne vie in intreprinderile care produceau pierderi cu toptanul, le-a mentinut in viata. Le-a ajutat sa se imprumute pe piata interna si internationala. Le-a aprobat bugete de venituri si cheltuieli care aratau clar ca aceste intreprinderi consumau venit national in loc sa-l produca. Cum bani nu erau destui, guvernarea PSD a nationalizat fondul de pensii, fondul de somaj, a redus cheltuielile autoritatilor locale, s-a imprumutat. A redus deficitul bugetar general si deci inflatia. Dar nu a intervenit deloc in taierea pierderilor. Ca urmare, sistemul de sanatate a intrat in criza, iar inflatia pindeste la usa.

Nu stiu de ce cred asta, dar multi oameni vad solutia.