„Suveranitatea“ buzunarelor

Nu-mi dau seama daca parlamentarii in cauza sunt deficitari in ce priveste bunul-simt sau in ce priveste arta ipocriziei. Altfel spus, daca obrazul gros sau starea precara a inteligentei ii determina sa se preteze, prea pe fata, la lucruri ce frizeaza indecenta. Ce se intimpla la Comisia juridica a Camerei Deputatilor care ba accepta, cu grimase, publicarea averilor demnitarilor in „Monitorul oficial“, ba revine, a doua zi, la varianta „netransparentei“ sau ce se intampla cu repunerea periodica pe tapet a proiectului de a se da pensii speciale pentru parlamentari reprezinta, de aceea, nu doar un scandal. „Intamplarile“ respective dezvaluie, as zice, o grava incapacitate „stilistica“. Un politician nu inceteaza, probabil, nicaieri sa-si vrea, mai intai, binele propriu, desi a fost ales – in cazul parlamentarilor – sa se ocupe de binele public. Dar se lupta pentru binele propriu avand grija sa n-o faca in mod grosolan, prea batator la ochi. Isi foloseste resursele de tact, de smecherie, de viclenie (resurse de care un politician veritabil trebuie sa dispuna) pentru a nu lasa impresia ca se bate pentru binele propriu, ci, dimpotriva, pentru binele public. Or, se pare ca demagogii nostri sunt, cei mai multi, de tot rudimentari, lipsiti de orice subtilitate. Pe vremea cand se gasea in opozitie, PSD se lauda cu un proiect legislativ care cerea sa fie cunoscute averile demnitarilor. Acum, a facut o intorsatura de 180 de grade. Si cu ce argumente? Argumentul cel mai des folosit e de un ridicol total. Cica hotii s-ar putea orienta dupa „Monitorul oficial“ unde sa dea loviturile! De parca nu s-ar vedea cu ochiul liber vilele luxoase ridicate de cei care au stiut sa faca din o functie publica o vaca de muls. Si care, in teorie, ar trebui sa fie „servitorii cetatenilor“, nu viceversa.

Inca si mai nerusinata e pretentia „alesilor“ de a-si vota pensii speciale, de vreo sapte-opt ori mai mari decat cele ale cetatenilor pe care ei ii considera, probabil, de „second hand“. De cite ori vine vorba de ei, parlamentarii nostri tin sa se compare cu parlamentarii din Occident, socotindu-se niste „defavorizati“, caci nu se bucura de toate privilegiile colegilor lor apuseni. Nu prea le pasa, se pare, „alesilor“ ca populatia Romaniei traieste mult sub nivelul cel mai de jos din Occident. De nu cumva, potrivit lor, ar trebui sa ne integram in Europa, deocamdata, prin ei, prin „alesi“. Cu „poporul de rand“ vom vedea mai tarziu ce se va intampla. De cate ori se discuta, la Camera sau la Senat, despre starea mizerabila, dezastruoasa, in care se gasesc asistenta sanitara, invatamantul, cultura, deputatii si senatorii zic: da, intelegem, avem toata compasiunea pentru compatriotii nostri aflati in dificultate, dar nu sunt bani pentru a aloca fondurile necesare domeniilor respective; trebuie sa ne descurcam cu ce avem, potrivit proverbului cu „plapuma“. In schimb, cum vine vorba de pensiile lor speciale, problema banilor nu se mai pune. Se gasesc bani. Si ceea ce e interesant, dar si penibil, dispar, brusc, transeele dintre Putere si Opozitie. Nu se mai vad. Un consens de haita se stabileste subit. Nimeni nu e contra. Nimeni n-are obiectii. Si totul se petrece fara nici un semn de jena, ceea ce, dupa parerea mea, e nu numai o carenta etica. Arata calitatea joasa a imaginatiei parlamentarilor grabiti sa-si asigure pensii „de lux“. Nu-si dau seama, probabil, ce efecte dezastruoase au „ispravile“ lor asupra ideilor romanilor despre democratie. „Suveranitatea poporului?“, se intreaba, fara voie, cel scarbit de ceea ce afla. Care suveranitate? A cui? A buzunarelor celor care o invoca?

Si se mai mira parlamentarii cand sondajele asaza parlamentul pe unul din ultimele locuri in ce priveste credibilitatea! Ii auzi pe unii dintre cei „surprinsi“ aruncand vina pe presa, care ar da o imagine falsa a celor petrecute in parlament, ori pe televiziune care-i arata pe „alesi“ motaind sau citind ziarul. N-am auzit pana acum un singur parlamentar care sa admita lucid: „Din pacate, noi le oferim cetatenilor motive de antipatie“.

Ba chiar de dispret, as zice eu.