Pentru o adevarata Zi Nationala

Nu mai e nevoie s-o demonstram. Sarbatorirea Zilei Nationale a Romaniei a stat sub semnul searbadului. Solemnitatile s-au impartit in trei locuri: Bucuresti, Cluj, Alba-Iulia. Parlamentarii au tinut sesiunea solemna cu citeva zile inaintea datei de 1 Decembrie. Parada militara de la Bucuresti a fost saraca. Saraca rau de tot! A durat doar sase minute si a oferit batrinului Arc de Triumf privelistea unei osti de strinsura. Spre deosebire de anii anteriori, au fost politiceste toate ratiunile ca sarbatorirea sa fie fastuoasa. Nu s-au mai afirmat certurile dintre opozitie si putere. Nu s-au mai lansat torpile impotriva UDMR si, prin ea, impotriva Budapestei. Mai mult, intr-un gest de inteligenta politica, premierul Adrian Nastase a sarbatorit Ziua Nationala in capitala Ungariei. Deplasare ostentativa, menita a exprima noua realitate a relatiilor dintre doua tari, pina nu demult in controversa acerba. Si, cu toate acestea, sarbatorirea nu s-a ridicat nici la jumatate din inaltimea atentiei de care trebuie sa beneficieze Ziua Nationala.

Unul dintre motive trimite la succesiunea in timp a lui 1 Decembrie. Ziua Nationala a picat in acest an dupa momentul admiterii in NATO si al vizitei lui Bush. Cu amindoua prilejurile, s-au epuizat toate cuvintele mari din magazia de Propaganda si Agitatie. S-au epuizat, in acelasi timp, si rezervele nationale de zaiafet. N-a trecut bine un moment al iarmaroacelor cu banchete de strada, cu placinte, vin si mititei, oferite gratuit poporului suveran, cu horele incinse pe sol si pe micul ecran, c-a si venit comanda unei alte petreceri. Ca si necazul, bucuria se strepezeste cind se prelungeste peste fire. Ziua Nationala a aparut romanilor, si a fost petrecuta ca atare, sub semnul unui apendice la Serbarile de la Praga si Bucuresti.

Apropierea in timp de alte momente de chef patriotic e doar una dintre explicatiile alandalei. O alta explicatie, poate cea mai solida, trimite la o realitate postdecembrista: n-avem inca o reglementare legislativa a sarbatoririi. Sa se stabileasca, o data pentru totdeauna, sau, ma rog, o data pentru citiva ani, procedurile standard de 1 Decembrie. Cine si ce sarbatoreste, unde se sarbatoreste, ce bani sint alocati manifestarilor. O data precizate momentele-cheie oficiale – sedinta solemna a parlamentului, parada militara, focurile de artificii -, ramine la dispozitia alesilor locali si a organizatiilor civice fantezia initiativelor particulare. S-ar evita astfel concurenta dintre Bucuresti si Alba-Iulia, caracterul sarac al paradei militare (care va beneficia prin lege de fonduri bugetare), initiativele giumbuslucase, gen cazan cu fasole si cirnati. Nu in ultimul rind, 1 Decembrie trebuie scos din regimul ingust al rememorarii istorice sub semnul polemicii discrete pe tema Ardealului si lasat sa se desfasoare in regimul mai larg al sarbatorii, cu notele sale specifice: petrecerea, manifestatiile populare, focurile de artificii. In Franta, de exemplu, 14 iulie nu e prilejul litaniilor televizate despre asediul Bastiliei si nici al reafirmarii unitatii nationale. Se serbeaza pur si simplu, deoarece Ziua Nationala nu e legata fixist de un eveniment precis, care e musai sa fie reamintit prin clisee de istorie scolara.

O asemenea reglementare ar fi nu numai necesara, dar si posibila. Pe drumul catre normalitate, Romania nu mai cunoaste un 1 Decembrie folosit de politicieni, ca altadata, pentru dispute stupide, incheiate cu scandaluri de mahala. S-au creat astfel conditiile pentru o sarbatorire fireasca, normala, a Zilei Nationale. O sarbatorire la standarde europene.