Inviorarea Opozitiei

Vreme de aproape doi ani, am asteptat in zadar ca Opozitia sa invete ceva din lectia usturatoare a alegerilor trecute. Din pacate, tot ce ne-a oferit a fost un spectacol dezolant: un balci prelungit si strident la taranisti, certuri mai discrete, dar la fel de „inteligente“ la liberali, si un comandant de nava, agitandu-se singur, pe un vas, la democrati. In rest, scancete izolate in fata tavalugului reprezentat de PSD. Democratia romaneasca semana din ce in ce mai bine cu o caruta ramasa intr-o singura roata, indreptandu-se spre NATO, unde, la poarta, in cazuri speciale, santinela are ordin sa inchida ochii.

Sincer sa fiu, nu ma asteptam ca tocmai vara, cand ba canicula, ba ploile agresive ne obosesc nervii, sa se petreaca un reviriment. Vara, prin traditie, e un anotimp al toropelilor, daca nu ne rezerva vreo catastrofa. Cei mai cu dare de mana stau pe nisip, la mare, ajutati de starea de indolenta luminoasa sa uite de griji. Ceilalti, cand trebuie sa iasa din casa, cauta peticele de umbra pe trotuare, asemenea cainilor vagabonzi rapusi de caldura. La partide nu se intampla nimic. Demagogia are nevoie si ea de vacante.

Dar iata ca partidele din – ceea ce se cheama – Opozitia democrata au contrazis regula. Tocmai vara s-au trezit din toropeala. In loc sa se cufunde, sub pretextul concediilor, in resemnare, contand mai departe pe miracole si pe nemultumirile populatiei, s-au inviorat brusc. Si tot brusc, au inteles, s-ar zice, ca sperantele, singure, nu aduc voturi. In consecinta, au incercat sa-si dea curaj. Liberalii au facut-o intr-un congres extraordinar, unde carma partidului a trecut din mainile lui Valeriu Stoica in cele ale lui Theodor Stolojan. Democratii s-au strans intr-o conferinta nationala unde Traian Basescu, dandu-si seama ca singuratatea, fie si zgomotoasa, nu e foarte productiva in politica, a readus pe puntea de comanda vechea echipa de „baroni“ ai partidului. Intr-un Bucuresti pe strazile caruia nu s-au mai vazut demult, din motive de apatie si de lehamite, demonstratii cu caracter politic, am asistat, tot in acest final de vara, la un mars insolit. Cateva mii de militanti ai PD au putut fi vazute marsaluind spre Piata Victoriei, unde s-au oprit in fata guvernului, strigand ca s-au prezentat pentru „dezagregare“; aluzie la repetatele „chemari“ auzite dinspre PSD, prin care doritorii de a dezerta au fost asigurati ca vor fi primiti cu bratele deschise. La randul lor, taranistii, stimulati de o delegatie a Partidului Popular European, in cap cu Van Veltzen, au lansat un soi de manifest, cu ambitii de „noua politica“, sperand sa stearga amintirile neplacute ramase din anii cand s-au aflat la guvernare si din incaierarile care au tinut afisul, luni in sir, anul trecut.

E, cumva, tardiva aceasta dezmeticire a Opozitiei? E adevarat, unele efecte negative s-au si produs. Dovada ca procentele obtinute in sondaje sunt de multa vreme cam aceleasi. In jur de 11 la suta, pentru liberali si democrati, si sub pragul care le-ar permite intoarcerea in parlament, la taranisti. Dar, vorba unei cunoscute zicale, mai bine mai tarziu decat niciodata. Si s-ar putea ca specificul anului 2002 sa repare, fie si partial, intarzierea revirimentului, daca privim dincolo de dividendele electorale pe care PSD le va incasa, probabil, dupa „Praga“. Partidele din Opozitie nu aveau, oricum, sanse prea mari inainte de „Praga“, deoarece aderarea noastra la NATO nu are cum sa fie o tema de disputa politica. Si exista, inclusiv in psihologia strazii, o anumita retinere acum, pentru a nu periclita un interes national. Dar, prin iarna, cand euforia succesului (sa speram ca va fi asa) de la Praga se va fi stins si vor veni facturi ametitoare la gaz, la lumina electrica, situatia se va schimba, probabil. Romanii vor descoperi ca satisfactia aderarii la NATO are valoare in planul securitatii nationale, dar nu rezolva necazurile legate de viata cotidiana. Limbajul confruntarilor politice se va inaspri, presupun, si ar fi fost, fara indoiala, de rau augur ca Opozitia democrata sa absenteze, lasand fatalitatea, cum a facut-o pana acum, sa ne tarasca oarba prin tranzitie, in colaborare cu un PSD din ce in ce mai arogant, corupt si de coruptie. E greu de spus, in clipa de fata, ce evolutii va cunoaste acest reviriment. Ar fi penibil si trist ca el sa esueze in vechile intrigi si neputinte. Dar, deocamdata, ingaduie o unda de optimism. Prematura sau nu, se va vedea mai tarziu.