15.6 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăOpiniiAlegerile anticipate pentru Consiliul General al Capitalei - un test pentru viitor

Alegerile anticipate pentru Consiliul General al Capitalei – un test pentru viitor

Guvernul Romaniei a decis dizolvarea Consiliului General al Capitalei si organizarea alegerilor anticipate pentru refacerea acestuia.

Motivele guvernului sint, intr-adevar, solide si respectabile. Cu un primar general apartinind unui partid cu prezenta redusa in Consiliul General, Capitala parea condusa mai mult prin eforturile personale ale lui Traian Basescu si ale primarilor de sectoare decit printr-o strategie coerenta si acceptata de majoritate. Probleme grave ale agendei bucurestenilor (curatenia, deratizarea, calitatea drumurilor, iluminatul in cartiere, securitatea persoanei si a bunurilor personale, locurile de parcare, spatiile verzi, incalzirea apartamentelor, calitatea apei potabile, poluarea si multe altele) au ramas in urma a doua-trei actiuni sustinute doar de efortul personal al primarului general si al unora dintre consilieri: ciinii vagabonzi, invazia chioscurilor fara autorizatie, cersetoria stradala si calitatea marfurilor din piete.

Tensiunea dintre consilieri si primarul general seamana cu tensiunea dintre parlament si cei care au fost prim-ministri intre 1996 si 2000. Rezultatele ar fi putut fi identice atit pentru partidul de guvernamint, cit si pentru publicul votant din Bucuresti: scaderea credibilitatii celor care guverneaza, subtierea sprijinului public pentru actiunile guvernarii.

Atit primarul general, cit si primul ministru au mers in aceeasi directie. Este poate pentru prima data cind cei doi au aceeasi orientare in administrarea publica. Drept urmare, Consiliul General este demis, noi alegeri anticipate vor avea loc in Bucuresti pentru cele 65 sau, daca se decide reducerea numarului de consilieri, pentru 55 de locuri de consilier.

In prezent, Consiliul General este compus din forte politice care nu mai reflecta deloc actuala structura politica din Romania. Daca nu tinem seama de miscarile reale sau mimate intre partide, Consiliul General al Capitalei are urmatoarea structura: PSD – 28 de consilieri, CDR – zece consilieri, PD – opt locuri, PNL si UFD – patru locuri, ApR, Partidul Pensionarilor, Partidul Noua Generatie – cite doua locuri de consilieri.

Numai privind lista de partide ne putem da seama ce schimbari importante au intervenit in acest scurt interval de un an si jumatate de la alegerile locale. ApR nu va mai candida singura deoarece a fuzionat cu PNL, fuziune in curs de legalizare. CDR nu mai exista, mostenitorii fiind Partidul Popular Crestin, condus de Vasile Lupu si de Calin Catalin Chirita, si PNTCD, condus de Victor Ciorbea. De Partidul Pensionarilor nu s-a mai auzit nimic de mult timp. Iar Partidul Noua Generatie, condus de fostul primar general Viorel Lis, este totalmente absent din viata politica si mediatica.

Sint sanse reale ca alegerile anticipate pentru Consiliul General al Capitalei sa coreleze partial ierarhia partidelor cu actuala structura din sondaje. In sondaje, PSD, in ciuda schimbarii numelui si a presedintelui partidului, domina de departe scena politica, publicul fiind in general multumit de felul in care PSD guverneaza. Tot in sondaje, PRM este al doilea partid la nivel national, dar, in Bucuresti, PRM nu este un jucator important. Totusi, niciodata nu trebuie sa-l subestimam pe Corneliu Vadim Tudor, asa cum nu de mult ne-a amintit el insusi. Apoi, PD, tractat de Traian Basescu-politicianul atomic -, face o figura buna de partid de opozitie, in Bucuresti fiind al doilea partid.

Alegerile anticipate vor fi un test multiplu pentru viitor. Va fi prima proba cu adevarat importanta pentru tehnocratul PSD, secretarul general Cosmin Gusa. Va fi, de asemenea, o proba importanta pentru Traian Basescu in incercarea lui de a reconstrui un partid preluat in anul 2001 cu un capital electoral subtiat. Va fi, de asemenea, interesant sa vedem daca PNTCD a invatat ceva din lectia guvernarii si din lectia amarei infringeri din 2000. Iar PNL ar trebui sa confirme totusi pretentiile exprimate subtire, din virful buzelor, de conducerea diluata a acestui partid. Cit despre Partidul Pensionarilor, Partidul Noua Generatie si in special UFD (adinc afectata de scandalul Vintu), nu cred ca vom vedea minuni.

Dar deja stim ca mai degraba ghicesti cursul leului peste un an decit rezultatul alegerilor in Romania. Va fi o competitie interesanta. Iar bucurestenii vor avea numai de cistigat daca noul Consiliu General va respecta legea si le va servi interesele. Caci cel de acum numai asta nu a facut. Sa speram ca macar unii dintre cei peste 44 de mii de consilieri alesi in toata tara au priceput mesajul guvernului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS